ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Sexologie Sexologie Iasi

Găsirea speranței după pierderea unei persoane dragi

Găsirea speranței după pierderea unei persoane dragi
Autor: Psihoterapeut Eliza Cogian

Moartea unei persoane dragi este foarte dureroasă, iar depășirea momentului pierderii unui prieten apropiat sau membru al familiei poate fi una dintre cele mai dificile provocări cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat.

 

          Când pierdem un soț, frate, copil sau părinte, durerea resimțită poate fi deosebit de intensă. Chiar dacă știm și înțelegem că pierderea este o parte naturală din ciclul vieții, unii dintre noi pot trece prin perioade lungi de tristețe sau depresie. De obicei, tristețea se diminuează în intensitate cu trecerea timpului, jelirea fiind un proces foarte important pentru depășirea acestor sentimente.

 

          Fiecare reacționează într-un mod diferit atunci când cineva drag decedează și își folosește propriile puteri în combaterea suferinței. Majoritatea oamenilor își pot reveni după decesul unei persoane dragi cu trecerea timpului pe cont propriu, dacă au sprijin social și obiceiuri sănătoase. Nu există o perioadă de timp „normală" a procesului de jelire a persoanei decedate.

 

          Dacă relația cu persoana decedată a fost una dificilă, complicată, procesul de jelire va fi diferit, în sensul că va dura mai mult și va trece mai mult timp până te vei acomoda cu pierderea persoanei dragi.

 

          Sunt oameni care, după pierderea unei persoane dragi lor, se simt incapabili să desfășoare activități zilnice pe perioade îndelungate de timp. Astfel de persoane au nevoie de ajutorul unui specialist, a unui psihoterapeut care să-i poată ajuta în depășirea acestor momente dificile din viața lor.

 

          Durerea resimțită după pierderea unei persoane dragi este cu siguranță copleșitoare, dar totodată, poate fi considerată ca un impuls în schimbarea scopului vieții într-o altă direcție. Persoanele aflate în suferință pot utiliza una din strategiile următoare pentru a trece mai ușor peste pierderea suferită:

 

• Dă-ți voie să simți durerea și emoțiile pe care le ai în urma decesului. Nu îi lăsa pe alții să îți spună ceea ce ar trebui să simți și nu îți impune să ai anumite emoții;

 

• Ai răbdare! Procesul de jelire va decurge în ritmul tău propriu. Acceptă-ți durerea, emoțiile, chiar și cele care nu îți plac;

 

• Discutați despre pierderea persoanei dragi cu ceilalți membri ai familiei și cu prietenii. Negarea decesului poate fi o modalitate de izolare și de îngreunare a procesului de jelire;

 

• Acceptați-vă sentimentele. După decesul unei persoane apropiate este absolut normal să simțim emoții precum tristețea, furia, frustrarea, chiar și epuizarea fizică și psihică;

 

• Încearcă să te distrezi. În loc să te blochezi pe o amintire reală dar dureroasă, fă ceva care să-ți distragă atenția de la suferință, să te facă să te simți bine, să te facă să zâmbești;

 

• Ai grijă de tine și de familia ta. Încearcă să-ți creezi un ritual în care să respecți orele de masă, de exerciții fizice, relaxare, timp petrecut cu familia - acestea te vor ajuta să treci mai ușor peste momentele de jelire și să-ți continui viața într-o manieră cât mai sănătoasă;

 

• Încercați să-i ajutați și pe ceilalți să treacă peste pierderea persoanei decedate. Atunci când îi ajutați pe ceilalți să treacă mai ușor prin momentele de jelire, vă veți simți mai bine. Totodată, schimbul de amintiri despre persoana decedată poate fi benefic pentru toată lumea pentru a face față acestor momente dureroase din viața voastră. Cu ajutorul acestei tehnici, practic înlocuiți amintirea dureroasă că persoana a decedat cu momentele frumoase petrecute împreună;

 

• Atunci când te simți pregătit, fă ceva creativ sau un lucru nou: pictează, ține un jurnal, grădinărește, înscriete în activități de voluntariat, implică-te în activități despre care știi că i-ar fi plăcut persoanei decedate.

 

          Simptomele unei jeliri asociate cu depresie majoră:

 

• Gânduri constante că ești lipsit de valoare;

 

• Gânduri legate de moarte sau de suicid;

 

• Incapacitatea de a desfăsura activitățile zilnice obișnuite;

 

• Vinovăție intensă despre lucrurile pe care le-ai făcut sau pe care le-ai fi putut face înainte ca persoana dragă să decedeze;

 

• Scădere bruscă în greutate într-o perioadă scurtă de timp;

 

• Reacții și răspunsuri încetinite ale corpului.

 

          Dacă aceste simptome persistă mai mult de două luni, ar fi bine să vă prezentați la un psihoterapeut.

 

          Simptomele unei jeliri dificile, la care nu a funcționat nici una din strategiile prezentate anterior în recuperarea după decedarea unei persoane dragi:

 

• Continuă să creadă că persoana dragă nu a decedat;

 

• Incapacitatea de a accepta decesul persoanei pierdute;

 

• Senzație intensă de preocupare a felului în care a decedat persoana;

 

• Întristare intensă și durere emoțională, uneori incluzând amărăciune sau furie;

 

• Incapacitatea de a se bucura de amintirile plăcute petrecute alături de persoana acum decedată;

 

• Se învinuiește pentru decesul persoanei, chiar dacă nu ar trebui să facă acest lucru;

 

• Își dorește să moară pentru a fi alături de persoana decedată;

 

• Evită constant să-și aducă aminte de pierderea suferită;

 

• Se simte singur, izolat sau neîncrezător în ceilalți după deces;

 

• Dificultăți în planificarea viitorului;

 

• Simte că viața este lipsită de sens fără persoana dragă care s-a stins din viață;

 

• Pierderea identității sau a scopului în viață, simțind că o parte din sine a murit odată cu persoana care a decedat.

 

          Dacă aveți dificultăți în gestionarea propriilor emoții după decesul unei persoane dragi, dacă vă simțiți copleșiți de durere chiar și după ce ați încercat să faceți ceva pentru a a trece mai ușor peste perioada de jelire, vă recomand să apelați cu încredere la un psihoterapeut care vă va ajuta să gestionați mai ușor emoții precum frică, vinovăție, anxietate, sau orice altă emoție asociată cu decesul persoanei dragi. Dacă cunoașteți o persoană care se află într-un proces de jelire și a încercat să se sinucidă sau are gânduri suicidare, înseamnă că are nevoie urgentă de îngrijiri specializate din partea unui psihoterapeut sau chiar medic psihiatru.