Cât de bine putem depista minciuna?

Este bine cunoscut faptul că oamenii nu sunt experţi în a recunoaşte o minciună. Cercetările arată că gradul nostru de precizie în detectarea unui neadevăr depăşeşte uşor întâmplarea, iar uneori este chiar mai scăzut.

Având în vedere că majoritatea experimentelor realizate pe această temă s-au bazat pe capacitatea individuală a unei persoane de a detecta minciuna, mulţi s-au întrebat cum ar fi dacă oamenii ar lucra împreună pentru a o demasca.
Dorind să descopere răspunsul, Nadav Klein şi Nicholas Epley, de la Universitatea din Chicago, au realizat un studiu în urma căruia au descoperit că grupurile reuşesc mult mai bine să detecteze o minciună fără intenţie sau o minciună gravă decât o poate face un individ de unul singur.

Cercetătorii au iniţiat o serie de experimente care să testeze cât de bine poate un om şi un grup de oameni să recunoască un neadevăr.

În unul dintre experimente, participanţii au fost solicitaţi să urmărească înregistrări cu persoane care uneori spuneau adevărul, iar alteori minţeau în legătură cu cea mai bună vacanţă pe care au avut-o, unii dintre participanţi individual, iar alţii în grupuri. Minciunile au fost considerate uşoare, fără intenţie.

În alt experiment, participanţii au vizionat secvenţe dintr-o emisiune britanică, Golden Balls, în care câteva persoane încercau să îşi convingă partenerii de viaţă că erau dispuşi să împartă o anumită sumă de bani, chiar dacă ei puteau foarte bine încerca să păstreze banii. Minciunile au fost considerate grave, întrucât implicau un risc financiar important.

S-a observat că în primul experiment, în care s-au spus minciuni uşoare, grupurile au avut o rată de succes cu 8% mai mare în detectarea neadevărului decât persoanele. În al doilea experiment, grupurile au avut o precizie cu 4% mai mare.

Cheia succesului la grupuri pare a fi conversaţia care are loc înainte de atingerea unui consens. Un studiu realizat ulterior, în care grupurile nu trebuiau să ajungă la un comun acord, a arătat că, indiferent de unanimitate, acurateţea persoanelor în detectarea unei minciuni creşte cât timp acestea au ocazia de a-şi exprima propriile opinii.

Cercetări anterioare susţin că grupurile au un raţionament mai precis deoarece la sfârşit se calculează media răspunsurilor. Într-un experiment faimos, participanţii au fost solicitaţi să estimeze greutatea unui taur şi media răspunsurilor a fost foarte aproape de numărul corect. Strategia funcţionează mai bine pentru estimări de numere decât pentru realizarea unor presupuneri pe teme sociale.

Klein afirmă că, din punct de vedere practic, toţi banii investiţi în pregătirea unui individ pentru a se perfecţiona în ceea ce priveşte detectarea minciunilor ar putea fi cheltuiţi construind grupuri de persoane neexperimentate care să facă acest lucru. Metoda este una necostisitoare.

De asemenea, persoanele pot aplica aceste descoperiri în vieţile lor profesionale, spre exemplu dacă un director încearcă să afle dacă un angajat minte, el poate discuta evenimentele cu unul sau doi colaboratori. Un alt exemplu este cel al agenţilor de asigurări care pot descoperi o fraudă solicitând ajutorul unei alte persoane.

Descoperirile ar putea deveni revoluţionare dacă am accepta faptul că nu suntem detectoare de minciuni şi că uneori avem nevoie de ajutor din exterior pentru a îmbunătăţi calitatea raţionamentelor noastre.

Sursa: Science Alert