Disgravidia tardivă

Disgravidia reprezintă o afecțiune asociată unei sarcini ce presupune apariția unor manifestări patologice la mamă, pe fondul existenței situației clinice predispozante. Cu alte cuvinte, sarcina este cea răspunzătoare de apariția afecțiunii, și se poate manifesta în două dintre cele trei trimestre de sarcină, mai exact în primul și în ultimul. Prin urmare, disgravidia poate fi precoce și tardivă, prima fiind caracterizată de o exacerbare a stărilor de greață și a manifestărilor vegetative specifice stării de gestație.

Ce este disgravidia tardivă?

O variantă de disgravidie, cunoscută sub numele de disgravidie tardivă, este caracterizată printr-o apariție a simptomele caracteristice afecțiunii în ultimele luni de sarcină. Rata de prevalență este relativ mai mare decât disgravidia în stadiu incipient, afectând aproximativ 5-8% din toate femeile gravide. Tulburările care apar în acest context sunt de natură vasculară, endocrină, enzimatică și metabolică. Disgravidia tardivă se caracterizează prin trei simptome principale: apariția edemului, apariția hipertensiunii arteriale și albuminurie (prezența proteinelor în urină).

Edemul este unul dintre semnele inițiale ale disgravidiei tardive și apare în general la nivelul extremităților sau pe față. În cazuri severe, se poate extinde la peretele abdominal și organele genitale externe. Urmează hipertensiunea arterială, cu valori de minim 160 mm Hg (sistolic) și 95 mm Hg (diastolic). Creșterea tensiunii arteriale dincolo de această limită duce la modificări vasculare în organe importante, precum creierul sau rinichii, având un efect negativ și asupra placentei. Proteinuria sau albuminuria apar cel mai târziu, depășirea unei valori de 2 g/zi fiind un indiciu clar al unui prognostic nefavorabil. (1)

Deși, statistic, puține cazuri de disgravidie tardivă prezintă riscul de complicații grave (mai puțin de 10% din total), atunci când apar, aceste complicații pot fi extrem de grave. Preeclampsia este o complicație potențial gravă a sarcinii, caracterizată prin hipertensiune arterială și afectarea unor organe precum ficatul și rinichii.

Aceasta apare de obicei după a 20-a săptămână de sarcină și este adesea însoțită de alte simptome caracteristice patologiilor în acest moment al sarcinii, anume prezența de proteine în urină. Preeclampsia poate avea implicații grave atât pentru mamă, cât și pentru copilul în curs de dezvoltare, ducând potențial la naștere prematură și greutate mică la naștere. Intervenția medicală promptă, inclusiv monitorizarea și, uneori, nașterea precoce, este crucială pentru gestionarea afecțiunii și prevenirea complicațiilor. (2)

eclampsia este o complicație severă, ce pune viața în pericol și care se poate dezvolta ca urmare a existenței unei preeclampsii netratate sau incorect gestionate. Este marcată de debutul crizelor convulsive în timpul sarcinii, de obicei în al treilea trimestru. Eclampsia prezintă un risc semnificativ atât pentru mamă, cât și pentru copil, deoarece convulsiile pot duce la diferite complicații, inclusiv leziuni ale creierului, insuficiență de organ și chiar moarte maternă sau fetală. Asistența și intervențiile medicale imediate, cum ar fi administrarea de medicamente pentru controlul convulsiilor și nașterea copilului, sunt necesare pentru a aborda eclampsia și a minimiza consecințele acesteia, ce pot fi potențial devastatoare. (3)

Desprinderea placentară este o separare bruscă și adesea dureroasă a placentei de peretele uterin înainte de nașterea copilului. Această afecțiune poate provoca sângerări severe și lipsă de oxigen pentru copil, ceea ce duce la complicații grave, cum ar fi nașterea prematură, greutate mică la naștere sau de avort spontan. Desprinderea placentară poate rezulta din factori precum traumatisme, hipertensiune arterială sau anumite afecțiuni medicale, iar atunci când este diagnosticată, necesită asistență medicală imediată și adesea o operație cezariană de urgență pentru a naște copilul și a ameliora starea mamei. Rezultatul afecțiunii depinde de gradul de separare și de oportunitatea intervenției medicale. (4)

Pentru a preveni dezvoltarea unor forme complicate de disgravidie tardivă, se recomandă ca femeia însărcinată să se prezinte la controale medicale regulate și să urmeze cu fidelitate sfaturile medicale.

Tratamentul disgravidiei tardive

Când simptomele sunt ușoare, evitarea activităților obositoare și adoptarea unei diete optime pot fi suficiente. Se recomandă ceaiuri diuretice, un aport adecvat de carbohidrați și proteine, o dietă cu conținut scăzut de sodiu și o cantitate mică de grăsimi. Pentru a satisface necesarul de vitamine, se recomandă o dietă bogată în fructe și legume.

În formele mai severe, poate fi necesară monitorizarea intensă și chiar spitalizarea. Se recomandă începerea tratamentului antihipertensiv pentru valorile tensiunii arteriale sistolice peste 160 mmHg. În cazurile de disgravidie tardivă cu un răspuns inadecvat la tratamentul medical, poate fi luată în considerare întreruperea sarcinii. (1)

Prevenirea disgravidiei tardive

Deși unele cazuri nu pot fi prevenite, atât disgravidia precoce, cât și cea tardivă au un rezultat favorabil, cu condiția să fie depistate precoce și tratate corect. Prin urmare, vizitele regulate la medic atunci când începe sarcina sunt nu numai necesare, ci și obligatorii pentru orice femeie care își dorește o sarcină fără probleme și un copil sănătos.

Prevenirea complicațiilor sarcinii, cum ar fi preeclampsia, eclampsia și desprinderea placentară, este realizabilă prin monitorizarea proactivă în timpul îngrijirii prenatale. Controalele regulate, depistarea precoce a factorilor de risc și intervențiile în timp util sunt componente cheie ale acestei strategii de prevenire. Pentru preeclampsie, medicii monitorizează tensiunea arterială și nivelurile de proteine din urină, identifică factorii de risc și pot prescrie medicamente atunci când este necesar. Prevenirea eclampsiei depinde de gestionarea corectă a preeclampsiei prin monitorizare și administrarea de medicamente pentru controlul convulsiilor atunci când este indicat. Pentru desprinderea placentară, evaluarea riscului și educația despre semnele de avertizare sunt vitale, cu accent pe evitarea factorilor de risc, cum ar fi consumul de substanțe în timpul sarcinii. (5)

În cele din urmă, scopul monitorizării sarcinii este de a asigura depistarea precoce și intervenția promptă pentru a minimiza riscul acestor complicații și pentru a optimiza sănătatea și siguranța atât a mamei, cât și a copilului. Comunicarea deschisă și consecventă cu medicii este esențială pentru persoanele însărcinate pentru a-și gestiona în mod corect sarcina și pentru a atenua riscurile potențiale asociate cu aceste afecțiuni.