Dureri coaste, dureri spate, tuse seacă și altele
Bună ziua, caut un sfat cu privire la situația mea și îndrumarea către un medic. Sînt bărbat, am 35 de ani. De acum aproximativ un an am dureri în zona cutiei toracice, coastele (în special pe o zonă sub sfîrcul stîng, mai puțin în partea dreapta), la baza coastelor (spre abdomen), în coșul pieptului, și mai sus pe stern. Durerile laterale de coaste sînt amplificate de mișcarea corpului, iar cînd stau nemișcat pot să dispară complet. Alteori simt dureri ascuțite, de scurtă durată, în special în zona sternului. Un alt tip de durere, o arsură, o simt doar suprapusă pe pectoralul inferior stîng (diagonal, de la sfîrc spre coșul pieptului). Pe lîngă acestea am dureri de spate, pe coloana vertebrală, între omoplați, dar și în zona omoplaților (în special cel stîng).
Alte detalii medicale din ultimul an: de cîteva luni am și o tuse seacă, care devine mai supărătoare noaptea; cînd trag aer adînc în piept simt, uneori, un disconfort, ca o mică durere; la sfîrșitul verii am trecut printr-o perioadă de 2-3 luni de constipație (scaun tare, bucăți, se elimina greu - totuși zilnic); de la gastro am primit diagnostic de sindrom colon iritabil; dureri în diferite zone ale abdomenului; dureri ascuțite în brațe, picioare, degete, gît - pulsează și, de obicei, nu durează mai mult de 5 minute.
Am fost la mai mulți medici și am urmat mai multe tratamente pentru diferite posibile afecțiuni, însă totul s-a bazat pe discuții, fără investigații practice. Medicul de familie a considerat că plămînii sînt bine. De la interne am primit un tratament cu mydocalm, celebrex, milgamma și thiossen care a funcționat doar atît cît l-am luat (~14 zile), după care simptomele au re-apărut. De la neurologie am primit un tratament aproape identic. Am ajuns și la gastroenterologie unde am primit tratament cu nexium, ibutin, zir-fos.
Deși mi-am exprimat dorința de a face investigații amănunțite (imagistică sau orice alte controale), medicii nu le-au considerat necesare. Însă problemele persistă și aș dori să fac ceva mai mult pentru mine. Mă tem chiar și de lucruri grave, gen cancer pulmonar (am pierdut mai mulți apropiați de cancer). Nu-mi pun singur diagnostice, dar totuși aș vrea, pentru liniștea mea, să verific și asta. Apoi, relatările mele poate nu-s cele mai obiective, iar niște investigații mai detaliate ar fi potrivite, cred.
Cărui medic ar trebui să mă adresez și cum? Ce aș putea să fac, ce cale să urmez? Dacă e necesar, sînt dispus să fac CT / RMN sau ce trebuie.
Mulțumesc, toate cele bune!

2 comentarii
Exista in Romania investigare la cerere...mai rar in alte tari. Asadar va puteti adresa unui serviciu de RMN si sa solicitati RMN abdominal, cerebral...la CT puteti solicita un CT toracic iar la un gastroenterolog-gastroscopie si colonoscopie la cerere.
In Romania, prin sistemul de asigurari de sanatate trebuie sa va adresati medicului de familie, acesta in urma consultului va trimite la specialist si apoi de la acesta ajungeti la investigatii daca sunt considerate necesare...dar in afara sistemului de asigurari se pot face investigatii paraclinice la cerere, dupa cum am mentionat.

Buna ziua!Am 19 ani si de un an de zile ma confrunt cu aceleasi simptome. Caut in disperare un raspuns si nu reusesc sa ii dau de capat. Starea de sanatate mi se inrautateste si moralul meu e distrus. Dumneavoastra cum ati rezolvat-o? Va rog din suflet sa-mi raspundeti! Multumesc!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3Durere toracica puternica
- 5Durere coaste la respirat
- 3Nevralgie intercostala sau altceva??
- 0dureri in zona toracica
- 1Ajutor ! Discofort piept de lunga durata ( nevralgie intercostala ) ?
- 1Durere toracica
- 4Lipsa de aer-durere toracica
- 5Durere spate si toracala
- 0Ajutati-ma. Mi sa spus ca este ceva rupt la inimă (trabeculatie rupta)formațiune pediculata
- 1Intrebare Durere/Trosnitura unde incepe omoplatul in spatele claviculei
- 1Pneumonie interstitiala?
- 3Dureri coloana toracica sau nevralgie intercostala?
- 5Dureri de spate și piept
- 2Vezicule in gat, tuse uscata/productiva, durere pulmonara
- 1Durere toracica
- 0Dureri piept, coaste stern
- 4Durere torace la palpare
- 1Durere toracica
Mai multe informații despre: durere toracica
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Durere în piept
- Durere în piept apărută la efort (durerea toracică de efort)
- Durere toracică (în piept) în partea dreaptă
- Durere în piept în partea stângă (durerea toracică sângă)
- Durere toracică centrală (în piept, retrosternal, precordial)
- Durere toracică (în piept) cu iradiere în brațul stâng
- Înțepături în piept
- Durerea pleuro-pulmonară - caracteristici, diagnostic diferențial și tratament
- Durerea toracală - durere de spate în zona coastelor
- Senzația de arsură în zona inimii
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: