Cercetătorii au realizat primele imagini cu ultrasunete cu laser la oameni

©

Autor:

Cercetătorii au realizat primele imagini cu ultrasunete cu laser la oameni

Oamenii de știință de la Massachusetts Institute of Technology au venit cu o alternativă la ecografia convențională. Noua ecografie cu laser folosește un sistem laser sigur pentru ochi și piele și oferă imagini de la distanță cu interiorul corpului unei persoane.
Deși ecografia convențională nu este invazivă, necesită contact cu corpul pacientului și, ca atare, poate fi limitată în situațiile în care pacienții nu tolerează această tehnică, precum bebelușii, pacienții cu arsuri sau cei cu pielea sensibilă. Mai mult, contactul cu sonda cu ultrasunete induce o variabilitate semnificativă a imaginii, ceea ce reprezintă o provocare majoră în imagistica modernă.

Noua tehnologie nu necesită contact cu corpul unui pacient. Un laser generează unde sonore de la distanță care trec prin corp. Un al doilea laser detectează de la distanță undele reflectate, pe care cercetătorii le transformă apoi într-o imagine similară cu ecografia convențională.

„Suntem la începutul a ceea ce am putea realiza cu ecografia cu laser. Imaginați-vă că ajungem într-un punct în care putem face tot ce poate face ecografia acum, dar la distanță. Acest lucru oferă un mod cu totul nou de a vedea organele din interiorul corpului și de a determina proprietățile țesutului profund, fără a face contact cu pacientul”, a declarat Brian W. Anthony, autorul studiului.

În continuare, cercetătorii intenționează să-și îmbunătățească tehnica și, de asemenea, speră să dezvolte o variantă în miniatură, astfel încât ecografia cu laser să poată fi implementată ca dispozitiv portabil.

sursa: Science Daily
foto: MIT News (Image courtesy of the researchers)


Data actualizare: 09-01-2020 | creare: 09-01-2020 | Vizite: 536
Bibliografie
Researchers produce first laser ultrasound images of humans. Url: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/12/191220150553.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: