FallSkip – dispozitivul pentru prevenirea căderilor vârstnicilor

©

Autor:

FallSkip – dispozitivul pentru prevenirea căderilor vârstnicilor
În cazul vâstnicilor, căderile sunt frecvente, și pot cauza leziuni care nu se recuperează uneori niciodată complet. De aceea, este importantă evitarea căderilor, care este, de fapt, și motivul pentru care a fost creat un nou dispozitiv în acest sens, numit FallSkip.

A fost dezvoltat de o echipă din cadrul Institutului de Biomecanică de la Universitatea Politehnică din Valencia, și constă într-un dispozitiv mobil, o aplicație personalizată care rulează pe acel dispozitiv și o bandă pentru talie pe care este montat dispozitivul.

Coordonatorului proiectului, David Garrido, menționează că „FallSkip acționează prin reducerea riscului de cădere, făcând posibilă acțiunea preventivă și personalizarea intervențiilor clinice adaptate nevoilor pacienților.

Inițial medicul introduce în memoria sistemului o serie de informații despre sănătatea pacientului, ca vârsta, genul, date medicale. Pacientul este solicitat să poziționeze banda în zona taliei, împreună cu dispozitivul, să pornească aplicația și ulterior să stea nemișcat, apoi să parcurgă o distanță de 3 metri, să se așeze și să se ridice de pe scaun. Întregul proces de testare durează mai puțin de 2 minute.

Cu ajutorul accelerometrului și giroscopului cu care este dotat dispozitivul, aplicația este capabilă să măsoare parametri ca echilibrul și tiparul de mers, coordonarea, timpul de reacție (după solicitarea verbală) și rezistența musculară. Pe baza acestor factori, un scor al riscului de cădere este alocat pacientului. Dacă scorul indică risc mare de cădere în viitorul apropiat, sunt luate măsuri de prevenție.

Dispozitivul ar putea contribui semnificativ la reducerea costurilor financiare și de personal asociate intervențiilor pentru prevenirea căderilor vârstnicilor.

Iată a demonstrație a dispozitivului:



Sursa: New Atlas

Data actualizare: 31-01-2018 | creare: 31-01-2018 | Vizite: 1104
Bibliografie
(1) FallSkip lets seniors know if a fall is in their future, link: https://newatlas.com/fallskip-seniors-falls/53098/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: