Anotimpul în care ne naștem asociat cu stările afective la vârsta adultă
©
Autor: Redacția ROmedic
Dispoziția sau starea de spirit generală nu are doar o predispoziție genetică, ci este influențată și de factori de mediu. Anotimpul și vremea de afară au un rol important asupra stării noastre afective, iar tulburarea afectivă sezonieră este printre cele mai cunoscute afecțiuni psihice legate de anotimpuri.
Un studiu recent, realizat de o echipă de cercetători din Ungaria, a arătat că anotimpurile ar putea avea o influență mult mai mare asupra dispoziției decât s-a crezut până acum. Aceștia au pornit de la rezultatele unor studii biochimice care arătaseră că anotimpul în care ne naștem influențează nivelul de serotonină și dopamină, neurotransmițătorii care au un impact ridicat asupra stării afective. Plecând de la aceste rezultate, cercetătorii au vrut să vadă în ce măsură anotimpul în care suntem născuți are efecte pe termen lung asupra dispoziției.
La studiu au participat 400 de persoane adulte, cărora li s-au evaluat trăsăturile de personalitate.
Raportând rezultatele testelor și chestionarelor de personalitate la anotimpul de naștere, cercetătorii au ajuns la câteva concluzii interesante:

- cei născuți vara prezentau în general un temperament ciclotimic, caracterizat prin treceri frecvente de la stări de veselie la stări de tristețe, comparativ cu cei născuți iarna
- cei născuți primăvara sau vara aveau un temperament de tip hipertimic, fiind în general mult mai veseli și pozitivi, cu o energie mai ridicată decât cei născuți toamna sau iarna
- cei născuți iarna aveau un predispoziție mai mare spre stări depresive decât cei născuți toamna, dar totodată un risc mai mic de a prezenta un temperament iritabil decât cei născuți în toate celelalte trei anotimpuri.
Studii viitoare ale echipei de cercetare și-au propus să se axeze pe identificarea unor posibile mecanisme genetice implicate în relația dintre anotimpul în care ne naștem și stările afective la vârsta adultă.
Sursa: Medical News Today
Data actualizare: 10-07-2018 | creare: 23-10-2014 | Vizite: 2867
Bibliografie
Birth season linked to risk of later-life mood disorders, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/284097.php©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Persoanele care își doresc același lucru au mai multe șanse să aibă o relație de succes
- Dieta ketogenică ar putea fi tratament adjuvant în tulburările psihice
- Dansatorii sunt mai puțin nevrotici și mai agreabili decât persoanele care nu dansează
- Activitatea creativă reduce hormonii de stres, indiferent de nivelul de îndemânare
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni