Entorsa glezna
Buna ziua Domnule Doctor ! Pe 30 decembrie, fiind in vacanta la munte, am calcat prost si am cazut pe picior, facand cel mai probabil o entorsa. A urmat umflarea zonei gleznei si durere locala. Am aplicat gheata toata ziua si repaus. A urmat o diminuare a edemului si a durerii. Pe 2 Ianuarie insa, a trebuit sa ma intorc acasa, cu tot ce inseamna asta, bagaje, tren etc. Asta a facut ca edemul sa revina, de data asta mai uniform, prelungindu-se pana pe laba picorului, iar durerea, desi nu intensa, a urcat pe langa tibie. Apoi am inceput sa aplic un gel antiinflamator si iar repaus. De atunci, situatia e oscilanta, adica cand ma ia, cand ma lasa (de obicei dupa somnul de noapte) Din pacate, am observat, acum 2 zile, si o coloratura usor cafenie a labei piciorului, ca o bronzare usoara, pornind de sub glezna pana la 2 cm de degetele piciorului (drept, apropo) Edemul e mult mai mic acum, dar durerea (care nu e cine stie ce) apare si dispare in functie de cum calc sau intorc piciorul la deplasare prin casa. Ce mi-ati recomanda, aplicarea ghetii dupa o saptamana mai are efect? Multumiri si un An Nou Fericit !
Buna ziua!
Mai intai trebuie sa fiti sigur ca este "numai" o entorsa, si nu o fractura maleolara, o fractura a calcaneului, talusului sau navicularului, o leziune a tendonului calcanean, tibial posterior etc.
Tratamentul modern al entorsei este bazat pe protocolul RICE: repaus, gheata local, mentinerea piciorului in pozitie ridicata, contentie elastica (fasa elastica sau ciorap elastic).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-picior

Buna ziua,
Intr-n context tipic am realizat si eu probabil o entorsa. Sunt inca la munte, maine ajung in localitatea de rezidenta ca sa pot cere un sfat avizat astfel ca solicit de aici un potential sprijin.
Dupa cazatura, mi-am analizat glezna daca incepe sa se umfle, sau alte simptome, mobilitatea si in final daca pot merge si totul era bine. Am reusit sa merg fara probleme cca 3 ore, printre altele urcand vreo 250 scari. Dupa un repaus de vreo 30 minute am constatat ca merg cu dificultate, iar pana la sfarsitul serii nu mai puteam merge deloc. Abia acum dimineata observ un vag edem si doua mici echimoze, iar de mers... foarte greu, folosindu-ma de maini si lasand greutatea pe varfuri, nu pe calcai. Alte detalii nu-mi vin acum.

Buna seara!
Simptomele mentionate sunt relativ tipice, data fiind atitudinea D-voastra.
O entorsa a gleznei impune abolirea totala si imediata a sprijinului pe membrul afectat, si in nici un caz 3 ore de mers si 250 de trepte, atitudine la limita nepasarii fata de propriul organism...
Poate fi mai mult decat o entorsa, si anume o fractura a talusului, calcaneului sau navicularului, cand ajunge un singur pas pentru deplasarea acestei fracturi si agravarea incredibila a situatiei.
Trebuie sa procedati urgent la un consult clinic specializat.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-Picior
http://www.chirurgiapiciorului.ro

Multumesc de raspuns! Recunosc ca am o atitudine oarecum de nepasare fata de mine, bazandu-ma pe noroc, desi am mai dat-o si in bara uneori. Insa imediat dupa cazatura nu am avut motive sa cred ca e ceva serios. Oricum trebuia sa ajung la o destinatie si nu avea cine sa ma transporte, insa reduceam la minim efortul ulterior.
Cu respect domnule doctor, v-am trimis acum 3 luni un mesaj:
( Buna ziua domnule doctor,
Acum o luna si o saptamana am fost implicat intr-un accident rutier. Incercand sa ma dau jos din masina am constatat ca, glezna mea stanga era foarte umflata, se invinetise si era intoarsa spre interior. am fost dus la urgenta, iar dupa niste radiografii mai amanuntite, doctorii au spus ca ei in toti anii lor de cariera nu au vazut asa ceva. sa fie piciorul in asemenea hal si sa nu fie ruptura. Nefiind sigur doar pe radiografii, domnul doctor m-a trimis la un CT ( tomograf ), rezultand ca este totul bine. am stat 3 saptamani intr-o atela gipsata, neavand voie sa pun piciorul jos, dupa care mi s-a pus un gips cu toc apx 10 zile. Dupa aceasta mi s-a spus sa incep sa merg in el pt ca totul este bine.. dar a trecut 2 saptamani de cand am scos gips... glezna este la fel de umflata, si ma doare extrem de rau cand calc in el... pana se incalzeste... pe urma fiind suportabila durerea. Pe iesirea mea din spital scrie asa : LUXATIE SUBASTRAGALIANA PICIOR STANG, HEMATOM DORSAL STANG. La epicriza scriind urmatoarele : SE INTERVINE CHIRURGICAL SI SE PRACTICA REDUCEREA DESCHISA A LUXATIE, CU EVIDENTIEREA UNUI MIC FRAGMENT OSOS ANTERO-INTERN SI SUPERIOR DE ASTRAG CARE REVINE IN POZITIE PRIN PEXIE. am facut acele injectii anticoagulante (fraxiparine ) insa in afara de acestea nu am facut nimic. Acum intrebarile mele sunt : Este grav diagnosticul ? Sunt normale aceste dureri, si umflaturi dupa o luna si ceva ? In cat timp credeti ca v-oi putea merge cat de cat corect ?
Mutumesc mult. O zi buna ! )
insa am aceeasi problema... imi este mai bine, pot merge dar cu dureri si cateodata schiopatat. Acum stau cu teama ca o sa raman asa toata viata daca dupa atata timp tot nu pot merge macar normal, iar dupa ce face efort o zi a 2-a zi ma doare f rau... am fost iar la doctor dar a spus ca este normal pt ca am avut muschiul, unele tendoane si ligamente zdrobite si toate vasele de sange sparte... si mi s-a spus ca 4 luni = cu 0 in oropedie.. cu respect va salut !

Luxatia subtaliana (sau, arhaic, ""sub-astragaliana"") reprezinta un diagnostic deosebit de grav, prin sechelele pe care le determina:
- ligamentele peri-taliene se rup complet, determinand instabilitate si, secundar, artroza sub-taliana;
- suprafatele articulare calcaneene si taliene sunt iremediabil afectate, determinand artroza post-traumatica precoce sub-taliana;
- existenta leziunilor musculare si vasculare agraveaza suplimentar evolutia.
Situatia actuala trebuie analizata prin examen clinic atent si competent, impreuna cu un Computer-Tomograf de control.
Asteptarile D-voastra trebuie sa ramana insa realiste, data fiind gravitatea situatiei initiale.

va multumesc mult pentru raspunsul rapid si clar... mai am o intrebare pentru dumneavoastra : m-ar ajuta o recuperare ( kineto - fizioterapie ) ? sau imi puteti da niste sfaturi pt o recuperare buna, ce as putea face ? va multumesc din tot sufletul pentru raspuns ! cu mult respect
Buna seara!
Sunt obligat sa va repet: situatia actuala trebuie analizata prin examen clinic atent si competent, impreuna cu un Computer-Tomograf de control, de caredepinde atitudinea terapeutica optima.
Asteptarile D-voastra trebuie sa ramana insa realiste, data fiind gravitatea situatiei initiale.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-Picior
Sunt obligat sa va repet: situatia actuala trebuie analizata prin examen clinic atent si competent, impreuna cu un Computer-Tomograf de control, de caredepinde atitudinea terapeutica optima.
Asteptarile D-voastra trebuie sa ramana insa realiste, data fiind gravitatea situatiei initiale.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-Picior
va multumesc mult pentru raspuns, o zi cat mai buna si multa sanatate
Buna ziua.
Ieri la antrenament am sarit, iar cand am picat, am picat pe piciorul stang si mi-a fugit glezna ( in acel moment sa auzit o mica pocnitura).Nu am bagat de seama si am incercat sa ma ridic...dupa cativa pasi am cazut din picioare fara sa vreau..Antrenoarea ma descaltat si glezna se umflase.nu foarte tare si putin vanata.Dansa a considerat sa stau pe banca pana la sfarsitul antrenamentului.. dandu-ma cu un INCALZITOR si ulterior bandajat cu o fasa elastica..
Drumul spre casa a fost cam greu simteam o durere puternica si uneori o intepatura la glezna..
Astazi de dimineata m-am trezit si glezna este umflata de 2 ori cat era ieri seara.. Am decis sa merg la urgente
Am facut o radiografie.iar diagnosticul a fost ENTORSA GLEZNA, , oare este bun diagnosticul ?, nu m-a consultat, nu nimic doar sa uitat pe radiografie..Mi sa recomandat compresa rece, diclofenat si fasa elastica. !
Ce imi recomandati ?

buna ziua.pe data de 30.01 m.am fortat in piciorul drept ca sa nu cad pe gheata si mi s.a dus glezna intr.o parte, m.am dus la munca, iar seara au inceput durerile, n.am dat mare atentie, am zis ca imi trece...toata saptamana am muncit cu el asa, deja incepuse sa se umfle calcam foarte greu pe el, se invinetise, sambata 04.02 m.am dus la urgente, mi s.a facut radioagrafie, m.a consultat un rezident apoi mi s.a dat diagnosticul de entorsa glezna picior drept, mi s.a pus piciorul intr.o cizma gipsata, mi s.au dat 14zile de stat acasa, sa stau cu el pe perna, sa nu.l misc, gheata local, mi s.a dat omez si clexane apoi m.am dus sa mi.l scoata mi.a taiat gipsul si m.a trimis acasa ca totul e bine.Nu puteam calca pe el, piciorul era tot umflat, durerea era insuportabila, m.am dus la un specialist si mi s.a pus diagnosticul leziuni traumatice si iar 10zile de stat acasa, mi s.a spus sa.l tin in apa fierbinte cu sare si sa.l misc usor, sa ma dau cu diclofenac si sa port glezniera. Au trecut cele 10 zile si piciorul se umfla cum dau glezniera jos, cum merg putin, iar durerile persista. Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac, sunt disperata deoarece lipsesc de la munca de 24zile si au aparut probleme ca de ce nu.mi trece, ca poate nu am nimic si stau ca sa ma odihnesc, problema mea cea mai mare este ca nu inteleg de ce dupa atatea zile nu.mi revin, durerile persista, se umfla, nu pot calca in el, desii am urmat toate sfaturile medicilor. A.si dorii sa va mai intreb...cate zile de medical sunt permise pe an in cazul meu? Va multumesc anticipat
Buna seara!
Acuma 5 zile mam accidentat si eu la glezna (mi sa blocat picioru intro groapa si am cazut), picioru ma durea groaznic prima seara mi sa umflat tot picioru pana la degete nu doar la glezna, nu am mers la medic doar decat a doua zii si mi sa spus ca am suferit o entorsa grava (entorsa tibiotarsiana stanga), pana la momentu actual mi sa mai desumflat picioru cat de cat, dar inloc ca picioru meu sa arate din ce in ce mai bine parca fiecare zi mai aparea o vanataie, sau intins petele pana la degetele de la picior.La inceput erau mov si acuma se inegresc incet,
Iar picioru imi este tot timpu foarte rece.Este ceva normal sau este cazu sa ma prezint la un doctor din nou?
Tin sa precizes ca nu mi-a fost glezna pus in ghips si nici nu mai simt sa ma doara dar ma cam sperie ca mi se inegresc degetele de la picior si picioru mi tot timpu foarte rece!
Astept raspuns si va multumesc anticipat!

artur22 salut, am avut si eu o problema asemanatoare, insa eu am avut laba piciorului intoarsa la 90 de grade si mi s-a invinetit pe loc. am fost la spital mi l-a pus in gips si mi-a dat tratament cu FRAXIPARINE ( anticoagulante ) banuiesc pt a dizolva sangele in urma vaselor de sange sparte. sunt niste injectii mici care se fac in burta in jurul buricului, eu am facut 19 injectii. acum nu stiu ce sa zic, sa vedem ce spune domnul doctor, toate sfaturile dansului sunt foarte bune, sau sa te duci macar la doctora de familie sa intrebi. multa sanatate ! salut
in urma cu o saptamana am calcat stramb si m-am ales cu o entorsa minora. am fost la medic si acesta mi-a recomandat sa stau cu el in ghips 7 zile. am remarcat ca din primele trei zile piciorul meu se desumflase si ma manca ingrozitor. as fi vrut sa imi scot ghipsul deoarece ma deranja foarte tare. credeti ca este o idee buna??? astept raspuns, multumesc mult!!
Buna ziua!
Nu am inteles nivelul anatomic al leziunii (ce articulatie a fost afectata), asa cum nu am inteles nici sexul, varsta, greutatea/inaltme, status ocupational si sporturi practicate, alte antecedente traumatice si de alta natura etc etc.
Asteptam detalii relevante.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-picior
Nu am inteles nivelul anatomic al leziunii (ce articulatie a fost afectata), asa cum nu am inteles nici sexul, varsta, greutatea/inaltme, status ocupational si sporturi practicate, alte antecedente traumatice si de alta natura etc etc.
Asteptam detalii relevante.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-picior
una ziua,
Ma numesc Maria, am 28 ani, 1.58, 56 kg si am si eu o problema cu gleznele. Anul trecut si acu doi ani am suferit entorsa la piciorul stang, fara sa depun vreun efort, fara sa solicit piciorul. Mi-am revenint cu comprese si unguent. Anul acesta, adica acum o luna, am suferit o entorsa la piciorul drept si nici acum nu s-a desumflat. De anul trecut nu mai am stabilitate la purtatul pantofilor putin mai inalti, nu mai am stabilitate si foarte frecvent simt cum imi "fuge" piciorul in lateral. Ce ar trebui sa fac?

Buna ziua. Stiu ca subiectul acesta este dezbatut de foarte multe ori, dar o sa il expun si eu pe al meu deoarece cred ca e diferit. Am calcat rau si am facut o entorsa de gradul III, si ligamente rupte, dupa spusele medicului de la urgente in urma consultatiei. Radiografia a fost facuta la un alt spital unde mi s-a spus ca este prezenta si o mica fractura, insa medicul ortoped de la urgente nu a pomenit nimic de asa ceva. In urma acestor constatari mi s-a pus o atela din ghips pe partea inferioara a piciorului de la genunchi pana la degete. Aceasta trebuie sa o tin 30 de zile. Din cele citite am dedus ca trebuia sa tin ghipsul exact cat a fost recomandat de catre medic fie ca e bun sau rau. Problema este ca nu stiu ce trebuie sa fac dupa... Eu as fi vrut si acum sa il dau jos si sa il inlocuiesc cu o orteza de imobilizare a gleznei, dar am inteles ca nu e indicat. Ar mai fi inca o chestiune : de fiecare data dimineata cand ma trezesc si ma ridic din pat, cand sangele coboara in picior simt o durere puternica in zona oului piciorului. Imi puteti spune ce inseamna asta?.V-as fi recunoscator daca a-ti putea sa imi dati niste niste sfaturi. Va multumesc anticipat.
Buna ziua!
Acum 4 saptamani am cazut si am facut o entorsa destul de grava la glezna stanga. Dureri am foarte putine cand misc piciorul in anumite parti, dar ceea ce ma deranjeaza e ca a ramas umflat. Cum fac sa scap de acea umflaura?
Tin s aprecizez ca am fost la doctor si mi-a zis ca acea umflatura o sa se retraga putin dar nu de tot, ca e asa pt ca s-au sudat ligamentele.
Repet intrebarea. Pot sa scap cumva de acea umflatura?

Vreau sa mai precizez ca acea umflatura e tare.
Buna ziua!
Din pacate, sub aparenta 'banalei'entorse de glezna se pot ascunde diagnostice mult mai grave, care "scapa" unei examinari sumare in peste 95% din cazuri: fracturi ale talusului, navicularului sau calcaneului, leziuni tendinoase, cartilaginoase sau ligamentare etc.
O entorsa ceva mai "serioasa"trebuie examinata clinic la 7, 14, 30 si 45 zile de la producerea ei, tocmai pentru a evita sub-diagnosticarea pe care am mentionat-o.
Nu stiu care a fost atitudinea D-voastra dupa producerea entorsei, insa exista un protocol obligatoriu: repaus relativ, pozitia ridicata a piciorului, gheata local si mai ales compresie elastica, toate pentru a combate ""ümflatura""pe care o descrieti (protocol R.I.C.E.).

buna ! am o problem ade 3 saptamani am calcat sucit cu picioru de la urgenta mia spus ce e entorsa de gradul1, acum dupa 3 saptamani de tratament daca am inceput sa umblu din nou sa umflat iar si ma doare. puteti sa imi spuneti in cat timp sar putea remedia problema.astept raspuns, multumesc
Buna ziua!
In limbaj medical, prin "picior" intelegem formatiunea anatomica situata mai jos (distal) de glezna, pentru a evita confuzia frecventa cu membrul inferior, format din sold, coapsa, genunchi, gamba, glezna si picior.
Prin urmare, nu ne-ati precizat nici localizarea anatomica a entorsei (care dintre articulatii a fost afectata), asa cum nu ne-ati precizat nici unul dintre elementele esentiale: sex, varsta, greutate/inaltime, status ocupational si sportiv, antecedente traumatice si de alta natura etc etc.
Asteptam detalii relevante.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-picior
In limbaj medical, prin "picior" intelegem formatiunea anatomica situata mai jos (distal) de glezna, pentru a evita confuzia frecventa cu membrul inferior, format din sold, coapsa, genunchi, gamba, glezna si picior.
Prin urmare, nu ne-ati precizat nici localizarea anatomica a entorsei (care dintre articulatii a fost afectata), asa cum nu ne-ati precizat nici unul dintre elementele esentiale: sex, varsta, greutate/inaltime, status ocupational si sportiv, antecedente traumatice si de alta natura etc etc.
Asteptam detalii relevante.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Ante-picior
Buna ziua Domnule Doctor.Acum ceva vreme eram la mine la tara pe casa la tara incercand sa culeg visine cand am alunecat si am sarit, mai apoi am aterizat pe piciorul drept.Am simtit o durere groaznica el se umflase pe moment nu puteam sal pun in pamant mergeam intr-un picior iar parinti mau dus repede la spital.Aici am facut radiografie sa decis ca am o entorsa de gradul 2. Pe urma am fost intr-un cabinet unde aici doctorul mi l-a bagat in ghips si mi-a spus sal tin 2 sapt. Dupa 2 saptamani am venit mi la taiat si am inceput sa merg.Umflaturile si vinetelile au mai trecut dar nu in totalitate si in ziua de astazi marturisesc se implinesc 2 sapt de cand lam scos.Acum 2 zile am fost pana in oras pe jos cu el incet incet m-am descurcat si cand am ajuns acasa a inceput sa se umfle si sa ma doara.Nu cred ca a fost cea mai buna idee. Acum intrebarea mea este ce sa-i fac sa mai treaca vinetelile... mai ales cand calc ma cam doare.Si degetele de la picioare nu le pot indoi in jos simt o durere mare.Doctorul mi-a spus sa nu pun gheata ci mi-a recomandat un gel si bai cu sare si tarate.In cat timp credeti ca o sa ma lase durerea?As mai vrea sa-mi recomandati un gel bun si ceva remedii pentru vineteli.Multumesc anticipat!
Stimate domnule doctor,
in urma cu o saptamana am facut o entorsa la un joc de fotbal, usoara zic eu (gr 1). de ce cred asta? pt ca ulterior am putut sa ma sprijin in picior, am avut doar dureri usoare in mers, nu a fost vizibila vreo vanataie ci doar mi s-a umflat.
am incercat sa nu fac prea mult efort mai ales in primele zile si mi-am dat cu un gel antiinflamator. nu am fost la medic.
dupa 3 zile am schimbat gelul inflamator (am trecut la Fastumgel) de 3 ori pe zi.
astazi glezna e dezumflata in totalitate aproape pot stau bine pe picior (am incercat sa stau intr-un picior si chiar sa sar pe piciorul respectiv si a fost ok). Mai resimt usoare dureri doar in cazul in care rasucesc piciorul in pozitia in care faci entorsa.
Intrebarea mea e cand pot relua activitatea sportiva (joc fotbal o data pe saptamana, neprofesionist)??? Ce risc este daca merg acum sa joc fotbal la o saptamana dupa???
Va multumesc

Buna ziua acum patru zile am iesit cu colegii la sport "Free Running" am incercat ceva si cand am cazut am cazut stramb cu piciorul stang si mi sa umflatglezna in partea stanga nu am pus gheata nimik puteam sa merg nu ma durea seara cand am fost la spital mi-a pus ghips ore pot scaote ghipsul si sa imi pun banda elastica?
Bună ziua! Am suferit o entorsă la glezna dreapta (acesta este diagnosticul trecut pe scrisoarea medicală; cod 932), în urmă cu 11 zile şi piciorul mi-a fost pus în ghips (numai partea din spate) pentru 14 zile. Am două întrebări: 1) Dacă îmi pot scoate ghipsul astăzişi eventual să-mi pun o orteză mobilă/ faşă elastică sau altceva? 2) În ce constă recuperarea şi cât timp durează (mi-a fost dat concediu 15 zile + medicul nu m-a mai chemat la control; ghipsul trebuie să mi-l scot singură)?
Mulţumesc anticipat pentru timpul acordat !

Am calcat stramb acum 2 zile.Am masat glezna si am rotit glezna cu dureri insuportabile.Am ajuns acasa si am pus ghiata si am ridicat piciorul.Dupa 2 ore am mers la urgenta ca ma durea si nu puteamcalca in el.La urgenta mi s/a facut radiografie si mi s/a supus ca e o contuzie entorsa.Recomandare repaus la pat o saptamana comprese reci si fese elastice.Intrebarea mea este cand se desumfla pentru ca nu s/a desumflat deloc si s/a invinetit sub ousorul piciorului.Noaptea dorm cu ghiata.
Buna ziua!
Pe de o parte, aveti nevoie imperativ de contentie elastica a gleznei (fasa elastica, glezniera).
Pe de alta parte, sub aspectul "entorsei" se pot ascunde diagnostice infinit mai grave (fracturi ale calcaneului, talusului sau navicularului, leziuni cartilaginoase sau tendinoase), care presupun, pe langa evitarea sprijinului pe membrul afectat, si examinare clinico-radiologica la 7 si 14 zile.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Buna seara,
mama mea a cazut acum 8 luni si a facut o entorsa la glezna. Am facut radiografie si medicul ortoped ne-a spus ca nu e decat o entorsa si am tratat-o cu comprese si repaus. Dupa aproximativ o luna am fost la control, glezna era umflata si dureroasa.
Ortopedul ne-a spus ca trebuie sa inceapa sa mearga normal, chiar daca doare, pentru ca nu e nimic grav.De atunci glezna se umfla dupa ce mama sta mai mult in picioare. La inceput simtea o durere la osul dinspre interiorul gleznei iar acum durerea s-a mutat la osul din exterior, la fel si umflatura.
Dimineata glezna nu mai este umflata, dar se umfla peste zi. Credeti ca este normal dupa atata vreme sa mai existe astfel de probleme?Va rog sa ne dati un sfat.Multumesc!

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 13durere la glezna
- 42Dureri - sensibilitate tibie
- 5Durere la incheietura maini si amortela palmei
- 4in timp ce coboram scarile al calcat intr-o parte
- 44entorsa glezna
- 15tendinita datorata unor calcefieri la nivelul gleznei
- 4Durere de glezna si genunchi
- 3Entorsa-glezna
- 1Entorsa glezna stanga fara umflatura
- 1Lovitura la glezna piciorului stang
- 3durere de glezna
- 2Edem osos si Edem ligamentar
- 2Recuperare dupa entorsa glezna
- 1Entorsa glezna
- 4Glezna umflată si roșie
- 1Calcare stramba cu pocnitura
- 1Entorsă gleznă
- 1Glezna sportiv 14 ani care „trosneste tare” dupa entorsa.
- 3Ruptura ligament tibio fibular anterior
Mai multe informații despre: Entorsa de glezna glezna
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: