Este mai greu să renunți la antidepresive decât la heroină? Ce spun dovezile

Robert F. Kennedy Jr., numit recent secretar al sănătății și serviciilor umane din SUA, a stârnit controverse afirmând că renunțarea la antidepresive poate fi mai dificilă decât renunțarea la heroină. Mai exact, s-a referit la inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), o clasă modernă de antidepresive. Deși RFK Jr. este cunoscut pentru declarații controversate în domeniul medical, această afirmație merită o analiză detaliată bazată pe date științifice.  

Sindromul de întrerupere a ISRS: dificultăți reale, dar variabile

Întreruperea bruscă a antidepresivelor ISRS poate duce la sindromul de întrerupere a ISRS, manifestat prin simptome asemănătoare gripei:  

• amețeli  
• greață  
• dureri de cap  
• oboseală  

Aceste simptome sunt de obicei mild și temporare, dar în unele cazuri pot fi suficient de severe încât pacienții să creadă că depresia a revenit, ceea ce îi determină să reia tratamentul. Distingerea între revenirea depresiei și sindromul de întrerupere este adesea dificilă, ceea ce poate prelungi inutil utilizarea medicamentelor.  

Severitatea sindromului de întrerupere depinde în mare parte de timpul de înjumătățire al ISRS-ului utilizat:  

• ISRS cu timp de înjumătățire scurt (paroxetina, fluvoxamina) sunt mai susceptibile să cauzeze simptome severe. Aproximativ 7% dintre utilizatori dezvoltă acest sindrom.  
• ISRS cu timp de înjumătățire lung (fluoxetina, sertralina) sunt asociate cu o frecvență mai redusă a sindromului, afectând doar 2% dintre utilizatori.  

Totuși, întreruperea bruscă a oricărui ISRS poate cauza simptome la până la 40% dintre pacienți, iar paroxetina este responsabilă pentru 65% dintre cazurile de sindrom de întrerupere, deoarece nu are metaboliți activi care să susțină efectele medicamentului după oprire.  

De ce apar aceste simptome?

Cea mai simplă explicație este că întreruperea bruscă a ISRS-urilor determină o scădere bruscă a nivelului de serotonină, neurotransmițător asociat cu starea de bine și relaxarea. Scăderea bruscă poate induce stări de anxietate, tristețe și agitație.  

Această ipoteză este susținută de studii pe animale, dar realitatea este mai complexă, implicând și alți neurotransmițători.  

Compararea cu sevrajul la heroină

Dacă întreruperea ISRS-urilor poate cauza simptome neplăcute, renunțarea la heroină este considerabil mai severă.  

Heroină acționează prin activarea receptorilor opioizi mu din creier, măduva spinării și tractul digestiv, reducând percepția durerii. Întreruperea bruscă determină simptome intense de sevraj:  

• Poftă puternică de drog  
• Anxietate severă  
• Greață și vărsături  
• Dureri abdominale intense  
• Diaree  
• Febră și ritm cardiac crescut  

Diferența majoră este că 85% dintre utilizatorii de heroină experimentează sevraj sever, comparativ cu mult mai puțini utilizatori de ISRS.  

Un factor important este că heroină are un timp de înjumătățire foarte scurt, dar generează doi metaboliți activi (6-MAM și morfină), care prelungesc efectele, dar nu la fel de mult ca heroină. Astfel, receptorii opioizi trec rapid de la o stare de activare maximă la una foarte scăzută, ceea ce agravează simptomele de sevraj.  

În plus, simptomele gastrointestinale ale sevrajului la heroină dispar relativ repede, însă anxietatea și iritabilitatea pot persista ani de zile.  

Tratamentul sevrajului la heroină vs. ISRS

Renunțarea la heroină necesită adesea substituirea cu metadonă sau buprenorfină, două opioide cu timp de înjumătățire lung, care mențin receptorii opioizi activați într-un mod controlat.  

În cazul ISRS-urilor, strategia recomandată este scăderea treptată a dozei pentru a preveni sindromul de întrerupere. În special pentru medicamentele cu timp de înjumătățire scurt, se recomandă:  

• Reducerea progresivă a dozei pe parcursul mai multor săptămâni sau luni.  
• Înlocuirea ISRS-ului cu fluoxetină (care are un timp de înjumătățire lung), urmată de o reducere lentă a fluoxetinei.  
• Utilizarea temporară a unor medicamente auxiliare, precum benzodiazepine pentru anxietate sau ondansetron pentru greață.  

Percepția influențată de efectul nocebo

Un alt factor care complică situația este efectul nocebo. Dacă medicii pun prea mult accent pe efectele adverse ale întreruperii ISRS-urilor, pacienții devin mai predispuși să experimenteze simptome negative din cauza așteptărilor lor negative.  

Acest aspect subliniază importanța unei comunicări echilibrate cu pacienții care doresc să renunțe la antidepresive.  

Este afirmația lui RFK Jr. corectă?

Deși întreruperea ISRS-urilor poate fi dificilă pentru unii pacienți, datele sugerează că sevrajul la heroină este mult mai sever și mai frecvent.  

• Procentul de pacienți afectați: 85% dintre utilizatorii de heroină suferă sevraj sever, comparativ cu 7% - 40% dintre utilizatorii de ISRS.  
• Durata și intensitatea simptomelor: Sevrajul la heroină implică simptome fizice extreme și o componentă psihologică prelungită, în timp ce sindromul de întrerupere a ISRS-urilor este mai variabil și de obicei mai puțin sever.  
• Necesitatea tratamentului: Sevrajul la heroină necesită terapie de substituție și supraveghere medicală, în timp ce sevrajul la ISRS poate fi gestionat prin tapering lent și suport medicamentos minim.  

În concluzie, afirmația lui RFK Jr. că renunțarea la ISRS este mai grea decât renunțarea la heroină nu este complet falsă, dar este o exagerare. Există cazuri individuale în care întreruperea ISRS-urilor poate fi foarte dificilă, însă, la nivel general, heroină produce un sevraj mai grav și mai frecvent.