Psihoterapie pentru Anxietate, Depresie, Atacuri de Panica, Fobii, Obsesii, Tulburari Psihice, Dezechilibre Emotionale, Dependente. Consiliere psihologica pentru Familie si Cuplu. Optimizare, si Dezvoltare personala.
ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Dependență & toxicologie Dependență & toxicologie Constanta

ADICTIE SI TRAUMA

ADICTIE SI TRAUMA
Majoritatea terapeuţilor din ziua de astăzi cred că trauma se află la rădăcina celor mai multe adicţii.
Există două tipuri principale de traume. Prima este o traumă de dezvoltare. Aceasta apare când nevoile cruciale de dezvoltare nu sunt împlinite, sau sunt înăbuşite, astfel încât dezvoltarea crucială nu are loc, sau se produce într-o formă distorsionată.

Un exemplu de situaţie în care nevoile de dezvoltare nu sunt împlinite este cazul în care un adolescent - fată sau băiat - este neglijat şi ignorat în legătură cu zbaterile sale sexuale şi romantice ale adolescenţei, astfel încât dezvoltarea sexuală sănătoasă nu se întâmplă, sau are loc într-o direcţie nesănătoasă.

Câteva cazuri de nevoi de dezvoltare înăbuşite includ situaţii în care părinţii sunt prea represivi, prea critici sau prea încurajatori în legătură cu sexualitatea adolescentului, astfel încât se interferează cu dezvoltarea sexuală normală şi fie aceasta nu are loc, fie are loc într-o direcţie nesănătoasă.

Al doilea tip de traumă este evenimentul-traumă sau şocul traumatic. Un exemplu de acest fel este abuzul sexual care de obicei cauzează o stare de şoc traumatic înlăuntrul unei persoane. Acest tip de traumă poate cauza multe probleme - precum o dezvoltare sexuală nesănătoasă, simptome de emoţii neregulate, sau suprastimularea sistemului nervos, pentru a numi doar câteva. De exemplu, dacă o persoană are o stare interioară de şoc traumatic, aceasta este de obicei într-un mare dezavantaj în a se descurca în mod efectiv cu elementele de stres ale vieţii sau cu nevoile unei dezvoltări sexuale sănătoase.

Aceasta se întâmplă deoarece trauma de obicei interferează în mod dramatic cu funcţionarea sănătoasă normală. Poate tulbura, în realitate, în multe feluri, procesele fizice, emoţionale şi psihologice ale unei persoane. De aceea adicţia poate intra în joc - pentru că persoana încearcă să folosească adicţia pentru a-şi "trata" sau controla starea de şoc traumatic pentru a se descurca mai bine cu provocările vieţii, sau pentru a înainta în dezvoltarea care are nevoie să se desfăşoare.

Când o persoană suferă de o traumă de dezvoltare, situaţia este oarecum diferită de trauma-şoc, dar şi acest fel de traumă poate conduce la o adicţie. O persoană care nu are o dezvoltare sexuală sănătoasă în viaţa lui deoarece anumite nevoi nu au fost împlinite, (sau au fost înăbuşite), poate să se îndrepte către o adicţie nu neapărat pentru a încerca să-şi "trateze" starea de şoc traumatic dinlăuntru, ci, în schimb, pentru că dezvoltarea lor s-a dus într-o direcţie nesănătoasă, şi aceasta este ceea ce ei "ştiu".

Adicţia, în acest caz, este o încercare de a împlini nevoi sănătoase, dar într-o manieră nesănătoasă, pentru simplul motiv că dezvoltarea lor a avut loc într-o manieră nesănătoasă. Pentru a ilustra aceasta, voi folosi un exemplu de persoană dependentă de masturbare cu vizionare de pornografie. O persoană poate intra în acest fel de adicţie deoarece dezvoltarea lor sexuală a fost deraiată în timpul adolescenţei.

Orice fel de traumă poate interfera cu dezvoltarea sexuală sănătoasă şi poate conduce la adicţie sexuală (şi/sau alte adicţii), într-o încercare de a rezolva trauma şi simptomele ei. Munca de vindecare cu aceste două feluri diferite de traumă este oarecum diferită. Având o întârziere sau o creştere nesănătoasă datorită traumei de dezvoltare, o persoană are nevoie de suport şi asistenţă în a schimba dezvoltarea nesănătoasă în creştere sănătoasă, sau ajutor în a reporni dezvoltarea sau de a o repune pe făgaşul normal, în cazul în care aceasta nu a început.

Psihoterapia comună este de obicei foarte eficientă în a facilita acest fel de activitate. În cazul şocului traumatic, o persoană de obicei are nevoie de ajutor în a vindeca trauma suferită în emoţiile lor, în stările lor mentale sau în trupul lor şi aceasta poate presupune psihoterapie, împreună cu un alt fel de activitate care se adresează în mod direct traumei însăşi.
Un gen de terapie pe care îl utilizez în munca mea terapeutică poate fi eficientă în activitatea de vindecare a şocului traumatic. Se numeşte Terapia Somatică a Traumei, sau Terapia Somatică a Traumei Hakomi.

Acest fel de muncă se focalizează în mod direct pe starea traumatică în interiorul corpului unei persoane. Este în mod particular utilă în munca cu tulburările fiziologice ale persoanei. Teoria este aceea că acolo unde există un şoc traumatic, sistemele fiziologice ale persoanei care regulează stabilitatea fiziologică normală, pe lângă stările sale emoţionale şi mentale, au fost tulburate. Acest stil de muncă are avantajul de a aborda toate cele trei stări în interiorul persoanei - fiziologic, emoţional şi mental.

Majoritatea psihoterapiilor lucrează numai la nivel emoţional şi mental şi adesea fac o foarte bună treabă în vindecarea acestor niveluri. Totuşi, când o persoană are o stare de şoc traumatic interior, ea are adesea nevoie de muncă de vindecare centrată pe nivelul fizic/fiziologic. Cu alte cuvinte, o persoană care are şoc traumatic, ar putea face psihoterapie tradiţională câţiva ani, dar s-ar putea să continue să aibă multe probleme datorită tulburărilor sistemelor fizice/fiziologice compromise de traumă. Dacă este cazul, terapia Somatică poate fi eficientă prin munca de vindecare a tulburărilor fiziologice ale unei persoane în aceeaşi manieră în care terapia tradiţională vindecă stările emoţionale şi mentale.

Un alt mod de vindecare pe care îl folosesc în lucrul cu şocul traumatic se numeşte EMDR sau Eye Movement Desensitization and Reprocessing ( Desensibilizarea şi Reprocesarea prin mişcarea ochilor). Este o formă de terapie care s-a dezvoltat pentru a rezolva simptomele care rezultă din traumele de viaţă. Aceasta lucrează cu aspecte trecute, prezente şi viitoare ale amintirilor traumatice. A fost dezvoltat pentru a rezolva dezvoltarea tulburărilor generate de expunerea la un eveniment traumatic, precum violul sau abuzul sexual.

Cercetările clinice au demonstrat eficienţa EMDR în tratamentul tulburării de stress posttraumatic. (PTSD). EMDR este o terapie integrativă, care combină elemente din terapiile psihodinamice şi cognitiv behavioriste pentru a desensibiliza amintirile traumatice. Studii recente au examinat efectele mişcării ochilor şi au descoperit că mişcările ochilor în EMDR descresc vividitatea şi/sau negativitatea emoţiilor asociate cu amintirile autobiografice, favorizează accesarea amintirilor episodice, cresc flexibilitatea cognitivă şi se corelează cu descreşterea ratei bătăilor inimii, sensibilitatea pielii şi creşterea temperaturii degetelor.

Un al treilea mod de terapie pe care-l folosesc pentru a trata traumele se numeşte Teoria Sistemelor Familiale Interne (IFS). Aceasta este o metodă prin care se lucrează cu diferite părţi ale unei persoane. În psihoterapie, poate fi de mare ajutor lucrul cu o parte sau diferite părti care sunt rănite sau deconectate de celelalte părţi ale persoanei. Uneori, o mare vindecare se poate produce dacă o parte a unei persoane este lăsată să se manifeste, fiindu-i oferită empatie şi asistenţă pentru traumele ei.

Folosesc în primul rând IFS pentru a lucra cu o parte a persoanei care apare ca fiind deconectată de restul persoanei şi care se află fie în mare suferinţă, fie sau şi este cauza unor probleme de comportament periculoase - precum adicţia sexuală. În centrul acestei teorii este partea numită Sinele, care este centrul spiritual al persoanei. Această parte poate ajuta vindecarea altor părţi şi poate ajuta integrarea tuturor părţilor într-un întreg mult mai funcţional. Numai a învăţa despre Sine poate ajuta o persoană să înceapă să înţeleagă cum să se integreze pe sine într-un întreg funcţional mult mai puternic, pe măsură ce învaţă să se identifice tot mai mult cu această parte care reprezintă ceea ce este persoana, şi să îndrepte şi celelalte părţi către aceasta.

În concluzie, se pare că cea mai bună combinaţie de lucru în psihoterapie se centrează pe toate cele trei niveluri de vindecare: fizic, emoţional şi mental. Munca somatică are dezavantajul de a se centra mai mult pe partea fizică şi probabil oarecum neglijând nivelurile mental şi emoţional, în timp ce slabiciunea terapiei tradiţionale este focalizarea pe nivelurile emoţional şi mental, neglijând (aproape complet) nivelul fizic. EMDR este un tip de muncă de vindecare care se focalizează primar pe traume şi care poate fi foarte eficientă în a le rezolva, beneficiind astfel atât nivelurile fizice cât şi cele fiziologice. Iar Teoria Sistemelor Familiale Interne (IFS) poate lucra la toate cele trei niveluri, în funcţie de cât de priceput este terapeutul cu folosirea acestui model.

Articol preluat de pe: http://www.sexaddicthelp.com/Articles/addiction_trauma.htm, Addiction and Trauma by Mark Robinett, MFT (Marriage and family therapist). Traducere de Călin Drăgan

Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare
la cabinetul psihologic

Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut
Tel: 0726 227 085
Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro

Va multumesc si astept cu drag
sa ne cunoastem,
si sa lucram impreuna


Mai jos puteti urmari o emisiune in direct la Neptun Tv, pe tema dependentei de jocurile de noroc.
Invitati : Psihoterapeut Maria Stefania Boldea – Constanta
Psihoterapeut Raina Saguna - Bucuresti