Apatia și lipsa de motivație în cancerul avansat: noi dovezi despre legătura cu cașexia

Cancerul afectează profund nu doar corpul, ci și mintea pacientului. În stadiile avansate ale bolii, este frecvent observat un tablou complex de modificări emoționale: pacienții devin retrași, lipsiți de energie și motivație, chiar și în fața lucrurilor care altădată le aduceau bucurie. Până de curând, aceste manifestări erau adesea privite ca reacții emoționale secundare la suferința fizică sau ca semne de depresie reactogenică.
Un studiu publicat recent în revista Science aduce însă o perspectivă nouă și profund biologică asupra acestor simptome. Cercetătorii de la Cold Spring Harbor Laboratory (CSHL) și Washington University School of Medicine din St. Louis au descoperit că apatia și lipsa de motivație nu sunt doar reacții psihologice la cancer, ci simptome directe ale unei afecțiuni numite cașexie. Aceasta este o stare de epuizare extremă asociată cu pierdere involuntară de greutate, atrofie musculară și oboseală severă, care afectează majoritatea pacienților cu cancer în stadii avansate.

Context

Cașexia este cunoscută ca un sindrom devastator, caracterizat de pierdere accentuată a masei corporale și de dezechilibru energetic profund. Pacienții nu numai că pierd în greutate și devin din ce în ce mai slăbiți, dar se confruntă și cu simptome neuropsihiatrice severe: apatie, oboseală cronică și depresie. Până în prezent, mecanismele biologice care explică legătura dintre deteriorarea periferică a organismului și tulburările cerebrale și comportamentale rămâneau neclare.

Pornind de la ipoteza că inflamația sistemică caracteristică cașexiei ar putea activa circuite cerebrale specifice, implicate în conservarea energiei în timpul bolilor acute, cercetătorii au urmărit să identifice dacă aceste căi persistente pot induce și simptomele de apatie observate la pacienții cu cancer.

Despre studiu

Model experimental și observații comportamentale

Folosind un model preclinic validat – șoareci implantați cu celule de adenocarcinom de colon (C26) – cercetătorii au replicat caracteristicile esențiale ale cașexiei: scădere semnificativă în greutate, atrofie musculară și reducerea consumului alimentar. În paralel, animalele au prezentat modificări comportamentale specifice apatiei.

Testele de motivație au arătat deficite clare în sarcinile care implicau un efort crescut pentru a obține recompense, fără însă să existe dovezi de anhedonie (lipsa plăcerii) sau depresie generalizată. Acest aspect este esențial: rezultatele sugerează că apatia din cașexie nu este o simplă consecință a slăbiciunii fizice, ci rezultatul unui mecanism neurobiologic distinct.

Legătura cu inflamația și dopamina

Analizele moleculare au indicat o creștere semnificativă a nivelului de interleukină-6 (IL-6), un marker clasic al inflamației, atât în sânge cât și în creier. Mapările neuronale au dezvăluit un circuit precis: neuronii din zona postrema – o regiune cerebrală specializată în detectarea semnalelor din sânge – preiau semnalele de la IL-6 și le transmit către nucleul parabrahial, care ulterior activează neuronii inhibitori din substantia nigra pars reticulata. Rezultatul final: inhibarea eliberării de dopamină în nucleus accumbens, regiunea cerebrală centrală pentru motivație și recompensă.

Monitorizarea în timp real a nivelurilor de dopamină a confirmat o scădere progresivă a acestui neurotransmițător pe măsură ce cașexia avansa, corelând direct cu pierderea motivației la animale.

Intervenții terapeutice experimentale

Cercetătorii au testat mai multe strategii de blocare a acestui circuit pentru a combate simptomele de apatie:

• Administrarea de anticorpi anti–IL-6 a dus la o ameliorare clară a motivației.
• Inhibarea genetică a receptorilor IL-6 din zona postrema a redus apatia indusă de cașexie.
• Activarea dopaminei în nucleus accumbens, fie prin stimulare optogenetică, fie prin administrarea de agoniști dopaminergici, a restabilit comportamentul motivat chiar și în stadiile avansate ale bolii.

Aceste intervenții validează rolul critic al circuitului descoperit și oferă perspective reale pentru dezvoltarea unor tratamente adresate simptomelor neuropsihiatrice ale cașexiei.

Rezultate și implicații

Descoperirile acestui studiu schimbă fundamental înțelegerea cașexiei. Apatia nu este doar o reacție emoțională secundară, ci un simptom biologic direct al bolii, generat de activarea persistentă a unui circuit imuno-neural specific.

Această înțelegere deschide perspective terapeutice importante:

• Există posibilitatea ca tratamentele deja existente care vizează IL-6, utilizate în alte boli inflamatorii, să fie reutilizate pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților oncologici.
• Intervențiile farmacologice sau neuromodulatorii asupra dopaminei pot oferi o nouă cale de ameliorare a simptomelor de apatie, independent de tratamentul antitumoral.

De asemenea, identificarea sensibilității la efort ca dimensiune măsurabilă a motivației permite o translație clinică directă, inclusiv către alte afecțiuni inflamatorii caracterizate de apatie, precum depresia.

Concluzii

Studiul oferă o demonstrație elegantă a modului în care inflamația sistemică din cașexie afectează direct funcția cerebrală, printr-un circuit neuronal bine definit, conducând la scăderea motivației și apariția apatiei. Prin interferența cu acest circuit, cercetătorii au reușit să inverseze simptomele apatiei la nivel experimental.

Aceste rezultate aduc speranță nu doar pentru pacienții cu cancer, ci și pentru familiile lor, afectate profund de impactul emoțional al bolii. Pe termen lung, direcția este clară: tratamentele viitoare pentru cașexie nu ar trebui să se concentreze exclusiv pe combaterea pierderii masei corporale, ci și pe îmbunătățirea stării mentale a pacienților.

Prin continuarea colaborărilor interdisciplinare între oncologie și neuroștiințe, este posibil ca într-o zi cașexia să devină o condiție gestionabilă, nu doar o fatalitate a bolii oncologice avansate.