Combinația a două terapii nonchirurgicale poate reduce grăsimea abdominală și crește masa musculară
©
Autor: Domșa Dariana

Noua tehnologie (Emsculpt Neo) combină tehnicile RF și HIFEM, permițând obținerea în mod simultan a efectelor observate în mod singular la fiecare dintre cele două tehnologii. Efectele procedurii combinate au fost evaluate în cadrul unui studiu care a inclus peste 70 de pacienți cu vârsta medie de 45 de ani, care isi doreau modelarea regiunii abdominale. Pacienții au fost repartizați aleatoriu fie în grupul de tratament cu terapia combinată, fie într-un grup pentru un tratament cu o procedură inactivă.
Pacienții au fost supuși la trei tratamente de 30 de minute, o dată pe săptămână, timp de trei săptămâni consecutive, iar ulterior s-au prezentat la vizite de urmărire la un interval de o lună, trei luni și șase luni. În cadrul vizitelor de urmărire, participanții la studiu au fost supuși unor evaluări care au măsurat modificările în grosimea grăsimii abdominale și a mușchilor (rectus abdominis).
La o lună de la tratament, pacienții supuși procedurii combinate (RF și HIFEM) au avut o scădere medie de 20,5% a grăsimii abdominale și o creștere cu 21,5% a grosimii mușchilor abdominali. Evaluările la trei luni au arătat o îmbunătățire suplimentară, cu o creștere procentuală de aproape 8% în ceea ce privește scăderea grăsimii abdominale. În schimb, pacienții din grupul de tratament simulat nu au avut nicio modificare a grăsimii abdominale sau a grosimii musculare.
„Rezultatele sunt considerate a fi o consecință directă a utilizării simultane a celor două terapii, deoarece s-a demonstrat că hipertrofia musculară poate fi îmbunătățită atât prin stimulare mecanică, cât și prin căldură”, menționează autorii.
sursa: News Medical
Data actualizare: 02-05-2022 | creare: 02-05-2022 | Vizite: 388
Bibliografie
Combination of radiofrequency heating and electromagnetic stimulation reduces abdominal fat, increases muscle, https://www.news-medical.net/news/20220427/Combination-of-radiofrequency-heating-and-electromagnetic-stimulation-reduces-abdominal-fat-increases-muscle.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Statinele nu oferă beneficii tuturor persoanelor cu un nivel ridicat al colesterolului, indică un studiu
- Test de sânge pentru măsurarea îmbătrânirii organelor ar putea prezice bolile legate de vârstă
- Calitatea vieții bolnavilor de astm, îmbunătățită cu ajutorul intervențiilor fizice
- O operație de scădere în greutate fragilizeaza oasele la adolescenți
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Pierdere in greutate și câștig de masa musculara in același timp
- Am burta prea mare?
- Sunt prea grasa?