Cum stii daca psihoterapia te ajuta?
Ajuns in cabinet, fie directionat de catre cineva, fie din dorinta proprie de a gasi unele raspunsuri, esti pus intr-o situatie noua. De regula, poti avea anumite asteptari in ceea ce priveste terapia. In egala masura, poti crede ca terapia nu este pentru tine, fiind pus intr-un context in care poate nu ti-ai fi dorit sa ajungi. Indiferent de care parte a baricadei te situezi, este important de stiut ca progresul in terapie reprezinta o informatie la care ar trebui sa ai acces. Cu alte cuvinte, in timpul procesului terapeutic, ar fi util sa poti vedea daca lucrurile merg intr-o directie buna, stagneaza sau se inrautatesc.
Una dintre modalitatile prin intermediul careia poti masura progresul este reprezentata de catre starea de bine a unei persoane. Totusi, starea de bine este un concept abstract. Concret, pentru a putea afla cum te simti in prezent, faci un efort cognitiv, incercand sa iti aduci aminte incarcatura emotionala atribuita unui eveniment – faci apel la memoria afectiva. Fascinanta, totusi, memoria afectiva are o serie de limitari – printre care, poate cea mai stringenta, faptul ca este dependenta de timp. Spre exemplu, daca ai luat o nota proasta la scoala si te voi intreba in ziua respectiva, cum te simti in legatura cu asta, imi vei oferi un raspuns, legat de starea ta de bine. Pe de alta parte, daca voi pune aceeasi intrebare peste o luna sau mai mult de la intamplare, raspunsul ar putea fi extrem de diferit. Deobicei, poti avea incredere in memoria ta afectiva, daca apelezi la ea cat mai aproape de eveniment.
Asadar, poti vedea daca terapia merge intr-o directie buna, uitandu-te la starea de bine (implicit memoria afectiva). Exista multiple chestionare validate stiintific, ce masoara starea de bine. In practica, utilitatea optima apare atunci cand chestionarul/ testul este folosit la fiecare sedinta (respectiv o data pe saptamana/ 2 saptamani, in functie de cum se stabileste intervalul sedintelor). In felul acesta, pot fi observate tendintele, atat terapeutul, cat si clientul, avand la indemana un fel prin care pot masura rezultatele terapiei. Astfel, totul devine cu cartile pe masa. Clientul are acces la evolutia sa si poate lua o decizie informata, in ceea ce priveste terapia. De asemenea, este cel putin la fel de important, daca actul terapeutic este potrivit (sau nu) pentru clientul respectiv – cu alte cuvinte, daca stilul/ metoda terapeutului, subiectele abordate, relatia dintre cei doi sunt potrivite pentru client.
Doua chestionare simple, succinte, pot urmari progresul in terapie, dar si feedback-ul clientului vizavi de actul terapeutic. Este vorba despre ORS (Outcome Rating Scale – Scala de Evaluare a Rezultatului) si SRS (Session Rating Scale – Scala de Evaluare a Sedintei). Folosite in cadrul fiecarei sedinte, clientul si terapeutul pot avea o imagine cat mai clara si onesta, in ceea ce priveste terapia.
Exista numeroase situatii in care clientii nu stiu, pe buna dreptate, daca terapia ii ajuta sau nu. La fel ca in medicina, in psihologie ar trebui sa primeze sintagma "in primul rand sa nu faci rau". Chiar daca clientii nu sunt intotdeauna constienti de acest fapt, terapeutii au responsabilitatea de a fi.
Sursa: Feedback-Informed Treatment in Clinical Practice: Reaching for Excellence - de Scot Miller, David Prescott si Cynthia Maeschalck; American Psychological Association, 2017.