Dinții antimicrobieni printați 3D
©
Autor: Redacția ROmedic

O echipă de cercetători de la Universitatea din Groningen (Olanda) a dezvoltat un plastic antimicrobian care permite printarea tridimensională a dinților și care totodată distruge bacteriile, un aspect important, având în vedere efectul negativ al acestora pentru implanturile dentare care se fac în prezent.
Cercetătorii au introdus săruri cuaternare de amoniu antimicrobiene în polimerii dentari, sărurile fiind încărcate pozitiv astfel încât să distrugă bacteriile care sunt încărcate negativ. Deși poate ucide bacteriile care intră în contact cu acesta, materialul nu are efecte advserse pentru celulele umane.
Materialul a fost folosit apoi pentru a printa 3D dinți și bracket-uri dentare, după ce în prealabil a fost consolidat cu ultraviolete.
Proprietățile antimicrobiene ale materialului au fost testate introducând obiectele printate într-un amestec de salivă și bacteria care provoacă cariile dentare, Streptococcus mutans. După 6 zile, 99% dintre bacterii au fost distruse.
Studiile clinice următoare își propun să testeze materialul pentru o durată mai mare decât cele 6 zile, precum și să verifice compatibilitatea acestuia cu pasta de dinți. Nu în ultimul rând, se dorește testarea durității materialului, astfel încât să poată rezista în componența unui dinte. Cercetătorii care l-au dezvoltat consideră că aceste produse vor putea fi în scurt timp introduse pe piață.
Sursa: New Scientist
Data actualizare: 21-10-2015 | creare: 21-10-2015 | Vizite: 2275
Bibliografie
3D printed teeth to keep your mouth free of bacteria, link: https://www.newscientist.com/article/dn28353-3d-printed-teeth-to-keep-your-mouth-free-of-bacteria/?utm_source=NSNS&utm_medium=SOC&utm_campaign=hoot&cmpid=SOC%257CNSNS%257C2015-GLOBAL-hoot ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Abces dentar
- Pulpita acută
- Edentația - pierderea dintilor
- Anodontia
- Cariile la copii - dinți temporari
- Parodontoza
- Edentatia totala
- Granulomul dentar
- Anatomia dintelui
- Dentitia la copii
- Dezvoltarea sistemului dentar
- Dentitia la adulti
- Tipuri de dinti
- Eruptia dentara
- De ce trebuie tratate cariile dinţilor temporari?
- Rezecția apicală
- Replantarea dentară
- Dentitia la copil - normal si patologic
- Modificări de culoare ale dinților
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- De cativa ani imi sangereaza gingiile
- Parodontita?
- Ganglion dupa ureche stanga (dantura destul de proasta) raspuns rapid
- Mi-am imbracat puntea fata (jos) in portelan
- Dinte ciobit
- Intarzierea aparitiei dintilor definitivi
- Dintele dinaintea locului extractiei ma incomodeaza cumplit de cand a ramas fara maseaua de dupa
- Dinti care se macina in interior si se sparg!
- Dinti dubli la adulti?
- Dinti parodontotici