Expunerea la plumb din copilărie poate afecta negativ personalitatea în viața de adult
©
Autor: Teodorescu Mihai

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au crescut în zone cu niveluri mai ridicate de plumb atmosferic aveau personalități mai puțin adaptabile la vârsta de adult. Anchetatorii au asociat răspunsurile la chestionarele de personalitate online de la persoanele care au crescut în locațiile eșantionate cu datele istorice cu privire la plumbul atmosferic din locațiile de unde proveneau subiecții. Rezultatele au arătat că adulții crescuți în regiuni cu niveluri mai ridicate de plumb atmosferic au fost mai puțin agreabili și conștiincioși și, în rândul adulților de 20 și 30 de ani, mai nevrotici decât cei care au avut o expunere mai mică la plumb în timpul copilăriei.
„Aceste trei trăsături - conștiinciozitate, agreabilitate și nevrotism scăzut - reprezintă o mare parte din ceea ce am considera o personalitate matură, sănătoasă psihologic și sunt predictori puternici ai succesului sau eșecului în relații și la locul de muncă”, a spus autorul studiului, Ted Schwaba.
Pentru a testa dacă expunerea la plumb cauzează diferențele de personalitate, cercetătorii au examinat efectele Legii privind aerul curat din 1970 din SUA, constatând că persoanele născute după impunerea legii, așadar după scăderea nivelurilor atmosferice de plumb, aveau personalități mai mature la vârsta adultă decât cele născute înainte. Pentru a se asigura că descoperirile nu reflectau pur și simplu efectele cohortei, cercetătorii și-au replicat studiul în Europa, unde plumbul a fost eliminat mai târziu decât în SUA. Au descoperit că oamenii care au crescut în zonele cu mai mult plumb atmosferic au fost, de asemenea, mai puțin agreabile și mai nevrotice la vârsta adultă, deși constatările privind conștiinciozitatea nu s-au reprodus.
Data actualizare: 16-07-2021 | creare: 16-07-2021 | Vizite: 469
Bibliografie
Childhood lead exposure may adversely affect adults' personalities, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/07/210712151921.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Abuzul fizic și pedepsele afectează performanța academică a copiilor
- Factorii genetici și de mediu influențează riscul precoce de diabet de tip 1 la copii
- Un studiu oferă o explicație asupra caracterului sezonier al creșterii și greutății copiilor
- Ecranele pun în pericol sănăteta coloanei la adolescenți
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni