Aspirina în doze mici poate reduce riscul de apariție a cancerului de sân

©

Autor:

Aspirina în doze mici poate reduce riscul de apariție a cancerului de sân
Administrarea unor doze mici de aspirină ar putea avea un efect protector împotriva cancerului de sân. Studiul institutului american City of Hope Beckman Research Institute a fost publicat în journalul Breast Cancer Research.

Studiile anterioare au sugerat o legătură între consumul zilnic de aspirină și scăderea riscului de cancer mamar, însă puține dintre aceste studii au cercetat legătura cu anumite subtipuri de cancer de sân. Studiul de față a cercetat efectul unei doze mici de aspirină - 81 miligrame - asupra cancerului mamar per ansamblu și subtipurilor definite de statusul receptorului hormonal (HR) și expresia genei HER2.

Cercetătorii au analizat datele a 57.164 de femei înscrise la California's Teachers Study, un proiect ce a monitorizat sănătatea a peste 133.000 de profesori și administratori din California începând cu anul 1995. În 2005 aceștia au completat chestionare în care detaliau folosirea aspirinei și a altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.

Până în ianuarie 2013, 1.457 de femei au fost afectate de cancer de sân invaziv - 998 erau HR pozitive/HER2 negative, 138 HR negative/HER2 negative și 44 HR negative/HER2 pozitive. Au lipsit datele pentru statusul HR/HER2 în cazul a 157 de femei.

Per total, studiul a relevat o scădere cu 16% a șanselor de a face cancer la femeile care au luat doze mici de aspirină cel puțin de trei ori pe săptămână, comparativ cu femeile care au luat cu o frecvență mai scăzută. Analizând subtipurile de cancer, cercetătorii au descoperit că riscul de a dezvolta cancer de sân HR pozitive/HER2 negative a fost cu 20% (de cinci ori) mai scăzut pentru femeile care au luat aspirină în doze mici de cel puțin trei ori pe săptămână.

Nu s-a găsit vreo asociere între alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene și riscul de cancer mamar, precum nu s-a găsit nicio asociere între scăderea riscului și administrarea sporadică de aspirină (cum ar fi pentru dureri de cap).

Autorii presupun că această legătură se datorează efectului antiinflamator al aspirinei. În plus, inhibitorii de aromatază sunt folosiți în tratamentului cancerului HER2 pozitiv, iar aspirina este un inhibitor ușor al aromatazei.

Sursa: Medical News Today

Data actualizare: 03-05-2017 | creare: 03-05-2017 | Vizite: 1704
Bibliografie
1. Low-dose aspirin may cut breast cancer risk by a fifth, link: http://www.medicalnewstoday.com/articles/317248.php
2. Researchers find regular use of aspirin can lower risk of breast cancer for women, link: https://medicalxpress.com/news/2017-05-regular-aspirin-breast-cancer-women.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Administrarea zilnică de aspirină scade riscul de cancer (meta-analiză)
  • S-a descoperit enzima care controlează metastazarea cancerului de sân
  • MIT: Antiperspirantele sunt o cauză a cancerului de sân
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum