Fluorizările

Fluorul nu este un medicament, este o substanță naturală, minerală, ce se găsește în aer, sol și în alimente, doar în combinații chimice. În structura dentară, pe langă alte minerale, fluorul se găsește sub formă de urme în componență anorganică.

Aportul de fluor:

• din alimente este 0,2-0,6 mg zilnic;
• apa potabilă are un conținut de fluor variabil, 90% dintre sursele de apă din România fiind sărace în acest element.

Absența unui aport suficient de fluor în stare naturală a condus la necesitatea suplimentării cu fluor din sursele naturale până la o doză eficientă, prin fluorizarea apei, a sării de bucătărie, fluorizarea diferitelor alimente.
Periajul dinților cu pastă de dinți cu fluor și consumul de apă fluorizată întăresc smalțul dinților și ajută la prevenirea cariilor. Acesta este un element important pentru dinți puternici și este considerat sănătos atât timp cât se respectă indicațiile și concentrațiile recomandate de medici.

Rolul fluorizării

Utilizat la scara largă pentru menținerea sănătății dentare, fluorul protejează dinții de carii datorită:
- acțiunii de întărire a dinților: prevenind formarea cariilor în urma consumului de produse ce conțin zahăr și carbohidrați;
Cariile dentare apar în urma acțiunii acizilor asupra dintelui. Fluorul limitează cantitățile de acizi produși în cavitatea bucală pentru a preveni daunele produse de aceștia. El contribuie la dezvoltarea și creșterea structurilor osoase la copii și întărește smalțul înainte ca dinții să iasă la suprafață.

- efectului terapeutic: previne pierderea și permite repararea zonelor în care mineralele dintelui au fost afectate de acizi.
Fluorul lucrează în timpul proceselor de demineralizare și remineralizare care au loc în cavitatea bucală.
În urma unei mese, saliva ce conține acizii care cauzează demineralizarea acționează asupra dintelui, dizolvând calciul și fosforul. Atunci când saliva este mai puțin acidă, are loc refacerea depozitelor de calciu și fosfor, pe care fluorul le întărește pentru a preveni dizolvarea acestora în timpul următorului proces de demineralizare.

Absorbția fluorului se realizează la nivelul intestinului subțire fiind dependentă de felul sării, implicit și ai ionului de însoțire. Combinațiile cu calciu, magneziu, fier sunt greu solubile, în timp ce combinațiile cu Na și P se resorb aproape în totalitate.
După absorbție, fluorul este transportat de sânge și repartizat în proporție de 90 % țesuturilor dure (os și dinte) iar restul țesuturilor moi. Însă creșterea conținutului de fluor din consum nu va determina creșterea concentrației acestuia în țesuturile moi, deoarece acestea nu au tendința de a acumula fluor. La nivelul oaselor însă, nivelul concentrației de fluor poate crește în funcție de:

• concentrația din aport;
• perioada de timp cât se face aportul;
• vârsta la care se face administrarea.

Pe cale generală, incorporarea fluorului în hidroxiapatita din smalț este dependentă de factorul timp:

• preeruptiv – smalțul beneficiează de F din fluidul tisular din jurul coroanei dentare;
• posteruptiv – creșterea concentrației de F de la suprafața dintelui este datorată în exclusivitate F ionic din fluidele orale, remodelarea generală nemaifiind posibilă.

Spre deosebire de smalț, la nivelul dentinei și al cementului F se acumulează numai prin aport pe cale generală. Dentina conține de aproximativ 4 ori mai mult F decât smalțul.

Surse și tipuri

Fluorul găsit în diverse surse este de două tipuri:
1. Fluoruri locale: acestea întăresc dinții și cresc rezistența dintelui la carii.
Sursele ce asigura acest tip de fluoruri sunt pasta de dinți, apa de gură, geluri fluorurate și alte produse dentare recomandate de medicul dentist.
2. Fluoruri sistematice: acestea contribuie la întărirea dinților în procesul de formare.
Acestea sunt consumate sub formă de apă fluorizată, suplimente de fluoruri incluse în dietă, cum sunt tablete sau dropsuri.

Datorită numeroaselor preocupari în a determina efectele pe termen lung asupra organismului, efectelor secundare, trebuie să consultati medicul înainte de utilizarea acestor suplimente și să monitorizați consumul de apă fluorizată.
Suplimentele ce conțin fluor, doar cu prescripție medicală, sunt recomandate copiilor cu vârsta cuprinsă în intervalul 6 luni- 16 ani, ce locuiesc în zone cu un nivel foarte scăzut al fluorului în apă.

Beneficii

• Contribuie la protecția dinților împotriva cariilor, atât la copii cât și la adulți.
• Repară zonele mai slăbite ale dinților, pentru a nu se produce fracturi, fisuri sau găuri.
• Poate reduce costurile altor tratamente dentare.

Dinții copiilor au nevoie de o atenție specială, pentru a determina o dezvoltare normală și armonioasă a danturii acestora. Sugestii:

• Introduceți în obiceiurile copilului pasta de dinți cu conținut scăzut de fluor de la vârsta de aproximativ 18 luni (alegeți o pastă de dinți special creată pentru copii).
• Folosirea unei periuțe de dinți potrivită ca mărime pentru vârsta copilului și cu peri moi.
• Cantitatea de pastă de dinți utilizată trebuie să fie de mărimea unui bob de mazăre, nu trebuie înghițită și nu trebuie clătită cavitatea bucală.
• Evitați pasta de dinți cu arome, pentru e preveni înghițirea acesteia.
• Nu oferiți copiilor suplimente de fluor sub formă de tablete sau dropsuri, deoarece acestea pot afecta dezvoltarea dinților permanenți.

Riscuri

Pentru a nu fi afectat echilibrul fluorului din organism, experții recomandă următoarele doze zilnice:
Sugari:

• 0-6 luni: 0,1 mg/zi
• 7- 12 luni: 0,5 mg/zi

Copiii și adolescenții:

• 1-3 ani: 0,7mg/zi
• 4-8 ani: 1 mg/zi
• 9-11 ani: 2 mg/zi
• 14-18 ani: 3 mg/zi

Adulți:

• femei peste 19 ani: 3 mg/zi
• bărbați peste 19 ani: 4 mg/zi

Fluorul devine periculos atunci când este ingerat în cantități mari și într-o formă concentrată.

fluoroza dentară

Atenție!
Prea mult fluor la o vârstă fragedă poate determina discromii ale dințiilor permanenți. Acest tip de discromii se manifestă sub forma unor linii sau pete albe, neregulate, pe suprafața dinților și se numește fluoroză dentară. Aceasta nu poate apărea după formarea completă a dinților și nu afectează funcționalitatea dinților.

• Copiii sub 10 ani nu ar trebui să utilizeze pastă de dinți standard, cu fluor, dacă apa de băut a fost supusă fluorizării.
• Nu se administrează copiilor suplimente fluorizate (tablete, dropsuri).

Metode uzuale de fluorizare externă

• fluorizare locală (aplicarea pe dinți de lacuri /geluri fluorurate direct sau în gutiere);
• clătiri cu soluții fluorurate.

Preparatele cu fluoruri reprezintă o gamă largă ce cuprinde: tablete, paste, soluții, geluri, cimenturi, lacuri.
Gelurile fluorurate:

• au un conținut de ioni de F mare, și de aceea nu se vor aplica în cavitatea bucală cantități mari de gel (aproximativ 1g/ședință);
• preparatele acidifiate nu se folosesc în tehnica periajului;
• în general gelurile sunt utilizate în tehnica indirectă;
• gelurile fluorurate formează pe suprafața dintelui o peliculă de fluorură de calciu;

Pastele profilactice: sunt indicate la curățirea mecanică a suprafețelor dentare, înainte de aplicarea locală a soluțiilor, gelurilor și lacurilor.

Pastele de dinți:

• sunt preparatele fluorurate cele mai utilizate;
• în funcție de concentrația ionilor de fluor, se deosebesc paste de dinți pentru adulți și pentru copii.

Controversa procesului de fluorizare

Considerat de mulți cercetatori ca fiind un proces de manipulare în masă și de fraudă științifică, am decis să vă pun la dispoziție și aceste materiale cu privire la controversata fluorizare, pentru a judeca dumenavoastră faptele obiectiv, din ambele puncte de vedere, și a lua o decizie împreună cu medicul dumneavostră dentist. Adevărul probabil se află undeva la mijloc.

„Cum observa malițios un expert american, "fluorizarea apei a devenit un un standard abia în secolul XX, până acum oamenii beau liniștiți apă, de mii de ani, fără să pățească ceva, utilizând alte metode decât fluorizarea. " Același glumeț mai remarca: "strămoșii noștri nu-și curățau dinții cu pastă fluorizată, și n-au murit de "carii" " (...). În 1975, dr. John Yamuyannis a publicat un studiu preliminar care demonstra că rata cancerului în zonele cu apă "fluorizată" se situa la un nivel net superior celui din zonele cu apă "nefluorizată".
În 1990, dr. John Colquhoun a condus, în Noua Zeelandă, un studiu asupra a 60.000 de copii din școli, studiu care demonstrează că nu există nicio diferență între dinții elevilor din zonele "fluorizate" și cei ai elevilor zonele "nefluorizate"
De altfel, numeroase alte studii au stabilit că fluoridele favorizează dezvoltarea cancerului, mai ales al celui osos. Efectele fluorizării pot acționa și peste generații, provocând nașterea unor copii fără oase sau acefalici. (...)
Alt efect dovedit al fluorizării îl constituie blocarea sintezei colagenlui, ceea ce afectează grav atât oasele cât și tendoanele, mușchii, pielea, cartilajele, plămânii, rinichii și traheea.”

(Pentru mai multe detalii citiți articolul „Fluorizarea apei și a pastei de dinți - o fraudă științifică” (ziarul Ziua, 26 mai 2001))