Amniotită

Cauze și factori de risc

Cea mai frecventă cauză de amniotită este infectarea cu germeni care fac parte din flora normală care populează tractul genital inferior al femeii, respectiv vaginul. Aceste microorganisme pot ascensiona prin cervix către cavitatea amniotică în care se dezvoltă fătul. (2)

Printre germenii etiologici ai amniotitei se numără: Ureaplasma (49% cazuri), Ureaplasma uralyticum (11%), Streptococcus agalactiae (11%), Mycoplasma hominis (9%) and Fusobacterium nucleatum (9%). (5)

Dintre factorii de risc descriși în literatură putem aminti: (2)

• Vârsta tânără a mamei (sub 21 de ani)
• Status socio-economic scăzut
• Prima sarcină sau nuliparitatea
• Travaliu prelungit
• Ruperea membranelor amniotice de o durată mai lungă de timp
• Nașterea prematură
• Examinări multiple vaginale pe durata sarcinii – reprezintă un factor de risc doar în cazul femeilor care prezintă și ruperea membranelor amniotice
• Infecții preexistente la nivelul tractului genital inferior

Prezența a mai mult de un factor de risc crește semnificativ probabilitatea de infecție cât și de evoluție cu complicații.

Semne și simptome

Tabloul clinic al amniotitei este foarte bogat, astfel încât un examen clinic atent și o anamneză corect efectuată sunt foarte importante pentru a putea pune un diagnostic corect și cât mai devreme. În tabloul clinic putem regăsi: (2)

• Febră (în unele cazuri se pot prezenta cu hipotermie pe durata travaliului)
• Tahicardie (peste 100 bpm)
• Lichid amniotic decolorat, cu miros neplăcut
• Rigidizarea colului uterin

De asemenea, corioamniotita poate prezenta, în evoluție, o serie de complicații. Din această cauză, un diagnostic rapid și corect și un tratament corect condus sunt esențiale. Printre complicații se enumeră: (3)

• Bacteriemie – prezentă la 3 până la 12% din femeile diagnosticate cu amniotită
• Endometrită
• Necesarea optării pentru o naștere prin cezariană – dintre acestea, până la 8% dezvoltă ulterior o infecție la nivelul uterului și aproximativ 1% o colecție purulentă la nivelul pelvisului.
• Pierderi importante de sânge în momentul nașterii
• Formarea de trombi cel mai frecvent la nivelul pelvisului sau la nivel pulmonar (tromembolism pulmonar)

De asemenea, complicațiile pot avea un impact important și asupra fătului, putând determina: meningită (infecție localizată la nivelul creierului sau la nivelul măduvei spinării) sau pneumonie/bacteriemie care este prezentă la aproximativ 5-10% dintre copii născuți din mame diagnosticate cu amniotită (bacteriemia este mult mai frecventă la nou-născuții prematuri). Aceste complicații au o rată mult mai mică de apariție dacă este pus un diagnostic rapid și se instituie un regim de tratament corect cu antibiotice, acompaniate de o monitorizare atentă. (3)

Diagnostic clinic și paraclinic

Diagnosticul este pus pe baza unui examen clinic atent care să ridice suspiciunea de amniotită și care trebuie să fie ulterior confirmat prin teste de laborator. La testele de laborator putem determina leucocitoză cu deplasatea la stânga a formulei leucocitare, prezentă la 70-90% din mamemel cu corioamionită. (2)

Amniocenteza poate fi necesară dacă mama se află înainte de travaliu. Această intervenție presupune prelevarea unei cantități mici de lichid amniotic prin puncție care va fi trimis la laborator și analizat. O serie de rezultate pot fi înalt sugestive pentru amniotită: cultură microbiană pozitivă din lichidul amniotic, interleukina 6 cu valori peste 7, 9 ng/ml, metaloproteinaze pozitive, celule albe peste 30celule/mm3, leucocit-esteraza pozitivă, nivelul glucozei scăzut sub 15mg/dl. (2), (4)

Tratament

Diagnosticul de amniotită impune începerea de urgență a unui tratament pentru a putea prevenii cât mai mult complicațiile evolutive ale asteia. Tratamenul cel mai comun este cel cu antibiotice, inițial se administrează antibiotice care să acopere spectrul comun de bacterii implicate în această patologie cu adăugarea la schema de tratament de antibiotice în funcție de suspiciunea clinică. Ulterior, pe baza rezultatului de laborator se administrează o schemă de tratament țintit. De asemenea, mama trebuie ținută sub supraveghere și inervenit prompt în cazul alterării stării generale. (4)

Patologia poate fi prevenită prinscreening pentru vaginoze bacteriene în trimestrul al treilea de sarcină, screening pentru streptococi de grup B în perioada 35-27 săptămâni de sarcină, scăderea numărului de examinări vaginale pe perioada travaliului și prin scăderea frecvenței monitorizărilor interne. (2)