Autoagresiunea și tăierea
De ce ar dori cineva să se taie? O acţiune atât de ciudată pentru cei mai mulţi dintre noi, autoagresiunea fără intenţie de sinucidere cum ar fi tăierea, arderea sau zgârierea intenţionată, este o problemă majoră pe care majoritatea oamenilor nu o înţeleg prea mult. Estimările actuale sugerează că aproximaiv 4% sau mai mult din întreaga populaţie suferă de autoagresiune și până la 14% dintre adolescenţi recurg la aceast lucru. Autoagresiunea fără intenţie de sinucidere poate duce deseori la internări de urgenţă din cauza rănilor grave, acestea putând provoca leziuni permanente ale nervilor pentru unele persoane.
De-a lungul timpului au fost folosiţi mai mulţi termeni pentru a defini comportamentul de autoagresiune și anume: automutilare, violenţă provocată de sine și termenul din engleză „cutting" care înseamnă tăiere, folosit pentru a desemna toate formele de autoagresiune precum abuzul de sine, comportamentul autodistructiv și comportamentul de autovătămare.
Autoagresiunea reflectă incapacitatea tinerilor de a găsi ceva care să îi facă să simtă că trăiesc cu adevărat. Constrânși și stresaţi de așteptările celor din jur, tăierea poate fi forma lor de protest din cauza lipsei de suport și susţinere din partea celorlalţi. Astfel, singura lor opţiune este să se întoarcă la ei înșiși, recurgând la autoagresiune.
TĂIEREA... Este o practică a adolescenților care îi înspăimântă pe părinți! Este important să nu se pună semnul egal între autoagresiune și tentativa de suicid! Autoagresiunea poate fi o modalitate de a face față problemelor emoționale, iar acest lucru îl poate face pe adolescent să se simtă mai bine pe moment, sau mai bine spus, că nu are o altă cale de rezolvare a problemelor. De cele mai multe ori, autoagresiunea este ținută secret față de cei din jur din cauza rușinii sau a credinței că nimeni nu va înțelege cu adevărat ce se întâmplă cu adolescentul. Din nefericire, secretul și vinovăția ajung să afecteze relațiile adolescenților cu familia și cu prietenii, ba mai mult, aceștia vor ajunge să se simtă mai singuri, mai inutili și vor trăi ca într-un cerc vicios...
Autoagresiunea începe de obicei în jurul vârstei de 14 ani și poate continua ani de zile din cauză că adolescenții chiar nu știu cum să se oprească. De cele mai multe ori fetele sunt adeptele autoagresiunii, deși sunt și băieți care recurg la această practică de rezolvare de moment a problemelor emoționale. Totuși sunt persoane care reușesc singure să se oprescă din acest comportament, dar din nefericire, prea puţine ...
AUTOAGRESIUNEA - SIMPTOM AL UNEI PROBLEME PSIHIATRICE?
Într-adevăr, autoagresiunea poate fi un simptom al unei boli psihiatrice precum tulburarea de personalitate borderline, tulburarea anxioasă, tulburarea bipolară, schizofrenie, dar de cele mai multe ori cauza sunt problemele emoționale ale adolescentului. Amestecul de emoţii care declanșează autoagresiunea este complex. Rezultatul autoagresiunii are de obicei legătură cu incapacitatea persoanei de a face faţă problemelor psihologice într-un mod sănătos.
EMOȚII CARE POT DECLANȘA AUTOAGRESIUNEA
- Inutilitate
- Singurătate
- Panică
- Furie
- Vinovăție
- Respingere
- Ură de sine
- Sexualitate confuză
FACTORII DE RISC ÎN AUTOAGRESIUNE
VÂRSTA. Persoanele care se autoagresează sunt de cele mai multe ori cele aflate în perioada de adolescenţă. Autoagresiunea începe adesea în anii adolescenţei timpurii, când emoţiile sunt mai volatile, tinerii confruntându-se cu singurătatea și conflictele cu părinţii sau alte autorităţi;
ISTORICUL FAMILIAL. Unele dovezi sugerează că autoagresiunea este mai frecventă la persoanele care au un istoric familial de sinucidere, autoagresiune sau comportamente autodistructive;
PROBLEME DE VIAŢĂ. Unele persoane care recurg la autoagresiune au fost abuzate sexual, agresate fizic sau emoţional. De asemenea este posibil să fi fost neglijate în copilărie. Izolarea socială, dificultăţile întâmpinate în timpul vieţii, condiţiile de viaţă instabile precum șomajul și divorţul pot crește riscul de autoagresiune;
PROBLEME PSIHIATRICE. Autoagresiunea este frecvent asociată cu anumite boli mintale incluzând tulburarea de personalitate borderline, depresia, anxietatea, abuzul de substanţe, tulburarea de stres post-traumatic și tulburările de alimentaţie precum anorexia și bulimia;
ALCOOLUL SAU ABUZUL DE SUBSTANŢE. Persoanele care se automutilează fac adesea acest lucru în timp ce se află sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, sau în perioada de ieșire din dependenţa de aceste substanţe.
INDICII PENTRU PĂRINȚI
- De obicei adolescenții se taie cu linii foarte fine, drepte și deseori paralele, pe antebrațe, partea de sus a mâinii, pe partea frontală a trunchiului sau chiar pe picioare. Unii dintre ei folosesc orice parte a corpului pentru autoagresare. Dacă au probleme cu imaginea corporală, pot ajunge să se taie scriind anumite cuvinte precum „prost / proastă", „gras / grasă". Unii ajung chiar să-și scrijelească anumite simboluri, să își provoace arsuri pe corp (de exemplu cu o ţigară ), să-și pună singuri piercinguri pe corp cu obiecte ascuțite, să-și smulgă părul. Majoritatea adolescenților folosesc mai mult de o metodă pentru a se autoagresa.
- Fiți atenți la tăieturile sau zgârieturile care apar într-un mod neașteptat sau într-un mod frecvent! Adolescenții, de cele mai multe ori, spun că „pisica m-a zgăriat!".
- Puteți găsi pete de sânge pe haine, prosoape sau așternuturi.
- Adolescenții care se autoagresează de obicei insistă să poarte haine care să le acopere corpul, chiar și pe timp de vară.
- Frecvent puteți găsi printre lucrurile lor obiecte ascuțite sau care taie cum ar fi: aparate de ras, lame, cuțite, ace, cioburi de sticlă, capace de la sticle, etc.
- Schimbări ale dispoziției cum ar fi depresie, anxietate, modificări de relaționare cu cei din jur, schimbarea grupului de prieteni și chiar performanța la școală se poate modifica.
CUM SĂ ABORDEZI ADOLESCENTUL CU PROBLEME DE AUTOAGRESIUNE
EVITĂ să îl cerți, să te enervezi, să devii isteric sau să îl controlezi la fiecare pas - asta îl va face să se închidă mai mult în sine!
ÎNCEARCĂ să-ți exprimi îngrijorarea și faptul că ești dispus să aveți o discuție liberă despre ceea ce simte și ce se întâmplă și că sub nici o formă nu îl vei pedepsi!
PSIHOTERAPIA este primul pas pe care ar trebui să îl faci cu copilul tău în astfel de momente, dar nu înainte de a-i spune că ești gata să îl ajuți și că dacă nu dorește să vorbească cu tine, un psiholog cu siguranță îl poate ajuta! În cazul în care adolescentul refuză psihoterapia, poți tu, ca părinte, să urmezi un proces terapeutic care te va ajuta să înțelegi ceea ce se întâmplă cu copilul tău și cum îl poți ajuta să iasă din dificultate.