Ghid practic pentru diagnosticul, prevenirea și tratamentul variolei maimuței

Variola maimuței, o infecție virală răspândită în ultimele luni în numeroase țări non-endemice de pe glob, continuă să reprezinte un subiect de interes pentru cercetători, în contextul apariției sale la un interval scurt de la pandemia COVID-19. Un raport publicat în jurnalul Mayo Clinic Processing oferă o imagine de ansamblu asupra infecției cu variola maimuței, precum și a epidemiologiei, manifestărilor clinice și a strategiilor de prevenire a răspândirii virusului. Raportul își propune să ajute la evitarea erorilor realizate în timpul pandemiei COVID-19.

Epidemiologie

Identificat pentru prima oară la oameni în anul 1970, virusul variola maimuței a provocat numeroase focare endemice în diferite regiuni din Africa, cele mai multe cazuri anuale fiind înregistrate în prezent în Republica Democrată Congo (mai mult de 1.000 de cazuri în fiecare an). Deși rare, focare izolate au existat și în afara țărilor africane, cel mai important fiind focarul înregistrat în anul 2003 în SUA, cauzat de contactul oamenilor cu câini infectați de la rozătoare importate dintr-un stat african.

Caracteristici clinice

Majoritatea pacienților infectați cu virusul variolei maimuței vor dezvolta simptome în termen de 6-13 zile de la contractarea virusului. În cazuri mai rare, perioada de incubație (perioada trecută de la momentul contractării unui virus și până la apariția primelor simptome) poate depăși 15 zile, ajungându-se în unele situații chiar la 21 de zile.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, infecția poate fi clasificată în două faze:

• faza inițială (durează în medie cinci zile și se caracterizează prin febră, creşterea în dimensiuni a mai mult de doi ganglioni limfatici, dureri de cap, dureri musculare, stare de rău și astenie).
• faza de erupție (caracterizată prin apariția pe piele, inițial pe față și spate și ulterior pe palme și tălpi, a unor macule și papule, care evoluează treptat în erupții veziculare și pustulare până în a șaptea zi).

Boala tinde să se amelioreze în două săptămâni, cu dispariția simptomelor în maximum patru săptămâni, cu excepția cazurilor severe.

Diagnostic

Variola maimuței poate fi identificată prin aceeași modalitate ca virusul SARS-CoV-2, responsabil pentru pandemia COVID-19, prin testul de reacție în lanț a polimerazei (PCR). Exemplarele folosite pentru testare sunt în general crustele de la suprafață pielii sau leziunile infectate.

Măsuri de prevenire a răspândirii

Deoarece variola maimuței se transmite în general prin contactul direct cu o persoană infectată sau cu materiale contaminate, riscul de infecție poate fi redus prin utilizarea mănușilor și evitarea contactului direct cu persoane care ar putea fi infectate.

Tratament

Tratamentul primar împotriva variolei maimuței își propune ameliorarea simptomatologiei și evitarea apariția unor infecții bacteriene secundare. Fiind vorba de o infecție virală, tratamentul cu antibiotice nu este recomandat. În schimb, medicii pot prescrie medicamente antivirale, cele mai frecvent utilizate medicamente fiind în prezent tecovirimat, cidofovir și brincidofovir.

sursa: News Medical
foto: Dotted Yeti / Shutterstock.com