Care sunt caracteristicile biologice, strategiile de prevenire și control împotriva variolei maimuței?

Virusul Monkeypox sau virusul variolei maimuței (MPXV) reprezintă agentul etiologic al variolei maimuței, o infecție zoonotică acută care poate fi transmisă de la om la om. Simptomele frecvente ale variolei maimuței includ febra, durere de cap moderată spre intensă, dureri musculare persistente. În luna mai a anului 2022, a fost declarată creșterea semnificativă a cazurilor de infecție cu MPXV în națiunile europene, reprezentând o potențială amenințare la adresa sănătății publice mondiale.
Un nou studiu, publicat în cadrul Virologica Sinica, descrie în amănunt epidemiologia, mecanismele biologice, patogenitatea virusului, diagnosticul infecției acute și strategiile de prevenire și tratament existente pentru infecția cu MPXV.

Gazdele principale ale MPXV sunt reprezentate de animalele rozătoare, precum șobolanii și veverițele. Variola maimuței a devenit ulterior o boală transmisă de la om la om prin intermediul fluidelor corporale, majoritar prin contact sexual. Astfel, în focarul de variola maimuței identificat recent, majoritatea cazurilor au fost identificate în rândul bărbaților care au prezentat contact sexual neprotejat cu alți bărbați.

Timpul de incubație este de aproximativ una până la două săptămâni. Simptomele de la debut pot fi confundate cu cele de gripă, însă acestea sunt urmate de leziuni herpetice ale pielii cu papule, vezicule, pustule, formare de cruste și, ulterior, cicatrici. Până în ziua 2, se pot identifica simptome precum oboseală, febră, limfadenopatii, dureri severe de cap și dureri musculare. Ulterior, din ziua 7 până la trei săptămâni, apare erupția cutanată specifică la nivelul feței, palmelor, tălpilor, gurii, regiunii genitale și la nivelul conjunctivei. În această fază de erupție cutanată, pacientul infectat este extrem de contagios.

Diagnosticul se realizează prin analiza de reacție în lanț a polimerazei în timp real (RT-PCR). Alte investigații suplimentare includ testul ELISA, microscopia electronică (EM) sau cultura virală.

Vaccinurile proiectate împotriva variolei, precum ACAM 2000 și IMVAMUNE, nu sunt autorizate pentru uz public și nu sunt nici recomandate pentru utilizare în zone endemice. Mai mult decât atât, majoritatea antiviralelor existente pentru tratamentul variolei maimuței. cum ar fi ST-246 (Tecovirimat), Nioch-14, Brincidofovirul și derivații de cidofovir, reprezintă terapii de susținere, nefiind etiologice, specifice virusului MPX.

sursa: News Medical
foto: Berkay Ataseven/Shutterstock