Ajutor! transplant de rinichi?
acum 4 ani am fost diagnosticat cu glomerulonefrita iar acum am ajuns la dializa cronica! am inteles ca urmatorul pas ar fi transplantul! Va rog spuneti-mi care sunt pasii!
28 comentarii
In primul rand este nevoie sa-ti pastrezi o stare de sanatate buna, apoi sa ai un donator compatibil.
Poti sa te inscrii si pe lista de asteptare pentru transplant, dar cu asta merge foarte greu caci donatorii sunt foarte putini, aici cand apare un rinichi sunt chemati 8 pacienti de pe lista care corespunt primelor criterii de selectie apoi incep ceva investigatii si se tot elimina pana ramane unul care primeste rinichiul.
Vorbesti cu medicul de la dializa sa-ti faca trimitere la o clinica care se ocupa de transplant in vederea analizelor pentru transplant. Mergi acolo si ti se da o lista cu analize si investigatii necesare, la aceasta clinica te inscrii si pe lista de asteptare pentru transplant(in cazul unui donator necunoscut), la fel ti se da si pentru donatorul tau si ti se spune de acolo ce ai de facut.
Ce inteleg prin stare de sanatate buna, sa-ti controlezi bine gradul de anemie, implicarea unor transfuzii de sange implica o eventuala amanare a transplantului, dar nici cu o anemie ridicata nu poti face transplantul. Apoi sa ai o greutate uscata(ideala) destul de corect stabilita, daca duci chilograme in plus in timp duce la acumulare de lichid la diferite organe, lucruri care duce iar la amanarea unui eventual transplant. Astea ar fi cateva lucruri la care poti avea si tu o contributie.

Buna ziua si bine v-am gasit.Sint noua pe forum.
Am zis sa scriu si eu ce ma doare: Sotul meu are 46 ani in anul 1993 a fost deacnosticat cu glomerolonefrita si insificienta renala si trecut de urgenta la dializa. A facut dializa 6 luni dupa care a urmat transplantul(donator-in moarte cerebrala). A mers cu transplant 6 ani dupa care in urma unei operatii de urgenta ( a fost diagnosticat gresit cu hernie de isofag, cand de fapt in final sa se ajunga la concluzia ca nu trebuia sa fie operat ca avea dureri de pancrias, care trebuia trat doar medicamentos. Ma rog nu mai conteaza acuma.) i sau facut cateva transfuzii de singe si i-a dat peste cat transplantul si peste un an a ajuns din nou la dializa. Adica practic din 2000 facem de trei ori pe saptamana dializa. Utima perioada a inceput sa se simta cam rau. Nu inteleg ce se intampla : in februarie a fost racit a luat antibiotice si paracetamol, parca-i trecuse numai ca ultima perioada are o stare de molesala, din cand in cand ii apare febra cam 37, 3 sau chear 38, 5 pana chear la 39, dar nu tot timpul, adica poate sa fie binisor 2, 3 zile dupa care dintro data-febra. Am facut tot felul de analize si radiografii si nui gaseste nimic. Sa fie asta pe fonul racelii (o pneumonie-ascunsa ceva?) L-a ascultat un medic chear ieri si zice ca se aude un suflu foarte incet la plamanul drept. Sint tare, tare ingrijorata si disperata as face orice ca acest om sa se simta bine. Am inceput pregatirile(analize etc) pentru un retransplant. Nu stiu care sint riscurile, dar si cu dializa multi ani mi se spune ca nu e bine sa stam. Ce ma fac? Cum sa fac? Sa fie cat mai bine.
Daca am folosit niste termini medicali si nu sint corecti va rog ertati-ma, dar nu sint medic.
Daca pute-ti sa-mi dati un sfat vas fi tare recunoscatoare. Va multumesc.

Buna.
Rinichiul oricum in cele din urma il pierdea. Dupa cum ati spus importanta este situatia de fata. Pot fi multe cauze, dar daca medicii care au vazut analizele, investigatile nu au reusit sa gaseasca cauza respectiv tratamentul care sa-l ajute, cu parere de rau noi nu cred ca vom reusii.
Dar ce va pot sfatui, mergeti pe consulturi de specialitate adica daca vreti sa vedeti plamanul mergeti la pmeomoftiziologie, etc, evident medicul din dializa sau internist nu poate cuprinde suficient de bine toate specialitatile, dar cu siguranta vi s-au recomandat astfel de consulturi din sectia de dializa. Daca nu ati obtinut rezultate asa atunci nu va fie frica sa mergeti intr-o clinica de specialitate dintr-un centru universitar( presupun ca nu a fost investigat intr-o astfel de clinica) fara a ofensa pe nimeni, rezultatele sunt net superioare in clinici. Oricum aveti nevoie de indrumare medicala si mai ales de comunicare cu medicii. Presupun ca ati vorbit si dumneavoastra personal cel putin cu medicul din sectie, nu doar domnul.
Ce sa va spun ca poate face un alt transplant daca medicii(in special echipa de la transplant) ii dau voie adica daca are investigatile cerute bune si stare sa ii permite. Daca ceva nu este bine si implicit starea dansului nu permite nu incercati sa "fortati medicii" ca peste 90% acestia au dreptate, la transplant ai nevoie si de multa rabdare.
In aceasta perioada pana se restabileste sa fie domnul atent la greutatea ideala(uscata), daca ajunge sa duca kg-me in plus poate face pleurezie(apa la plaman) si v-a induce in eroare unele investigatii, asa se poate explica si acel "suflu" de care spuneati DAR asta nu explica febra deci mai degraba poate fi altceva care poate avea sau nu cu plamanul. Dar mai bine sa ne dam cu presupusul caci sunt multe lucruri care pot intervenii, care pot fi legate de starea actuala sau chiar de antecedentele dansului, asa ca mai bine ne oprim aici.
Concluzia: incercati si alte pareri dar obligatoriu sa fie urmarit si daca puteti pastrati legatura mai mult timp cu acelasi medic( una, doua vizite nu e tocmai suficient, decat uneori pt diagnostic, nu si pentru evolutie sau completarea diagnosticului) si mai ales implicativa si dumneavoastra.
Sanatate!

Va multumesc tare mult de raspuns. Sigur ca eu mam implicat si ma implic. igur ca tinem legatura cu medicii, mai ales medicul de la dializa si nu numai. In legatura cu febra de miercurea trecuta nu a mai facut, adica din 09.04.2008. Sper sa fie asa cum a zis medicul, ca sar putea sa fi fost o viroza, sau ca practica sa bea apa foarte rece(asta din cauza ca-i taie setea) mai ales innainte de dializa cand organismul este intoxicat mai mult. Sigur ca incearca si are grija sa nu adauge kg in plus, cat se poate. Ma rog la Dumnezeu acum sa fie OK investigatiile cerute pentru transplant bune si sa-i permita starea pentru operatie. O sa vedem, dar moralul e cam la pamint dupa toate aceste probleme din ultima perioada. El, care pana acuma a fost foarte tare si optimist. Va doresc o seara buna si inca o data multumesc.
Da. Dar as face o completare, ati inteles total gresit ce am spus anterior referitor la " a duce KG-me in plus " la greutatea uscata(ideala). Nu este vorba de kg-mele in plus acumulate de la o dializa la alta, cu astea e cel mai usor, eu m-am referit la asi mentine corecta greutatea uscata. Mai exact aceasta se poate modifica in timp in functie de cat de bine sau rau iti merge. Multi pacienti nu-si scad aceasta greutate in momentul in care fac unele complicatii cum este si o raceala, care si un om sanatos slabeste cand e bolnav, la fel sunt si ei, este normal sa slabeasca in anumite situatii si atunci el daca raporteaza kg-mele in plus la greutatea cunoscuta evident ca se inseala in realitate cu 1-2-3kg depinde de stare, aceste k-me dau acumulari de lichid la diverse organe si nu kg-mele care le pune de la o sedinta la alta de dializa. Nu s-a intamplat niciodata sa zica :am avut doar 1/2 sau 1kg ca nu am putut manca? A nu putea sa mananci cand nu-ti trebuie nimic oare nu si slabesti?e adevarat ca nu aduna nici lichide dar? Greutatea asta se scade temporar dar treptat in cateva dialize si ulterior dupa cum simte pacientul se revine. Totul depinde de cum se simte pacientul si e foarte importanta colaborarea cu cadrele din sectie. Dializa inseamna o mare colaborare cu pacientul, nu poti astepta totul de la cadrele din sectie, medicul poate sa nu fie mereu aproape de toti bolnavii ca sa poata controla totul, iar asistentele mereu intra in alte ture si prinzi 1-2 sedinte cu aceiasi pacienti, la greutate este de lucrat putin timp. Ma rog mai devreme sau mai tarziu cineva se sesizeaza si totul se corecteaza cu putina munca.
Va doresc bafta pentru transplant si cresteti cumva moralul pentru ca la transplant stiti ca e nevoie de putere cat de multa mai ales psihica.Din proprie experienta am observat ca cei care merg foarte optimisti la transplant le merge mult mai bine la ceilalti vorba aia: "toate mi se-ntampla numai mie"

Situatia la noi din pacate se schimba de la o zi la alta, sau chear in aceeasi zi pot sa apara fel de fel de probleme. Aseara spre sfarsitul dializei iar i-a aparut febra 37, 8. Credeti-ma pana acuma nu ni s-a intamplat chear asa schimbari. Medicul de la dializa presupune ca din pacate s-ar putea sa fie rejectie(nu sint sigur daca ma exprim corect) a grefei care o duce din 1993 de la primul transplant. Analizele de anticorpi i-au esit proaste. Din pacate sint disperata in cazul asta va da-ti seama ca nu se pune problema de transplant. O sa facem azi tomograf la grefa, dar in orice caz daca e asta atunci v-a trebui scoasa si nu mai stiu mai departe. Va multumesc de sfaturi.
Buna ziua!Pana la urma am facut operatia de explant.N-a fost de loc usor, dar operatia a reusit si acea febra era de la rinichiul care nu mai functiona de 7 ani.
Va doresc numai bine.Vedem mai departe. Dumnezeu e Mare si o sa ne ajute.

Buna ziua !!
R U G A M I N T E
Vreau si eu sa stiu in ce constau analizele penru un transplant de rinichi si cam cat dureaza. Care este procedura pentru a ajunge in final sa beneficiezi de un rinichi donat? cam cat se asteapta pentru acest lucru?
MA MULTUMESC
astept raspuns urgent

Salutare
RUGAMINTE
Am fost operat de cancer la vezica acum 6 luni, acum am un orificiu scos prin abdomen si as dori si eu sa stiu daca se poate face un transplant de vezica si daca se poate sa imi spuneti mai multe detalii unde se poate, cam cat ar costa.
Mii de multumiri!

Cel mai bine va poate spune medicul urolog. Multa sanatate.
Buna ziua as vrea sa ajut pe cineva care are nevoie de un transplant renal si as dori sa stiu ce analize trebuie facute cit dureaza si cit ar costa. Multumesc.
draga Adu.ca sa ajuti pe cineva in situatia asta te consider un adevarat om.iti spun cati va pasi.ar fii bine sa fiti amandoi asigurati din punct de vedere medical, sa lucrati cu carte de munca, la asta ma refer ca o sa va ceara documente de la locul de munca.pe urma se vine la institut de transplant cluj.si aici iti zzice tot demersul.se fac analize peste analize, ecografii, tomografii, de compatibilitate.dar trebuie sa vi mai des pentru ca transplanturile cu donatori in moarte cerebrara au prioritate ca rinichiul donat de la cadavru nu sta mai mult d 48 de ore de la prelevare.pretul sincer nu stiu.trebuie sa intrebi.aici am inteles ca nu te ajuta casa de sanatate.nu stiu.si eu acum mi-am facut transplant de rinichi si sunt foarte multumit si de cum a decurs lucrurile, operatia si echipa de medici.succes sa ai.
AJUTOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
tatal meu are nevoie de transplant de rinichi.
este internat la cluj.
stie cineva cat costa?
plsssssssss

BUNA ZIUA. Sunt noua pe forum si as avea si eu o mare intrebare! cum se face dializa????urmeaza sa fac un transplant de rinichi dar inainte trebuie sa fac dializa. si nu stiu cum se face. Am fistula facuta la mana dar as vrea tare mult sa stiu cum se procedeaza ??
va.multumesc!!
va.multumesc!!
Faptul ca ai deja fistula te va ajuta mult, sa ai grija de ea.
A face dializa nu e tocmai sfarsitul lumii, te inveti si cu asta, in final e un mod de a trai.
Tehnica in mare ar fi: se fac doua punctii pe fistula, pe una se extrage sange iar pe cea dea doua se introduce inapoi in organism. Practic se realizeaza un circuit inchis extracorporal. Pe acest ciucuit de sange exista filtrul care "curata" sangele si extrage surplusul de lichid din organism.
Pentru a te simtii cat mai bine conteaza mult cum vei intelege tu dializa, respectarea regimului si capacitatea de a colabora cu cadrele din sectie.
Multa sanatate.

Buna ziua
Sunt un tanar de 18 ani, iar de 1 an mi s-a depistat sindromul nefrotic ( glomerulonefrita cu modificari minime) am tinut tratament, dar a fost in zadar, ma pregatesc pt transplant, saptamana viitoare merg la cluj pt analize sa ma trec pe lista de donatori, in cel putin 2 luni ajung la dializa...
Astept niste sugestii privind transplantu si altele -* :(
Am suferit foarte mult si sunt interesat sa aflu dupa transplant daca mai voi fi nevoit sa tin alte tratamente asa groaznice ca acesta cu cortizon... va multumesc
-
-*
O zi buna !
(*modificat de administrator)

buna am transplant de3ani si sunt bine iti recomand sa faci transplantu inaite de a incepe dializa si dac ai pe cineva din familie cum ar fi mama, tata sau frati este mai bine
sati doneze eii pentu ca functioneza mai bine si corpu il acepta mult mai repede dac vre sa ma sun iti pot da mai multe detali si cosideri ca te pot ajuta cu mai multe informati -* iti doresc multa sanatate
(*modificat de administrator)
sati doneze eii pentu ca functioneza mai bine si corpu il acepta mult mai repede dac vre sa ma sun iti pot da mai multe detali si cosideri ca te pot ajuta cu mai multe informati -* iti doresc multa sanatate
(*modificat de administrator)
danemi daca te-as ruga mai bine mi-ai lasa un id de messenger pentru ca aici vad ca administratorii sterg numerele de telefon, iti multumesc ! sanatate
danemi, te rog frumos, am urgent nevoie de un sfat cu privire la transpantul de rinichi, o incurajare, pentru un tanar de 17 ani.Multumesc din suflet!
buna. am si eu o cunostinta care trebuie sa faca un transplant de rinichi si sunt curioasa cat costa si ce trebuie sa faca inainte de a intra in sala de operatie, ea nu se pastreaza de fel, ma refer la faptul ca nu tine niciun regim.si din cate am inteles eu si medicina alternativa ajuta foarte mult dar nustiu sigur.ea in urma cu putin timp a fost depistata cu virusul hepatita c, pe urma cu, cancer in sange, dar din cate am inteles cica nu iau iesit bine analizele dar nu cred k ar putea iesi niste analize de sange gresit.in plus ea a vomitat si sange.dar a fost la bucuresti la spitalul uiversitar si i-a zis k nu are nimic.cand i sa spus ca are cancer in sange a fost la carol davila sa i se faca o serie de analize si de acolo i s-a spus k are virusul de hepatita c, care l-a luat de la dialize.este posibil ca facand dialize sa iei aceste boli?si as vrea sa imi raspundeti si mie pentru ca operatia este peste 3 saptamani.mutumesc
Salut dgeo. Uite, tatal meu a facut dializa de 11 ani si nu s-a imbolnavit de acele boli spuse de tine, dar sunt cazuri si cazuri, depinde si de organism... tata in ultimul timp, se vaita de dureri de fiecare data cand venea de la dializa, semn ca nu ar mai fi putut continua mult timp cu rutina asta... sansa lui a fost ca sambata a fost chemat la Fundeni, pentru transplant. Rinichiul este de la copilul acela care s-a sinucis... destul de mediatizat cazul. Acum este la recuperare. Sa speram ca o sa fie totul bine. :)
fac dializa de 8 ani.sunt trecut pe lista de asteptare pentu transplant la fundeni din iulie 2002 si nu m-auchemat nici odata.cat trebuie sa mai astept?
Salut Tripa Dorel Alexandru!
Si ieu in asta situatie, daca vrei sunama si vorbim 0752626321. mersi!
Tiberiu

Buna ziua, eu asi vrea sa vad un rinichi, am 21 de ani, sanatos, nu am suferit nici un accident, grupa sanguita este 01 pozitiv. Ma puteti contacta la numariul de telefon 0724449004 sau pe ID ionel_eugen_2009. Pretul se negociaza la telefon, rog seriozitate. Va multumesc!
As dori orce informatie cu privire la transplantul de rinichi, tot dde tine de alimentatie, recuperarea de dupa operatie.
buna ma numesc trifoi ionut si as
vrea sa stiu cum se prrocedeaza cu transplantu domino am inteles ca se face numai la cluj daca stie cineva va rog - sau cum sa procedez sa ma trec pe lista de asteptare la cluj

0
29-05-2020, ora 14:48
Terapeut Spanu Elena
Medicina naturista, complementara, alternativa, Bucuresti
Buna ziua.
Transplantul renal se face in mai multe clinici nu doar la Cluj.
Trebuie un donator compatibil cel mai bine ar fi din familie iar daca nu avem in familie se fac inscrieri pe lista de transplant in centrele de transplant, si in mometul in care apare un donator in moarte clinica si este compatibil sunt chemati cel putin 3 persoane si cel mai compatibil este ales si primeste rinichiul.
Pana atunci trebuie avuta mare grija de sanatate pentru a putea fi ales.

Buna seara, sora mea in varsta de 25 ani are recomandare urgenta de a ajunge la ICFundeni pentru speranta unui transplant, de 2 ani starea ei de sanatate inrautatindu-se; cumva, ni s-a dat speranta ca doar acolo exista sanse, in specialsa incercam programare dr. Varady Zsofia. Ma puteti ajuta va rog cu parerea voastra sincera despre dna dr Varady? (sora mea este si f sensibila si speriata, mai ales de a cunoaste noi medici in bratele carora practic atarna viata ei).
Va multumesc din suflet! Astept parerile voastre sincere!

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4rinichi duplicitate pielocaliceala
- 9rinichi polichistic !
- 2stari de voma, probleme cu rinichi ?
- 4acum 3 luni am fost operata la rinichi si mi sa scos un rinichi
- 2durere de spate sau probleme cu rinichii?
- 11rinichii - caut specialist
- 4dureri la rinichi si menstruatie intarziata
- 6probleme cu rinichi?
- 14Piatra rinichi
- 3Rinichii sau coloana?
- 4dureri puternice de rinichi
- 10dureri puternice in dreapta buricului
- 7rinichiul drept extirpat de vreo 6 ani iar acum are piatra la rinichiul stang
- 2dureri in zona rinichilor nocturna
- 3un rinichi nu mai functioneaza
- 10Unde pot face analize la pietre de la rinichi?
- 3mama are diabet si multe alte complicatii la rinichi
- 1Durere partea stânga zona rinichilor
- 1Un rinichi scos, al doilea bolnav!!!
Mai multe informații despre: Glomerulonefrita Rinichii
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Glomerulonefrita
- Insuficienta renala acuta - IRA
- Insuficiența renală cronică - IRC
- Litiaza renala
- Glomerulopatia cu leziuni minime
- Glomerulonefrita difuz proliferativa
- Glomerulonefrita infectioasa nonstreptococica
- Nefropatia diabetica
- Infectia urinara la copii
- Proteinuria
- Miros anormal al urinei
- Mancarea fast food si disfunctiile renale - exista o legatura?
- Rinichii