Despre anxietate
Adevarul e ca, nici tu, nici eu, nici pacientului de la spitalul de psihiatrie, nu ne-am dorit sa avem problemele pe care le avem, si totusi ele sunt aici.
Inainte de toate, vreau sa spun ca sunt si eu anxios. Asta e! Nici nu-s mandru, nici nu pot sa ignor total, incerc doar sa imi caut echilibrul.
Cred ca toti cei care suferim de o "boala psihica", am cautat informatii pe internet, dar mai ales, un ajutor/sprijin sau o rezolvare pentru problema noastra. Si adevarul e, ca parca nu gasim ceea ce cautam.
O sa incerc sa imbin experienta mea, cu unele "solutii" pe care eu le consider folositoare. Dupa cum bine stiti, sunt oameni care ajung la varste inaintate, si ei nu sunt constienti ca sufera de anxietate, sau abia tarziu afla.
Adevarul e ca, un astfel de exemplu sunt si eu, desi...nu am decat 22 ani. Dar anxietatea nu prea cred ca tine cont de varsta, asa ca indrazneste sa apara cand vrea ea. Inainte de toate, as vrea sa lamuresc un lucru, si anume, ca exista o mare diferenta intre ANXIETATE si TULBURARE ANXIOASA !! Personal, la inceput le consideram una si aceeasi, si cand citeam fraze precum "anxietatea nu se vindeca", lumea imi fugea de sub picioare, si eram intr-un infern, in care nu vedeam iesirea. Anxietatea nu se vindeca, e adevarat, caci e o arma indispensabila omului, dar, tulburarea anxioasa poate fi redusa doar la nivel de anxietate, si cand spun asta, ma refer ca DA, poti trai din nou cu picioarele pe pamant, ca odinioara. Primele atacuri de panica si griji excesive, am inceput sa le am inca din clasa a 7-a, acuzand mereu o durere de spate, constient fiind ca facusem un efort prea mare pentru varsta mea. Pai sa vezi atunci, vizite la medic, analize, radiografii, si griji ale parintilor...complicat, si cum " ne place" noua, anxiosilor, sa ne alegem o frica principala, eu imi alesesem frica de a face hernie de disc. Citeam despre hernie, visam despre hernie, mancam hernie, era un cuvant compulsiv care nu ma lasa pana la urma, sa-mi traiesc copilaria. Deja "tulburarea compulsiv-obsesiva" era in capul meu, dar cine sa fie constient de asta ? Sa nu mai zic ca eram un maestru al atacurilor de panica, deja aveam propriul meu roller coaster, se declansau atacurile de panica ca si vulcanii. Cumplite momente, nimic de spus, dar pana intr-o zi cand mi-am zis ca "hai sa fiu barbat, cat sa mai tin frica asta in mine?" Si bine am facut, ca mi-am indepartat tulburarea anxioasa o buna perioada din viata mea, si am dus o viata chiar buna. Mai aveam din cand in cand cate un mic atac, sau anumite ganduri obsesive, dar le consideram ca fiind normale, si treceam repede peste ele. Intre 18-21 ani am dus chiar o viata buna, in care am luat si bacul, am si plecat in tari straine sa muncesc, am cunoscut oameni noi, interesant, obiceiuri noi, destul de interesant. Cand am inceput sa ma plictisesc si sa imi pierd rabdarea ( banii nu se faceau la fel de usor pe cat imi inchipuiam eu), m-am hotarat sa revin in Romania si sa merg la facultate. De aici au inceput dezamagirile si stresul. Prima dezamagire a fost ca nu amintrat la facultatea la care voiam, dupa care a urmat un soc provocat de ceea ce se facea la cursuri (facultatea de matematica), era o chineza totala pentru mine, cu toate astea eram motivat sa invat, si invatam...de visam si noaptea ce invatam ziua. Nu dupa mult timp (chiar in timpul primei sesiuni), a fost un subiect de discutie in casa despre o persoana care a cam luat-o paranoia. Ei bine, cam atat a fost cu perioada buna din viata mea, caci m-a luat din nou tulburarea anxioasa. Vreau sa va spun ca ma transformasem intr-o leguma, deci lumea mi s-a dat peste cap. Si voi, ceilalti anxiosi, stiti exact la ce ma refer. Prima problema care si-a facut aparitia, a fost atacul de panica, urmat imediat de frica de a o lua razna. Va imaginati prea bine ce ganduri imi faceam, ce idei imi treceau prin cap, mai bine spus, chinurile la care eram supus psihic. Nu ma puteam concentra pe nimic ( motiv pentru care nu mai mergeam la cursuri), cuvintele "schizofrenie, nebunie, paranoia, delir, dementa", imi sufocau fiecare neuron ramas in viata al creierului meu. Acesta a fost doar debutul unei tulburari anxioase fara scrupule. Citeam zilnic pe forumul acesta,
desi stiam ca nu imi face bine, speram totusi cumva sa gasesc o persoana care sa povesteasca macar un caz fericit, despre o persoana care s-a vindecat de aceasta boala. Dupa ce citeam ramaneam cu 2 lucruri: speranta, si o alta multime de simptome, dobandite citind cazurile sutelor de anxiosi de pe acest forum. Stau acum si ma gandesc, ca la situatia in care eram, nici macar exemple de oameni care s-au vindecat de cele mai inabordabile boli nu ma puteau ajuta, pentru ca era mereu acea indoiala "Daca o sa...? Daca patesc... ? Daca voi...? Daca si iar daca...?", chiar daca specialistii imi spuneau ca "nu o sa patesti nimic".Sicer, parca eram Toma necredinciosul (desi, cuvantul care m-ar fi linistit sa il spun in loc de "Toma necredinciosul", este "prost").
Stiti momentele alea, in care citesti pe internet despre halucinatii, si tu stii ca nu ai avut asa ceva, dar incepi sa interpretezi gandurile (Sau mai bine zis imaginatia) ca fiind o voce, nu-i asa? Normal ca stiti, doar suntem anxiosi, trebuie sa fim in parametri cu ceilalti indivizi de pe acest forum, care au aceeasi problema. Lasand gluma, vreau sa va spun ca asa e chestia asta, numita TULBURARE ANXIOASA, nu te omoara, dar nici sa traiesti nu te lasa.
Nici somnul nu mai e la fel in anxietate, toata viata pare diferita, si acest sentiment ti-l ofera din plin DEREALIZAREA. Si cum nu e suficient, incep sa apara ganduri si idei de genul " Daca o sa le fac ceva rau celor din familie? Daca o sa ma sinucid? Daca o sa imi bag cutitul in ochi? ( dar cu un bold in loc de cutit, oare cum ar fi?), Daca sunt homosexual?, Daca mai grav, sune pedofil? Zoofil?, Daca totul e doar in capul meu si lumea nu exista? etc", care ne termina efectiv, si ce e si mai ciudat, ca uneori parca chiar ai incerca sa faci unele din ele, fapt care ne face sa ne simtim ciudati, care nu au ce cauta intre oameni. Si asa, incet, incet se duce in abis si imaginea de sine, si increderea, si pofta de viata, si pofta de mancare, pofta de orice. Imi amintesc ca era un efort si sa deschid ochii, mai ales ca uneori chiar imi doream sa nu ma mai trezesc. Lipsa sentimentelor fata de persoanele dragi era foarte grea, ma facea sa cred ca nu mai am suflet, iar privitul in oghilnda ma facea sa cred ca sunt posedat. (Adevarul e ca, noi anxiosii, chiar avem o imaginatie bogata, din pacate...nu e constructiva).
Analizam zilnic orice vorba scoteam pe gura, orice gand, dar si tot ce ma inconjura ( de ce este copacul ala exact acolo? de ce trebuie sa fie lucrurile exact asa cum sunt? De ce...? De ce...? etc), lucru care iar ma ducea cu gandul ca am luat-o razna, ca "de ce imi pun eu astfel de intrebari? Clar, sunt nebun". Stau uneori si ma intreb daca m-a ocolit vreun simptom al anxietatii, desi nu cred. Nu e usor sa treci peste, mai ales cand citesti pe forum atatea cazuri de oameni care sufera de tulburare anxioasa, si care nu gasesc un raspuns sau o rezolvare. Cum sa ai incredere in medicamente cand vezi ca nimeni nu se vindeca cu ajutorul lor, eventual nu se pot desparti de ele, sau mai rau, le face viata si mai grea, cu un alt fel de simptome noi. In acelasi timp, cum sa nu ai incredere in medicina? Se vindeca zilnic atatia oameni, si sunt doctori care chiar salveaza oameni, de ce psihiatria nu ar face la fel? Sunt intrebari care nu prea au un raspuns, sau raspunsul e nesatisfacator. Va mai las pe voi sa va puneti fel si fel de intrebari, pentru ca nu pot sa povestesc aici toate simptomele prin care am trecut, ca v-as plictisi si speria in acelasi timp prea
tare.
Tot ceea ce va spun este din proprie experienta, deci nu inseamna ca toti ati trecut prin exact aceleasi stari, sau ca e obligatoriu sa treceti. Ceea ce este important este ca AM TRECUT PESTE!!!!
Si da, duc o viata normala, dupa un timp de 8-9 luni in care tulburarea anxioasa mi-a mancat pofta de viata si distrus orice vis. Nu inseamna ca s-a intamplat o minune, si de-odata am fost bine...nici vorba. E nevoie de multa rabdare, nu stiu daca toti pot trece peste, in acelasi fel sau la fel de repede, dar sunt sigur ca toti anxiosii pot trece peste, si pot sa aiba o viata normala( asa cum stiu ca erau inainte sa apara tulburarea). Cum faci asta si cat dureaza? Nu pot sa spun, cel mai mult depinde de individ in parte. Unii invata sa mearga pe bicicleta in jumatate de ora, altii in 2 saptamani. Ce am facut eu ca sa trec peste? Pai in primul rand m-am saturat sa gandesc ca o sa se intample ceva rau cu mine, sau ca o sa fac ceva rau cuiva, asa ca am inceput sa imi ocup mintea cu altceva, ceea ce a fost o munca adevarata. O sa spuneti " dar nu pot sa imi iau gandul", ba poti!
Gandeste-te la pasiunea ta, incearca sa te gandestiinsistent asupra unei melodii, a unei fraze, citeste ceva, chiar daca ai impresia ca nu ajuta, dar rabdarea este cea mai important din tot procesul de vindecare. Nu sta acasa, du-te afara, fa ce stii ca faceai inainte chiar daca nu simti, important e sa nu stagnezi, nu lasa creierul sa gandeasca ce tu nu vrei. Creierul gandeste mereu indiferent ca vrem sau nu, asta trebuie sa stiti, doar ca in afara tulburarilor psihice, nu acorzi importanta la ceea ce el iti spune, si nu percepi ca fiind ceva rau.
Vorbeste cu prietenii, si celor de incredere, explica-le cum te simti, te vor sustine si asta te va ajuta! Nu te mai lasa batut de, lupta cu ele!
Nu lua in brate faptul ca esti bolnav si ca nu poti face nimic, iti accepti conditia si atat. NU! E viata ta, tu decizi ce faci. Daca iti spui ca esti bolnav si accepti asta, ti-o faci cu mana ta! Nu este o minune sa treci peste tulburarea anxioasa, este chiar ceva realizabil.
Nu pot sa va recomand medicamente, pentru ca nu am incercat si chiar nu stiu daca ajuta, sau nu, si nu garantez nimic in situatii unde nu am cunostinta de cauza, dar in schimb, ajuta foarte mult sa citesti dezvoltare personala.
Un lucru de care nu sunt sigur, dar chiar cred ca ar putea ajuta, este psihoterapia.
Nu am mers niciodata la psiholog/psihiatru/psihoterapeut, dar desi am trecut peste tulburare, imi dau seama ca mi-ar fi foarte util ca om, caci nu e nimic rau in a sti cum sa te comporti si cum sa iti gestionezi gandurile, dimpotriva.
Uitati-va la filme motivationale ( dar nu la cele care au ca subiect principal un bolnav psihic), cat si la filme care stiti ca va placeau inainte de tulburare.
Nu uitati de rabdare, caci e cea mai importanta. Ar mai fi poate multe de scris, dar nu mi-ar ajunge o carte, si sunt destul de imprastiat de fel.
Stiu ca nu toti anxiosii cred in Dumnezeu, si mai ales ca in tulburarea anxioasa subiectele legate de biserica, diavol etc sunt destul de sensibile, deoarece aduce foarte multe intrebari. Totusi, incercati sa fiti constienti de importanta divinitatii, si ca daca ati avea incredere suficienta in el, nu ati mai fi in situatia actuala. Daca aveti intrebari si dubii legate de divinitate care creeaza un discomfort puternic in mintea voastra, va garantez ca acest discomfort dispare odata cu tulburarea. Deci, multa credinta/incredere in Dumnezeu.
Tot ceea ce am scris mai sus este din proprie experienta, si faptul ca am postat aici este doar o intentie de a-i ajuta pe cei care trec prin situatii asemanatoare cu experientele mele. Stiu ca este mai mult un subiect de blog, dar
stiu ca aici, pe forum, intra mai multe persoane decat pe blog.
Pentru orice intrebari, lasati un comentariu, si va raspund in cel mai sincer mod, asa cum stiu din experienta mea si din ce am citit. Va doresc din suflet mult curaj, pofta de viata, sanatate si chef de lupta!!!
Inainte de toate, vreau sa spun ca sunt si eu anxios. Asta e! Nici nu-s mandru, nici nu pot sa ignor total, incerc doar sa imi caut echilibrul.
Cred ca toti cei care suferim de o "boala psihica", am cautat informatii pe internet, dar mai ales, un ajutor/sprijin sau o rezolvare pentru problema noastra. Si adevarul e, ca parca nu gasim ceea ce cautam.
O sa incerc sa imbin experienta mea, cu unele "solutii" pe care eu le consider folositoare. Dupa cum bine stiti, sunt oameni care ajung la varste inaintate, si ei nu sunt constienti ca sufera de anxietate, sau abia tarziu afla.
Adevarul e ca, un astfel de exemplu sunt si eu, desi...nu am decat 22 ani. Dar anxietatea nu prea cred ca tine cont de varsta, asa ca indrazneste sa apara cand vrea ea. Inainte de toate, as vrea sa lamuresc un lucru, si anume, ca exista o mare diferenta intre ANXIETATE si TULBURARE ANXIOASA !! Personal, la inceput le consideram una si aceeasi, si cand citeam fraze precum "anxietatea nu se vindeca", lumea imi fugea de sub picioare, si eram intr-un infern, in care nu vedeam iesirea. Anxietatea nu se vindeca, e adevarat, caci e o arma indispensabila omului, dar, tulburarea anxioasa poate fi redusa doar la nivel de anxietate, si cand spun asta, ma refer ca DA, poti trai din nou cu picioarele pe pamant, ca odinioara. Primele atacuri de panica si griji excesive, am inceput sa le am inca din clasa a 7-a, acuzand mereu o durere de spate, constient fiind ca facusem un efort prea mare pentru varsta mea. Pai sa vezi atunci, vizite la medic, analize, radiografii, si griji ale parintilor...complicat, si cum " ne place" noua, anxiosilor, sa ne alegem o frica principala, eu imi alesesem frica de a face hernie de disc. Citeam despre hernie, visam despre hernie, mancam hernie, era un cuvant compulsiv care nu ma lasa pana la urma, sa-mi traiesc copilaria. Deja "tulburarea compulsiv-obsesiva" era in capul meu, dar cine sa fie constient de asta ? Sa nu mai zic ca eram un maestru al atacurilor de panica, deja aveam propriul meu roller coaster, se declansau atacurile de panica ca si vulcanii. Cumplite momente, nimic de spus, dar pana intr-o zi cand mi-am zis ca "hai sa fiu barbat, cat sa mai tin frica asta in mine?" Si bine am facut, ca mi-am indepartat tulburarea anxioasa o buna perioada din viata mea, si am dus o viata chiar buna. Mai aveam din cand in cand cate un mic atac, sau anumite ganduri obsesive, dar le consideram ca fiind normale, si treceam repede peste ele. Intre 18-21 ani am dus chiar o viata buna, in care am luat si bacul, am si plecat in tari straine sa muncesc, am cunoscut oameni noi, interesant, obiceiuri noi, destul de interesant. Cand am inceput sa ma plictisesc si sa imi pierd rabdarea ( banii nu se faceau la fel de usor pe cat imi inchipuiam eu), m-am hotarat sa revin in Romania si sa merg la facultate. De aici au inceput dezamagirile si stresul. Prima dezamagire a fost ca nu amintrat la facultatea la care voiam, dupa care a urmat un soc provocat de ceea ce se facea la cursuri (facultatea de matematica), era o chineza totala pentru mine, cu toate astea eram motivat sa invat, si invatam...de visam si noaptea ce invatam ziua. Nu dupa mult timp (chiar in timpul primei sesiuni), a fost un subiect de discutie in casa despre o persoana care a cam luat-o paranoia. Ei bine, cam atat a fost cu perioada buna din viata mea, caci m-a luat din nou tulburarea anxioasa. Vreau sa va spun ca ma transformasem intr-o leguma, deci lumea mi s-a dat peste cap. Si voi, ceilalti anxiosi, stiti exact la ce ma refer. Prima problema care si-a facut aparitia, a fost atacul de panica, urmat imediat de frica de a o lua razna. Va imaginati prea bine ce ganduri imi faceam, ce idei imi treceau prin cap, mai bine spus, chinurile la care eram supus psihic. Nu ma puteam concentra pe nimic ( motiv pentru care nu mai mergeam la cursuri), cuvintele "schizofrenie, nebunie, paranoia, delir, dementa", imi sufocau fiecare neuron ramas in viata al creierului meu. Acesta a fost doar debutul unei tulburari anxioase fara scrupule. Citeam zilnic pe forumul acesta,
desi stiam ca nu imi face bine, speram totusi cumva sa gasesc o persoana care sa povesteasca macar un caz fericit, despre o persoana care s-a vindecat de aceasta boala. Dupa ce citeam ramaneam cu 2 lucruri: speranta, si o alta multime de simptome, dobandite citind cazurile sutelor de anxiosi de pe acest forum. Stau acum si ma gandesc, ca la situatia in care eram, nici macar exemple de oameni care s-au vindecat de cele mai inabordabile boli nu ma puteau ajuta, pentru ca era mereu acea indoiala "Daca o sa...? Daca patesc... ? Daca voi...? Daca si iar daca...?", chiar daca specialistii imi spuneau ca "nu o sa patesti nimic".Sicer, parca eram Toma necredinciosul (desi, cuvantul care m-ar fi linistit sa il spun in loc de "Toma necredinciosul", este "prost").
Stiti momentele alea, in care citesti pe internet despre halucinatii, si tu stii ca nu ai avut asa ceva, dar incepi sa interpretezi gandurile (Sau mai bine zis imaginatia) ca fiind o voce, nu-i asa? Normal ca stiti, doar suntem anxiosi, trebuie sa fim in parametri cu ceilalti indivizi de pe acest forum, care au aceeasi problema. Lasand gluma, vreau sa va spun ca asa e chestia asta, numita TULBURARE ANXIOASA, nu te omoara, dar nici sa traiesti nu te lasa.
Nici somnul nu mai e la fel in anxietate, toata viata pare diferita, si acest sentiment ti-l ofera din plin DEREALIZAREA. Si cum nu e suficient, incep sa apara ganduri si idei de genul " Daca o sa le fac ceva rau celor din familie? Daca o sa ma sinucid? Daca o sa imi bag cutitul in ochi? ( dar cu un bold in loc de cutit, oare cum ar fi?), Daca sunt homosexual?, Daca mai grav, sune pedofil? Zoofil?, Daca totul e doar in capul meu si lumea nu exista? etc", care ne termina efectiv, si ce e si mai ciudat, ca uneori parca chiar ai incerca sa faci unele din ele, fapt care ne face sa ne simtim ciudati, care nu au ce cauta intre oameni. Si asa, incet, incet se duce in abis si imaginea de sine, si increderea, si pofta de viata, si pofta de mancare, pofta de orice. Imi amintesc ca era un efort si sa deschid ochii, mai ales ca uneori chiar imi doream sa nu ma mai trezesc. Lipsa sentimentelor fata de persoanele dragi era foarte grea, ma facea sa cred ca nu mai am suflet, iar privitul in oghilnda ma facea sa cred ca sunt posedat. (Adevarul e ca, noi anxiosii, chiar avem o imaginatie bogata, din pacate...nu e constructiva).
Analizam zilnic orice vorba scoteam pe gura, orice gand, dar si tot ce ma inconjura ( de ce este copacul ala exact acolo? de ce trebuie sa fie lucrurile exact asa cum sunt? De ce...? De ce...? etc), lucru care iar ma ducea cu gandul ca am luat-o razna, ca "de ce imi pun eu astfel de intrebari? Clar, sunt nebun". Stau uneori si ma intreb daca m-a ocolit vreun simptom al anxietatii, desi nu cred. Nu e usor sa treci peste, mai ales cand citesti pe forum atatea cazuri de oameni care sufera de tulburare anxioasa, si care nu gasesc un raspuns sau o rezolvare. Cum sa ai incredere in medicamente cand vezi ca nimeni nu se vindeca cu ajutorul lor, eventual nu se pot desparti de ele, sau mai rau, le face viata si mai grea, cu un alt fel de simptome noi. In acelasi timp, cum sa nu ai incredere in medicina? Se vindeca zilnic atatia oameni, si sunt doctori care chiar salveaza oameni, de ce psihiatria nu ar face la fel? Sunt intrebari care nu prea au un raspuns, sau raspunsul e nesatisfacator. Va mai las pe voi sa va puneti fel si fel de intrebari, pentru ca nu pot sa povestesc aici toate simptomele prin care am trecut, ca v-as plictisi si speria in acelasi timp prea
tare.
Tot ceea ce va spun este din proprie experienta, deci nu inseamna ca toti ati trecut prin exact aceleasi stari, sau ca e obligatoriu sa treceti. Ceea ce este important este ca AM TRECUT PESTE!!!!
Si da, duc o viata normala, dupa un timp de 8-9 luni in care tulburarea anxioasa mi-a mancat pofta de viata si distrus orice vis. Nu inseamna ca s-a intamplat o minune, si de-odata am fost bine...nici vorba. E nevoie de multa rabdare, nu stiu daca toti pot trece peste, in acelasi fel sau la fel de repede, dar sunt sigur ca toti anxiosii pot trece peste, si pot sa aiba o viata normala( asa cum stiu ca erau inainte sa apara tulburarea). Cum faci asta si cat dureaza? Nu pot sa spun, cel mai mult depinde de individ in parte. Unii invata sa mearga pe bicicleta in jumatate de ora, altii in 2 saptamani. Ce am facut eu ca sa trec peste? Pai in primul rand m-am saturat sa gandesc ca o sa se intample ceva rau cu mine, sau ca o sa fac ceva rau cuiva, asa ca am inceput sa imi ocup mintea cu altceva, ceea ce a fost o munca adevarata. O sa spuneti " dar nu pot sa imi iau gandul", ba poti!
Gandeste-te la pasiunea ta, incearca sa te gandestiinsistent asupra unei melodii, a unei fraze, citeste ceva, chiar daca ai impresia ca nu ajuta, dar rabdarea este cea mai important din tot procesul de vindecare. Nu sta acasa, du-te afara, fa ce stii ca faceai inainte chiar daca nu simti, important e sa nu stagnezi, nu lasa creierul sa gandeasca ce tu nu vrei. Creierul gandeste mereu indiferent ca vrem sau nu, asta trebuie sa stiti, doar ca in afara tulburarilor psihice, nu acorzi importanta la ceea ce el iti spune, si nu percepi ca fiind ceva rau.
Vorbeste cu prietenii, si celor de incredere, explica-le cum te simti, te vor sustine si asta te va ajuta! Nu te mai lasa batut de, lupta cu ele!
Nu lua in brate faptul ca esti bolnav si ca nu poti face nimic, iti accepti conditia si atat. NU! E viata ta, tu decizi ce faci. Daca iti spui ca esti bolnav si accepti asta, ti-o faci cu mana ta! Nu este o minune sa treci peste tulburarea anxioasa, este chiar ceva realizabil.
Nu pot sa va recomand medicamente, pentru ca nu am incercat si chiar nu stiu daca ajuta, sau nu, si nu garantez nimic in situatii unde nu am cunostinta de cauza, dar in schimb, ajuta foarte mult sa citesti dezvoltare personala.
Un lucru de care nu sunt sigur, dar chiar cred ca ar putea ajuta, este psihoterapia.
Nu am mers niciodata la psiholog/psihiatru/psihoterapeut, dar desi am trecut peste tulburare, imi dau seama ca mi-ar fi foarte util ca om, caci nu e nimic rau in a sti cum sa te comporti si cum sa iti gestionezi gandurile, dimpotriva.
Uitati-va la filme motivationale ( dar nu la cele care au ca subiect principal un bolnav psihic), cat si la filme care stiti ca va placeau inainte de tulburare.
Nu uitati de rabdare, caci e cea mai importanta. Ar mai fi poate multe de scris, dar nu mi-ar ajunge o carte, si sunt destul de imprastiat de fel.
Stiu ca nu toti anxiosii cred in Dumnezeu, si mai ales ca in tulburarea anxioasa subiectele legate de biserica, diavol etc sunt destul de sensibile, deoarece aduce foarte multe intrebari. Totusi, incercati sa fiti constienti de importanta divinitatii, si ca daca ati avea incredere suficienta in el, nu ati mai fi in situatia actuala. Daca aveti intrebari si dubii legate de divinitate care creeaza un discomfort puternic in mintea voastra, va garantez ca acest discomfort dispare odata cu tulburarea. Deci, multa credinta/incredere in Dumnezeu.
Tot ceea ce am scris mai sus este din proprie experienta, si faptul ca am postat aici este doar o intentie de a-i ajuta pe cei care trec prin situatii asemanatoare cu experientele mele. Stiu ca este mai mult un subiect de blog, dar
stiu ca aici, pe forum, intra mai multe persoane decat pe blog.
Pentru orice intrebari, lasati un comentariu, si va raspund in cel mai sincer mod, asa cum stiu din experienta mea si din ce am citit. Va doresc din suflet mult curaj, pofta de viata, sanatate si chef de lupta!!!
6 comentarii
Sa ti dea Dumnezeu sănătate, îți mulțumesc pentru tot ce ai scris.da, din păcate și eu am 22 de ani si. trec prin acesta încercare
Multumesc, la fel si tie! Sunt sigur ca o sa treci peste, rabdare, si fa ceea ce stii ca e bine, nu ce iti spune capul in perioada asta. Sanatate!
Si eu sunt in aceasi situatie, am fost cel putin, de cativa ani sunt mai bine, dar ultimul atac de panica l-am facut acum 2-3 saptamani ci unul puternic, batai de 150m, sufocare, dureri in piept, pffff dar chiar daca ma credeti "nebun" pe asta eu l-am provocat ? cum, nici nu va vine sa credeti. Sotia a facut testare la cefort si testul arata ca este alergica, ma rog testarea a fost in urgenta, pana la urma i-a facut injectia in vena si testul a fost neconcludent, asta nu conteaza.
Ajuns acasa dupa o zi grea si ceasul 2:00 noaptea intrucat atunci venisem de la spital cu sotia, ce credeti ca am facut ? aveam cefort pt tratamentul sotia in ambulator si m-a mancat undeva sa ma fac asistent. Mi-am facut testarea la cefort singur, va dati seama ca eu n-am bagat subcutanat si cred ca mai mult in muschiul antebratului, ma usturat groaznic si in cateva minute s-a facut o pata rosie de 5cm/2 :))))) cand am facut gata, m-au tahicardia, am citit rapid de soc anafilactic, pffff ce sa mai, eram direct in soc. Nevasta mea vazand starea zicea sa mergem la urgenta, normal ca n-am fost, simteam ca e atac de panica si stiam ce e, ei bine asta a tinut vreo 50min, a trecu, dimineata am fost fresh, deci prostia omeneasca si ce inseamna un atac de panica
Va doresc sanatate !
PS : eu in momentul de fata cred ca am inceput sa constientizez, problema va fi atunci cand o sa fac infarct intrucat am inteles ca simptomele sunt relativ asemanatoare :D
Ajuns acasa dupa o zi grea si ceasul 2:00 noaptea intrucat atunci venisem de la spital cu sotia, ce credeti ca am facut ? aveam cefort pt tratamentul sotia in ambulator si m-a mancat undeva sa ma fac asistent. Mi-am facut testarea la cefort singur, va dati seama ca eu n-am bagat subcutanat si cred ca mai mult in muschiul antebratului, ma usturat groaznic si in cateva minute s-a facut o pata rosie de 5cm/2 :))))) cand am facut gata, m-au tahicardia, am citit rapid de soc anafilactic, pffff ce sa mai, eram direct in soc. Nevasta mea vazand starea zicea sa mergem la urgenta, normal ca n-am fost, simteam ca e atac de panica si stiam ce e, ei bine asta a tinut vreo 50min, a trecu, dimineata am fost fresh, deci prostia omeneasca si ce inseamna un atac de panica
Va doresc sanatate !
PS : eu in momentul de fata cred ca am inceput sa constientizez, problema va fi atunci cand o sa fac infarct intrucat am inteles ca simptomele sunt relativ asemanatoare :D
Cat timp ai avut derealizare? Ti-a trecut complet? Ai luat vreun medicament?
Derealizarea cred ca e unul din cele mai groaznice simptome, si a fost prezenta pe toata durata tulburarii. Da, mi-a trecut complet. Nu am luat nici un fel de medicament. De fapt, chiar la inceputul tulburarii mi-a recomandat doctorul de familie magne b6, care nu am simtit ca ar fi facut ceva. Pe buna dreptate pana la urma, magne b6 nu prea are treaba cu tulburarile psihice (sau are o importanta destul de nesimnificativa).
Salut! Vitaminele si mineralele au un rol foarte important in sanatatea psihica. Din aceste elemente se construieste organismul uman si din multe altele pe care nu ar trebui sa le neglijezi. Exista la ora actuala psihiatrii care neaga existenta bolilor psihice. Ce zici tu acolo este vorba despre sentimentul de teama, nu de vreo boala, pe care il are orice om care isi face scenarii nocive in minte. Nu te mai considera bolnav! Este doar o stare de spirit persistenta care exista din cauza gandirii tale care o intretine. Invata sa ti gestionezi gandurile, nu sa urmezi scheme de tratament cu medicamente! Pentru asa ceva, ai nevoie de un psiholog care sa ti intareasca increderea in propria persoana. Cand ai incredere in persoana ta, nu te mai intereseaza ce spune lumea ca ai avea si nu ti mai faci scenarii in cap. Cand nu ai, esti vulnerabil la orice si crezi pe oricine si incerci tot ce este posibil pentru a evita sa ajungi unde trebuie-la tine insuti. Tu trebuie sa inveti ce n ai invatat pana acum. SA CREZI IN TINE! Corpul va face tot ce i sta in putina pentru a ti asigura supravietuirea, nu e cazul sa te gandesti la boli. Tu trebuie sa te gandesti la tine si la ce vrei sa faci cu viata ta. Ocupa-ti mintea cu ceva util, nu distructiv. Invata o meserie sau dai la facultatea dorita! Urmeaza ti telul in viata si lasa lucrurile sa fie asa cum sunt, oricum nu dureaza la nesfarsit nimic. Traieste ACUM!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 20atac de panica - stare anxioasa depresiva (va rog ajutati-ma)
- 25un psiholog bun in Bucuresti!?
- 0Anxietate, atacuri de panica
- 5Insomnie de peste 15 ani
- 5Dureri de stomac si greturi din cauza anxietatii?
- 5Cum imi dau seama daca sufar de ceva mai grav decat anxietatea?
- 8Atac de panica
- 4Mai poate fi anxietate?
- 12efectiv nu mai suport sa stau in casa de frica
- 7Efecte adverse paroxetina?
- 24Anxietatea care mi-a schimbat viata. Cer intelegere
- 3Cum se manifesta anxietatea?
- 9depresie, anxietate sau altceva?
- 7anxietate, frica de moarte, frica de a mi se face rau
- 2Va rog, niste sfaturi. atacuri de panica
- 23Seroxat
- 1Depresie
- 2Palpitatii
- 4Anxietate/depresie
- 12Tulburari de anxietate si atacuri de panica !
Mai multe informații despre: Anxietatea
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: