Efectele secundare ale administrării nejustificate a antibioticelor

©

Autor:

Efectele secundare ale administrării nejustificate a antibioticelor

Administrarea nejustificată și rezistența la antibiotice constituie din nefericire unele dintre problemele majore de sănătate publică la ora actuală pe glob.

Deși antibioticele joacă un rol critic în vindecarea pacienților atunci când sunt utilizate în mod rațional, efectele secundare ale utilizării lor nejustificate clinic nu pot fi ignorate din prisma frecvenței tot mai mari și a potențialului de agravare al acestora.

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul științific JAMA Internal Medicine, aproximativ 50% dintre pacienții spitalizați primesc cel puțin 1 tip de antibiotic pe perioada internării, tratament care nu este lipsit de cele mai multe ori de efecte secundare, estimându-se că în circa 20 – 30% dintre cazuri antibioterapia nu a fost necesară.

Riscurile cu care se asociază utilizarea irațională a antibioticelor sunt numeroase și includ:

  • reacțiile alergice,
  • efectele toxice organice – gastrointestinale, dermatologice, musculoscheletale, hematologice, hematologice, hepatobiliare, renale, cardiace și neurologice,
  • infecțiile cu bacterii multirezistente la antibiotice și infecțiile cu Clostridium difficile.


Citiți mai multe despre prevenirea rezistenței la antibiotice din ghidul pentru pacienți

Studiul s-a desfășurat pe un lot de 1488 pacienți ai spitalului Johns Hopkins cu vârste între 49 și 69 de ani, dintre care un număr de 298, reprezentând 20% dintre participanții la studiu, au manifestat cel puțin 1 efect advers în urma administrării de antibiotice după minimum 24 de ore de la inițierea terapiei.

Mai mult decât atât, 20% dintre efectele secundare ale antibioterapiei au fost atribuite antibioticelor prescrise pentru condiții care nu necesitau de la bun început un astfel de tratament.



Sursa: JAMA Internal Medicine

Alte studii ce au analizat relația dintre administrarea antibioticelor și reacțiile adverse ale antibioterapiei, iar prezența unui singur efect secundar a fost asociat cu creșterea perioadei de spitalizare și a costurilor totale de tratament.

Concluziile acestui studiu se aliniază recomandărilor potrivit cărora antibioterapia trebuie să fie rezervată exclusiv afecțiunilor ce necesită într-adevăr acest tratament pentru vindecare și nu cu scop profilactic, în boli prezumate.

Data actualizare: 27-04-2019 | creare: 28-07-2017 | Vizite: 2056
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Antibioticele comune ar putea cauza confuzie mentală temporară
  • Tratamentul pentru infecțiile rezistente la antibiotice ar putea fi deja existent pe piață
  • Antibioticele ar putea afecta sistemul imunitar și dezvoltarea neuronilor
  •