Caut răspunsuri

Buna ziua! Numele meu este Ștefan și am 21 de ani și sunt gay, sper sa nu fiu judecat. Acum câteva luni am trecut printr-o perioada foarte stresanta, atât la servici cât și acasă. Am fost plecat din țara și am locuit cu o familie cu un copil abia născut, mentionez ca si lucram împreuna. La un moment dat eu și tatal copilului am întreținut relații sexuale și totul a început sa se schimbe. Fiecare zi devenise un stres imens acasă și la munca au existat multe certuri care ma aveau pe mine la mijloc. Fiecare zi mi o amintesc acoperită de o presiune imensa pe care o acopeream cu bautura.
După o perioada mi am terminat contractul dar am rămas sa locuiesc cu ei, erau și singurii prieteni pe care ii aveam acolo. Am început sa dorm foarte mult și sa ma simt dezorientat, ma tot întrebam dacă sotia nu o sa își dea seama ca am avut relații cu sotul și dacă nu cumva cred ca sunt un om rău in urma certurilor de la munca cu toate ca eram in aceasi echipa, deveneam paranoia cred, tot timpul mi a pasat de ce cred oamneii despre mine. venise ziua copilului și i am ajutat sa organizeze o petrecere pt care am ajuns sa fiu învinuit de sotie ca a fost un dezastru.
M am gândit sa povestesc un pic prin ce am trecut, poate ajuta sa vedeți imaginea mai in ansamblu.
Am început sa am atacuri de panica, chiar dacă atunci nu știam ce aveam și eram speriat de moarte. Am decis aa plec in vacanța cu prietena mea cea mai buna poate reușesc sa ma relaxez, dar am început sa am atacuri de panica și in somn iar starea mi se schimba de la secunda la secunda și așa am început sa caut pe internet despre simptomele mele, ma gândeam ca e ceva psihic. Menționez ca părinții meu s au despărțit când aveam 4 ani și am crescut cu mama care a avut o depresie puternica când aveam eu 11 ani, a durat cam doi ani cu internări și multe altele. După părinții mei s au împăcat urmând divorțul cu un an in urma. Revenind, nu știam ce se întâmpla cu mine și eram tot mai panicat sa caut răspunsuri. Starea începuse sa mi se schimbe tot mai des iar întoarcerea din vacanța a fost apogeul. Am început sa am atacuri de panica de mai multe ori pe zi și sa dorm tot mai prost. Am început sa lucrez in același loc pentru doua săptămâni fără cuplul in cauza fiindcă plecase in țara, eram responsabil pentru tot, trebuia sa fac munca cea mai stresanta și sa coordonez toți oamenii. Am început sa ma simt tot mai rău, atacuri de panica la munca, senzația ca toți ma urăsc și urmăresc, am început sa nu mai suport. Am început sa plâng in pauze și la munca, simteam că ma descarc un pic. Nu mai dormeam aproape deloc, stresul era la maxim. Nu mai mâncam deloc, mâncam doar pentru ca știam ca trebuie sa mănânc ceva. Eram un dezastru, vroiam sa plec acasă fiindcă îmi era frica sa nu îmi fac rău singur. Vorbeam cu câțiva prieteni care îmi spuneau sa ma liniștesc ca sunt doar doua săptămâni și după plec acasă. Așa am început sa ma simt foarte ciudat in preajma oamenilor, parca nu mai știu cum sa ma comport sau ce sa spun. Ascundeam totul de ai mei fiindcă știam ca mama e sensibilă și orice o poate afecta. Am reușit sa trec peste perioada Pasta și am ajuns acasă. Nu simteam nimic pentru nimeni, a devenit mai rău in primele zile. Nu dormeam, nu ma puteam concentra și nici gândi cum trebuie, ma tot gândeam la ce m a făcut sa fiu așa și mi se repetau in cap toate evenimentele din ultima jumătate de an. Așa am ajuns sa nu mai știu ce e cu mine. Nu mi am întâlnit prietenii de când am ajuns, mi e frica sa fiu in preajma lor și e aproape o luna de când sunt acasă.
Nu pot sa ma concentrez la nimic și simt ca îmi regret ultimii 6 ani din viața. Simt ca sunt un nimeni, ca niciodată n am avut o personalitate, ca nu mai știu cine sunt și m am legat prea mult de alții, am avut și momente de depersonalizăre, simt ca viața mea s a terminat, sunt bolnav și nu o sa pot sa îmi fac niciodată o viața. Și mai simt ca dacă o sa cer ajutor totul s a sfârșit, o sa înceapă un haos in jurul meu și nu o sa pot sa ii fac fata.
Am ajuns in punctul in care chiar nu mai știu ce se întâmpla cu mine, nu mai simt nimic, Am diferite stări pe zi și gânduri și sunt obsedat de căutarea bolilor psihice pe internet, pur și simplu nu ma pot opri chiar dacă multe lucruri le am citit de mai multe ori. Și fac asta in fiecare zi, cred ca petrec ore bune din zi citind despre depresii, anxietate, atacuri de panica și chiar schizofrenie. E singurul lucru care ma oprește din gândit, e ciudat. Și vorbesc foarte puțin pe zi și foarte vag. Pun mai multe întrebări și aștept răspunsuri. Când deschid gura parca e un efort extrem de puternic. M am afundat atât de mult in gândurile mele încât nu sa fac parte din ceva cu adevărat deja nu mai pare obișnuit.
Ma simt foarte ciudat in preajma oamenilor parca nu știu sa ma comport, conversațiile sunt seci și parca abia aștept sa plec și sa fiu intr un loc in siguranța. Suntem și înainte senzația asta, tot timpul am fost anxios, dar ma linișteau după ce trecea momentul de tensiune, era bine, acum nu mai am siguranța aia. Peste tot e tensiune și o infinitate de gânduri in capul meu când sunt singur și tot timpul trebuie sa fac ceva, in special cu mâinile, ori le am pe telefon și citesc sau ma joc, ori fumez, ori trebuie sa mănânc ceva, orice. E tic nervos cred.
Ma gândesc ca poate sunt schizofrenic, dar nu pot sa îmi dau seama dacă am simtome. Nu am vedenii, auzenii sau chestii de astea, e doar creierul meu care nu se mai oprește din gândit și e speriat și toate alea. Tot timpul cred ca am fost un pic depresiv, de mic chiar.
Sper ca aveți un sfat și pentru mine.
Va mulțumesc anticipat.

Da, doamna psiholog Neacșu Virginia, ați înțeles corect. Cu precizarea ca despărțirea a fost in copilărie, iar divorțul in urma cu un an. Responsabilitățile nu erau neaparat o problema fiindcă nu era prima data când o făceam, conflictele cu colegii și modul in care începusem sa ma simt psihic făceau totul imposibil.
Iar in legătura cu haosul, cum am spus, mama a fost bolnava psihic și încă e sub tratament iar îmbolnăvirea mea cred ca ar avea un efect foarte rău asupra ei. Tot timpul mi am ascuns problemele fata de familia mea, iar asta ar fi un șoc. Precizez ca momentan eu sunt suportul financiar al familiei mele.

Va mulțumesc pentru răspuns, domnule psiholog!

Mergeti la psihiatru pentru diagnostic si tratament si la psiholog pentru psihoterapie.
Daca mama este bolnava sigur i-a trecut prin cap ca e posibil sa va imbolnaviti si dv. intr-o zi. Deci nu ar fi ceva nou. Trebuie sa aveti grija de sanatatea dv. ca sa puteti fi in continuare protectorul familiei.
A urma tratament psihiatric si psihologic pentru a va reveni nu este o rusine. Oricum cu acestea doua va veti simti mult mai bine si nu sunteti obligat sa spuneti nimanui nimic.
Sanatate multa si revenire grabnica!

Așa e, mi e atât de frica sa vorbesc despre chestia asta încât devine una dintre cele mai mari probleme ale mele. Simt ca o sa apuc pe un drum care nu o sa aibă cale de întoarcere, totul o sa se schimbe. Și mi e atât de frica de eșec.. Nu vreau sa ajung un caz pierdut, o lipitoare de cei din jurul meu care are nevoie de îngrijire, nu cred ca o sa pot sa trăiesc cu gândul asta.
Dar aveți dreptate, trebuie consolidat stâlpul și mai bine mai devreme decât mai târziu.
Trebuie sa găsesc puterea sa cer ajutorul de care am nevoie.
Va mulțumesc mult pentru răspunsuri!

Mulțumesc clara_p, o sa o fac. Multă sănătate îți doresc!

Multă sănătate, doamna psiholog Neacsu!

Va mulțumesc mult pentru sfaturi și susținere!
Am decis sa vorbesc cu tatăl meu mâine, trebuie sa existe o soluție, oricât de greu o sa fie măcar o sa o sa fiu sănătos după. Simt ca îmi pare rău ca nu am avut mai multă grija de mine când trebuia.
Așa e, doamna psiholog Stoian, ma gândesc atât de mult sa nu ii afectez pe cei din jurul meu încât renunț la mine. Niciodată nu am vrut sa fiu “slab” sau sa depind de cineva.. poate e timpul sa ii las și pe ei sa ma ajute, ar trebui sa fie un lucru normal, nu?

E un lucru normal sa fi ajutat de cei din jur, in special de catre familie.

Buna seara!
Mi-am făcut curaj și am ajuns la psihiatru. Mi a prescris eglonyl, anxiar, Escitalopram și depakine. Nu sunt sigur de efectul acestor pastile și pentru ce sunt mai exact.
Are cineva o părere despre trantament?
Am întrebat de psiholog și mi s a spus sa lăsam întâi tratamentul sa își facă efectul și după. Credeți ca este mai bine așa?

Da. Vezi dupa o luna de tratament daca mai ai simptomele.

Buna seara! As vrea sa îmi iau un minut sa mulțumesc tuturor care V- ați luat un moment sa îmi răspundeți in cea mai grea perioada din viața mea! Va sunt profund recunoscător și poate intr o buna zi soarta va face in așa fel încât sa va răsplătesc cumva. Momentan sunt bine, după ce mi am găsit alt medic și am schimbat tratamentul, urmează sa îmi scot și ultima pastila de zoloft pe care o mai iau si am scăpat și de medicamente. Multă sănătate și iubire, mulțumesc!