Consumul de broccoli ar putea proteja ficatul de cancer
Autor: Grama Cătălina Ioana

Consumul de broccoli a crescut considerabil în ultimii ani, odată cu atestarea de către cercetători a proprietăților sale de a diminua riscul de cancer, mai ales acela mamar, prostată sau intestinal.
Un nou studiu efectuat ce cercetătorii de la Universitatea Illinois a relevat faptul că includerea broccoliului în dieta poate să scadă riscul dezvoltării cancerului de ficat, cât și să prevină apariția steatozei hepatice sau a bolii ficatului gras de cauză non-alcoolică, care poate genera un dezechilibru funcțional al organului sau în unele cazuri poate genera un carcinom hepatocelular, cancer cu o rată de mortalitate însemnată.
Studiul a fost făcut pe șoareci de laborator obezi care prezentau un carcinogen care produce cancer de ficat. Unui grup i s-a administrat o dietă de control, iar celălalt grup a primit o alimentație similară cu cea consumată de popoarele vesticie. Unii șoareci au primit broccoli, iar alții nu a consumat deloc broccoli.
Rezultatele au arătat că includerea broccoli-ului în alimentație a scăzut depunerea de grăsimi la nivelul ficatului și, chiar dacă șoarecii care au consumat broccoli nu au slăbit, acesta le-a restabilit echilibrul ficatului.
Sursa: Medical News Today
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Dieta cu conţinut crescut de fibre ajută pacienţii cu melanom să răspundă mai bine la imunoterapie
- Un nou studiu leagă două tulpini de E.coli cu incidența crescută a unor cancere în țările industrializate
- Noi informații despre metabolismul glucozei specific celulelor canceroase
- Celulele mioepiteliale au un rol dinamic în prevenirea cancerului mamar
- Tratament nou sigur pt orice tip de cancer si pt lupus
- Cred ca am cancer. Va rog frumos un sfat !
- Apa sărăcită în deuteriu alungă cancerul, psoriazisul, depresia şi...
- Durere in zona ficatului si a apendicelui
- Camine spital pentru bolnavi de cancer
- Ficatul cica nu doare
- Durere partea dreapta ficat si stari de voma
- Regim Ficat (urgent)
- Remedii pentru ficat