Burnout sau epuizarea profesională

Burnout-ul reprezintă o stare de depersonalizare și de epuizare pe plan fizic, mental și emoțional care are la bază prezența stresului cronic sau persistent.

Conform Ghidului de Clasificare Internațională a Tulburărilor (ICD 10), burnout-ul este o stare de epuizare totală și care apare mai ales în situațiile în care solicitările sau responsabilitățile profesionale depășesc capacitatea individuală de a face față stresului acumulat. Majoritatea simptomelor burnout-ului sunt similare cu cele ale depresiei (oboseală intensă, lipsa interesului față de activitățile care aduc plăcere și niveluri ridicate de pesimism și de cinism). (1), (2)

Cercetările privind sindromul de burnout profesional au debutat în anul 1974 cu observațiile psihologului american Herbert Freudenberg asupra schimbărilor la nivel cognitiv, emoțional, comportamental și fiziologic prin care au trecut voluntarii care au lucrat la o clinică de sănătate din New York. Acesta a observat cum voluntarii, care inițial erau implicați profesional și emoțional în sarcinile lor, au devenit ulterior indivizi lipsiți de motivație, epuizați emoțional, cinici și plini de resentimente față de clinica la care au lucrat sau față de pacienții cu care au interacționat. (2)

Burnout-ul este un fenomen asociat cu evenimentele negative persistente de viață și nu este strict legat de variabile precum sexul, vârsta, anumite locuri de muncă sau experiențe de viață, acesta putând apărea la orice individ, indiferent de statutul său socio-profesional. Totuși, mai multe studii arată că sindromul de burnout profesional are o prezență ridicată la categoriile profesionale ale căror activități presupun sarcini precum îngrijirea, consilierea, susținerea, tratarea sau protejarea altor persoane (profesori, psihologi, asistenți sociali, polițiști, medici sau responsabi de relația cu publicul). De asemenea, apariția burnout-ului este strâns legată și de eșecurile în activitatea profesională, eșecuri care sunt puternic asociate cu gânduri negative și sentimente de neputință și delipsă de speranță. (1), (2), (4)

În general, o persoană suferă de burnout profesional dacă întâmpină următoarele experiențe:

• evaluează fiecare zi petrecută la locul de muncă într-un mod negativ (Am parte numai de zile proaste la lucru.);
• se simte epuizată emoțional;
• resimte dezinteres sau neplăcere față de propriile activități profesionale;
• se percepe ca fiind suprasolicitată de responsabilități sau sarcini profesionale;
• se implică în comportamente de evitare a problemei, adesea nepotrivite (consumul de alcool);
• simte că are mai puțină răbdare cu ceilalți decât înainte de instalarea burnoutului;
• se percepe ca fiind neajutorată față de locul de muncă și față de propria viață;
• experimentează simptome somatice precum durerile de piept, respirație accelerată sau insomnii. (4)

Stres versus burnout

Deși cele două stări par a fi similare, mai ales pentru că burnout-ul este rezultatul prezenței unei stări prelungite de stres, principala diferență e că stresul are caracter temporar, fiind declanșat de un eveniment caracterizat ca fiind stresant și care se diminuează cu timpul, în timp ce sindromul de burnout are caracter persistent sau cronic.

Alte diferențe între stres și burnout:

• stresul presupune o supraimplicare în sarcină, în timp ce burnout-ul presupune o angajare diminuată în activitățile profesionale;
• pe plan emoțional stresul se traduce prin hiperactivare, în timp ce burnout-ul presupune „aplatizare” sau „anestezie” emoțională;
• stresul este o stare caracterizată prin activitate intensă și vigilență, iar burnoutul este o stare de apatie și de neajutorare;
• la nivelul consecințelor, stresul presupune în principal epuizare fizică, în timp ce burnout-ul presupune mai ales epuizare mentală și emoțională (lipsa motivației, a speranței sau a scopurilor);
• pe plan psihopatologic, stresul este mai ales asociat cu tulburările de anxietate, în timp ce burnout-ul este asociat cu tulburările depresive. (3)

Cum se manifestă burnout-ul?

Burnout-ul este un proces de epuizare care se dezvoltă pe o perioadă extinsă de timp. Manifestările specifice apar la început ca semne de stres și de epuizare pe plan fizic și mental, acestea devenind cronice și cumulându-se odată cu trecerea timpului. (3)

Manifestările burnout-ului pot fi grupate în trei categorii de simptome :

• manifestări fizice: stare de oboseală fizică, epuizare, imunitate scăzută, îmbolnăviri dese, dureri de spate, migrene, modificări ale apetitului și ale somnului;
  
• manifestări emoționale: autodevalorizare, sentimente și gânduri negative de tipul neajutorării, apatiei sau neîncrederii în viitor, detașare față de ceilalți, absența motivației necesare desfășurării anumitor activități, gândire pesimistă și negativistă, satisfacție profesională și personală scăzută;
  
• manifestări comportamentale: neasumarea responsabilităților personale, izolarea socială, amânarea realizării unor sarcini, neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor profesionale și/sau personale, utilizarea unor metode de coping nepotrivite (consumul de alcool sau de droguri), descărcarea frustărilor personale asupra celorlalți. (3)
  

Pe lângă aceste simptome, unele studii arată că burnout-ul profesional afectează funcționarea cognitivă normală și perturbă procesele memoriei de lucru, capacitatea de rezolvare de probleme și de gândire creativă. (2)

Factori asociați cu epuizarea profesională

Burnoutul este un fenomen complex ce apare ca urmare a interacțiunii dintre factorii individuali și cei organizaționali. (1), (2)

Factorii individuali se referă la factorii fizici și mentali implicați în capacitatea individuală de coping față de evenimentele stresante și includ aspecte precum imaginea de sine, autoeficacitatea, percepția controlului personal.

Factorii organizaționali se referă atât la climatul organizațional, cât și la aspecte legate de responsabilitățile individuale în cadrul organizației și includ factori precum numărul de sarcini preluate de angajat, timpul necesar rezolvării sarcinilor, volumul de muncă sau balanța viață profesională - viață personală.

Unele studii arată că următorii factori organizaționali sunt puternic asociați cu burnout-ul profesional, prezența sau absența acestora având rolul de a crește sau de a scădea riscul de burnout:

• volumul sarcinilor de muncă: riscul de a dezvolta burnout este mai mare când volumul sarcinilor de muncă este ridicat sau când nu există suficient timp alocat pauzelor de odihnă;
  
• nivelul de control: unele studii arată că frecvența scăzută a burnout-ului este asociată cu medii profesionale neconstrângătoare, în care individul are un anumit grad de libertate în planificarea sarcinilor și în exprimarea propriilor opinii;
  
• sistemul de recompensare: un sistem defectuos de acordare a recompenselor pentru performanțele angajaților este asociat cu niveluri ridicate de burnout profesional;
  
• suportul social: unele studii arată că există o probabilitate mai mică de apariție a burnout-ului profesional în mediile profesionale pozitive, unde există suport/sprijin social;
  
• egalitatea: persoanele care stabilesc relații pozitive, egalitare cu superiorii sau mentorii lor vor dezvolta într-o măsură foarte mică burnout;
  
• valorile: rezultatele unor studii arată că burnout-ul este strâns legat de incongruența dintre valorile personale și valorile companiei sau instituției (un individ care prețuiește autonomia în sarcini se va simți stresat dacă lucrează într-un domeniu de activitate ce presupune executarea de sarcini rutiniere, stricte). (5)
  

Cum prevenim și gestionăm burnout-ul profesional?

Specialiștii în sănătate mentală consideră că cea mai eficientă metodă de prevenire a burnout-ului este identificarea factorilor responsabili pentru prezența pe termen lung a stărilor de stres, a oboselii fizice și mentale și a stărilor de nemulțumire. Prevenția constă atât în dezvoltarea abilităților personale de a face față stresului, cât și în modificarea factorilor organizaționali responsabili de menținerea burnout-ului. (1), (4)

Printre factorii individuali de prevenire și de ameliorare a burnout-ului menționăm: exersarea de tehnici de relaxare, delegarea responsabilității, comunicarea asertivă, deprinderea de a spune Nu, practicarea de hobby-uri, relațiile sociale pozitive, dezvoltarea de așteptări realiste față de rezultate, schimbarea stilului de viață. Pentru cazurile severe se recomandă parcurgerea unor ședințe de psihoterapie sau farmacoterapia. (1)

Printre factorii organizaționali de prevenire a burnout-ului amintim: recompensarea și recunoașterea performanțelor individuale, construirea unui climat profesional pozitiv, managementul eficient al timpului, utilizarea unui stil de comunicare democratic între angajați, superiori și subalterni. (1)

Majoritatea metodelor și strategiilor de intervenție în cazul burnout-ului profesional presupun învățarea unor strategii de gestionare a stresului, realizarea echilibrului dintre viața profesională și cea personală, dezvoltarea unor atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți.

Specialiștii în sănătate mentală oferă o serie de sugestii de prevenire și de gestionare a burnout-ului profesional:

1) Cladirea suportului social: multe studii arată că reziliența la stres este puternic asociată cu relații sociale pozitive bazate pe încredere și pe sprijin reciproc. De asemenea, unii psihologi recomandă exersarea comunicării asertive și dezvăluirea nemulțumirilor sau a experiențelor neplăcute față de colegi sau prieteni ca soluție atât pentru diminuarea stresului, cât și pentru construirea unor relații de prietenie stabile.

2) Dezvoltarea unui stil de viață sănătos, respectiv totalitatea alegerilor care promovează atât dezvoltarea fizică și psihică, cât și prevenirea apariției problemelor de sănătate. Printre principalele decizii ce promovează un stil de viață sănătos enumerăm: implicarea în activități sportive (minimum 30 de minute de activitate fizică zilnică), schimbarea regimului alimentar (diminuarea consumului de alimente bogate în zahăr sau grăsimi), evitarea consumului de tutun, diminuarea consumului de alcool.

3) Planificarea timpului: persoanele care își planifică timpul eficient au un nivel mai redus de stres și nu sunt afectate la fel de afectate de burnout-ul profesional. Planificarea timpului presupune stabilirea unor aspecte precum obiectivele personale (zilnice, săptămânale sau lunare), mijloacele de atingere a obiectivelor, resursele de timp și materiale necesare atingerii acestora, timpul dedicat activităților și timpul dedicat pauzelor dintre activități.

4) Gândirea pozitivă: una dintre principalele manifestări ale burnout-ului profesional este gândirea pesimistă sau negativistă. Acest tip de gândire presupune o percepție negativă a sinelui și a lumii, precum și sentimente de ineficiență, de neajutorare și de îndoială. Gândirea pozitivă, pe de altă parte, are la bază afirmații care induc gânduri de tipul încrederii în propriile forțe și în gradul de control pe care individul îl are în finalizarea unor activități. Aceasta presupune atât așteptări pozitive, realiste față de viitor („ Mâine voi finaliza raportul pe care trebuia să-l termin ieri”), cât și conștientizarea realizărilor individuale. Psihologii oferă câteva recomandări de dezvoltare a gândirii pozitive :

• formularea obiectivelor zilnice sub formă de afirmații pozitive („Mâine voi fi la timp la lucru” în loc de „Voi încerca să nu ajung din nou târziu la lucru”);
  
• autorecompensarea pentru orice sarcină îndeplinită, indiferent de magnitudinea acesteia;
  
• implicarea în activități caritabile.

5) Reconsiderarea scopurilor și valorilor personale: burnout-ul poate fi cauzat și de incongruența dintre valorile personale și valorile firmei la care lucrăm. Prin urmare, este recomandată identificarea priorităților și a valorilor personale care ne motivează să profesăm în activitatea respectivă, urmând a fi numerotate pe o listă. Lista respectivă include așteptările noastre, dorințele pe plan profesional, tipurile de medii de lucru și de sarcini preferate, precum și cele pe care am dori să le evităm. Aceasta poate fi folosită pentru:

• stabilirea unei congruențe între așteptările noastre și ceea ce ne oferă compania angajatoare („Sunt satisfăcut de mediul de muncă?”, „Pot interacționa liber cu colegii?”, „Am capacitatea de a-mi planifica activitățile?”, „Există posibilități de angajare?”)
• schimbarea condițiilor locului de muncă și a modului de raportare față de activitățile profesionale (aranjarea spațiului de muncă pentru persoanele care doresc autonomie sau dezvoltarea competențelor de comunicare pentru cele care prețuiesc relațiile cu ceilalți colegi). (3), (4), (5)