Crapaturi in coltul gurii.
Mi-au aparut in coltul gurii acum doua saptamani niste crapaturi (in ambele parti). Sunt foarte dureroase, abia mai pot deschide gura sa mananc. Se vindeca aproape complet si apoi se crapa din nou. De cateva zile au facut o crusta si se crapa si sangereaza. Asta pe langa aspectul foarte neplacut.
Eu sunt in Anglia si nu am ajuns la medic. Ce pot cere de la farmacie ca sa le tratez. Nu le mai suport.

9 comentarii
1
16-01-2011, ora 00:17
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Sărut mâna!
Crăpăturile apărute în comisurile gurii (colţurile gurii) apar foarte frecvent la persoanele afectate de o infecţie bacteriană şi/sau fungică, dar şi la persoanele care suferă de diverse avitaminoze şi alte disfuncţii produse de anumite boli mai mult sau mai puţin simptomatice.
Ar fi indicat să consultaţi un medic dermatolog, pentru a vi se investiga cauza care stă la baza producerii inflamaţiei cutanate bilaterale recurente din zona colţurilor buzelor, de vreme ce nu puteţi lua un tratament corespunzător în lipsa unei examinării, sau puteţi lua un tratament sperând că poate-poate vă va face bine, pe ghicite, cu mult noroc :)
Teoretic, fără consult medical, puteţi lua de la orice farmacie un unguent care să aibă proprietăţi antibacteriene, antifungice şi emoliente, printre altele, care să vi se poată elibera fără prescripţie medicală (din categoria medicamentelor OTC), în speranţa că el vă va putea trata condiţia medicală pe care nu o cunoaşteţi cu certitudine, ci pe care doar o bănuiţi, eventual, însă NU vă recomand.
De ce nu vă recomand? Pentru că problema acuzată de către dv. poate avea o cauză care să nu poată fi neutralizată de un banal unguent cu proprietăţi antibacteriene şi nu numai, sau de orice alt medicament neprescris de un medic, fapt pentru care nici efectele ei negative - ale cauzei - nu vor putea fi eliminate/tratate, în cazul dv. efectele cauzei fiind crăpăturile. De foarte multe ori crăpăturile din colţurile gurii sunt produse de o infecţie cu Treponema pallidum - agentul patogen care produce sifilisul, atenţie. Tocmai de aceea, pentru simplul fapt că există şi şansa ca sifilisul să fie cauza crăpăturilor din colţurile buzelor dv., eu m-am simţit obligat să vă aduc la cunoştinţă acest fapt, pentru a vă determina să NU ignoraţi consultul medical, ci să mergeţi la medic, să nu vă trataţi din proprie iniţiativă, după ureche, cum se practică în ziua de astăzi.
_
Vă rog, faceţi tot posibilul să consultaţi medicul.
_
Aşteptaţi şi un răspuns din partea unui medic dermatolog! (sper că îl veţi primi).
Toate cele bune şi însănătoşire grabnică.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Cu iubire creştină şi respect,
Mr. Nick

Cauta in farmacie Pimafucort sau Pimaricin crema si unge-te o data sau de doua ori pe zi.nu fuma, nu bea alimente prea reci sau prea fierbinti, nu te da cu nici un ruj pana nu-ti va trece, inghite saliva, colturile gurii sa nu fie mereu umede cu saliva, foloseste un colutoriu, o apa de gura pentru dezinfectie, schimba pasta de dinti si periuta. Sa-ti cumperi si un flacon de vitamine si minerale in formula completa [ obligatoriu sa aiba si B1, B2, B6, B12, acid folic ] caci ai imunitatea scazuta, de asta nu-ti mai trece.
am fost diagnosticata cu candida bucala de vreo luna am luat flucovim 100 cate o pastila pe zi timp de 10 zile nu mia trecut dupa care am fost l adoctoru de familie care mia recomandat sa iau colostrum prime life de la secom cate 4 pastile pe zi fac tratamentu de aproape o saptamana si nu se vad cine stie ce rezultatate trebuie sa mai astept este intradevar bun acest tratament va rog raspundetimi ca sunt disperata astept raspunsu dumneavoastra
buna ziua,
Vreau sa va rog sa ma puteti ajuta si pe mine cu o informatie. Surorii mele ii apar cateodata niste pete rosii si zice c-o mananca..pe degetele mainilor, coate si inghinale(uneori si pe genunchi). Dupa cateva zile(sau rareori saptamani) ii trece instantaneu.. Perioadele in care ii apare mai frecvent sunt premenstruale, efort sau caldura..va adresez rugamintea sa ne sfatuiti cu ce ar trebui sa se unga ca sa-i mai calmeze mancarimile...
mii de multumiri!!!

buna ziua.tatalui meu i-a aparut pe buza inferioara un fel de herpes!il are cam de o saptamana, cateodata e mai rosu si cateodata nu.este ca o bubita pe buza!ce poate fi?eu sunt ingrijorata sa nu fie mai mult decat un herpes!multumesc.
0
10-08-2011, ora 02:52
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Bună dimineaţa!
Gabita_spring, produsul colostrum prime life este foarte bun, însă îşi face efectul în timp, chiar şi după 3 luni de zile, uneori 6 luni.
Pentru tratarea candidozei bucale întreţineţi-vă sau refaceţi-vă flora intestinală probiotică prin administrarea unui preparat precum Probiotic activ şi a unui preparat cu acţiune antifungică precum uleiul de oregano sălbatic, în conformitate cu modul de administrare din prospectele aferente lor.
Reconsultaţi medicul!
Însănătoşire grabnică.
(*modificat de administrator)

10-08-2011, ora 02:59
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Bună dimineaţa!
Darius-ion, petele roşii care apar pe piele în timpul sau după un efort fizic, sau la căldură, de pildă, cum aţi spus dv., sunt specifice urticariei colinergice. Ar fi indicat ca sora dv. să consulte un medic dermatolog/alergolog pentru a fi examinată, diagnosticată cât mai corect şi tratată corespunzător. Tratamentul, în majoritatea cazurilor, constă în evitarea triggerilor, adică a factorilor declanşatori - a efortului fizic susţinut, a căldurii înăbuşitoare etc., pe cât posibil, şi în administrarea de antihistamicine nonsedative (în unele cazuri se optează, în locul antihistaminelor, pentru administrarea histoglobulinei).
Însănătoşire grabnică!

10-08-2011, ora 03:10
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Bună dimineaţa!
Miracle, s-ar putea ca acea leziune cutanată să fie herpes labial. Herpesul labial, în cel mai rapid caz, se tratează cu aplicaţii cu alcool sanitar de 70%, de 3 ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, timp de 3 zile consecutiv, sau cu Aciclovir, cremă, care se aplică pe leziune de 6 ori / zi, la interval de aproximativ 3 ore, timp de 7 zile consecutiv.
Sfătuiţi-l pe tatăl dv. să meargă la medic.

Buna ziua,
de cateva zile mi-au aparut crapaturi in colturile gurii si ma supara ingrozitor. A aparut mai intai in stanga apoi in dreapta, la diferenta de o zi -doua. N-am mai avut asa ceva si ma intreb daca are vreo legatura cu vizita la stomatolog de acum o saptamana. Sunt departe de casa insa pot cere corpului medical sa ma trimta la un specialist dermatolog, este insa un proces care-mi rapeste timp pe care nu-l prea am...
as aprecia foarte mult raspunsul unui dermatolog... cu multumiri...

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 44usturimi in cavitatea bucala
- 7am senzatia ca mi s-a inflamat valul palatin
- 12gura uscata in timpul somnului
- 6tesutul sub lingual fetita de 4 luni
- 6Fiere lenesa...?
- 7Maxilar -blocat-
- 8de cateva luni ma trezesc dimineata cu sange in gura
- 15Bubite rosii in jurul gurii care ma mananca
- 12Zgarietura in cerul gurii
- 4Umflatura in cerul gurii
- 6Nu pot deschide gura complet
- 13Gura uscata, inghit greu lichide
- 6Inflamatii in cerul gurii
- 3Cum pot stii daca imi miroase gura?
- 3afectiuni in coltul gurii
- 4Mi s-a inclestat gura, simteam limba umflata in gura, inima imi batea mai repede
- 2Bubiţe pe cerul guri
- 2Usturimi in cavitatea bucala
Mai multe informații despre: Gura
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: