Ce este distanța socială și cum poate încetini răspândirea COVID-19?
©
Autor: Cristina Mustață
Distanța socială este o măsură preventivă din domeniul sănătății publice ce are ca obiectiv evitarea contactului dintre persoanele bolnave și cele sănătoase, pentru a reduce oportunitățile de transmitere a afecțiunii.
Distanțarea socială presupune atât anularea evenimentelor cu multe persoane și închiderea unor spații pnblice, dar și o conduită persoală: evitarea strângerilor de mână, a îmbrățișărilor și sărutărilor pe obraz în chip de salut.
Potrivit CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite), distanțarea socială în contextul pandemiei COVID-19 înseamnă evitarea întâlnirilor sociale și păstrarea distanței minime de 2 metri față de alte persoane.
Potrivit medicului epidemiolog Caitlin Rivers și de la Johns Hopkins Center for Health Security și Tom Inglesby, directorul centrului, măsuri ca închiderea școlilor și anularea evenimentelor sunt intervenții importante, însă acțiunile individuale pot face cu adevărat diferența în lupta împotriva răspândirii virusului.
Măsurile de distanțare socială și-au dovedit eficiența în epidemii anterioare, cum ar fi epidemia de Gripă Spaniolă din 1918. Un studiu din 2007 a concluzionat că orașele care au implementat măsuri timpurii, la începutul epidemiei, au avut rate de deces semnificativ mai mici. De asemenea, orașul Guangzhou, care a implementat măsurile de control mai devreme, a avut mult mai puține spitalizări decât orașuș Wuhan, care a luat măsuri la o lună de la declanșarea epidemiei COVID-19.
Alte măsuri de sănătate publică sunt izolarea și carantina.
sursa: MedicalXpress
Distanțarea socială presupune atât anularea evenimentelor cu multe persoane și închiderea unor spații pnblice, dar și o conduită persoală: evitarea strângerilor de mână, a îmbrățișărilor și sărutărilor pe obraz în chip de salut.
Potrivit CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite), distanțarea socială în contextul pandemiei COVID-19 înseamnă evitarea întâlnirilor sociale și păstrarea distanței minime de 2 metri față de alte persoane.
Potrivit medicului epidemiolog Caitlin Rivers și de la Johns Hopkins Center for Health Security și Tom Inglesby, directorul centrului, măsuri ca închiderea școlilor și anularea evenimentelor sunt intervenții importante, însă acțiunile individuale pot face cu adevărat diferența în lupta împotriva răspândirii virusului.
Cum funcționează distanța socială?
Având în vedere că o persoană infectată COVID-19 poate fi contagioasă chiar înainte de apariția simptomelor - perioadă care durează în medie 5 zile, izolarea limitează numărul de persoane care vin în contact cu bolnavul, devenind astfel ele însele infectate. Practic, este „rupt lanțul” transmiterii bolii.Măsurile de distanțare socială și-au dovedit eficiența în epidemii anterioare, cum ar fi epidemia de Gripă Spaniolă din 1918. Un studiu din 2007 a concluzionat că orașele care au implementat măsuri timpurii, la începutul epidemiei, au avut rate de deces semnificativ mai mici. De asemenea, orașul Guangzhou, care a implementat măsurile de control mai devreme, a avut mult mai puține spitalizări decât orașuș Wuhan, care a luat măsuri la o lună de la declanșarea epidemiei COVID-19.
Alte măsuri de sănătate publică sunt izolarea și carantina.
- Izolarea se referă la separarea persoanelor suspecte sau contagioase de cele sănătoase.
- Carantina înseamnă separarea persoanei care a fost expusă la virus, dar care este încă nesimptomatică.
sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 16-03-2020 | creare: 16-03-2020 | Vizite: 781
Bibliografie
What is social distancing and how can it slow the spread of COVID-19?, link: https://medicalxpress.com/news/2020-03-social-distancing-covid-.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Perioada „critica” covid ??
- Imunitate coronavirus - am scleroza multipla de 34 ani
- Contact direct cu testat pozitiv covid
- Covid-19 după TBC
- Printre simptomele covid 19 se numără și o durere de nas?
- Tuse cronica post COVID19
- Covid-19 si sinuzita