Adiția de os în stomatologie

Adiția osoasă este procedeul chirurgical de adăugare de os suplimentar în locurile în care acesta lipsește (voi descrie acest lucru mai jos). Această procedură este întâlnită și în ortopedia chirurgicală, dar cel mai des o întâlnim în chirurgia stomatologică, deci voi elabora acest subiect din perspectivă dentară (procedeul este asemănător și în ortopedia generală).

Rolul acestei proceduri este de a adăuga os acolo unde este nevoie (deficiențe osoase) pentru a realiza anumite proceduri stomatologice (implanturi, proteze etc.). Nu este o procedură opțională, importanța sa fiind crucială în evoluția clinică a pacientului. (1, 2)

Noțiuni explicative

În alcătuirea apratului dento-maxilar intră în alcătuire și două oase foarte importante: maxila, sau osul superior și mandibula sau osul inferior, mobil. Aceste două oase au o zonă marginală numită creastă alveolară, care este locul de unde erup, iar mai apoi susținuți dinții; prin intermediul osului alveolar conținut în aceste creste. În condiții normale crestele alveolare suferă modificări minore și nu ar trebui să intereseze pe parcursul vieții. Există însă anumite situații cum ar fi malocluzia („dinții încrucișați”), pierderea dinților, dinții antagoniști, extracții traumatice sau boala parodontală care vor duce la un proces de resorbție. Cu alte cuvinte în lipsa unui dinte pe care să îl susțină, osul alveolar va „dispărea”, lăsând anumite goluri sau spații pe crestele alveolare. (4, 2)

Cauzele deficiențelor osoase

Așa cum am explicat anterior, ca urmare a unor probleme stomatologice apare resorbția osoasă ceea ce duce la o deficiență osoasă. Din cele amintite mai sus extracția dentară și boala parodontală sunt printre cele mai comune cauze.

De departe cea mai des întâlnită cauză a deficienței osoase este extracția dentară. Dintele este susținut pe crestele alveolare prin intermediul osului alveolar care se prezintă sub forma unei depresiuni în care dintele stă „suspendat” prin intermediul ligamentelor dentare. După o extracție dentară va rămâne o cavitate care în urma unor procese fiziologice se va închide prin „prăbușirea” pereților. Țesutul osos marginal se va deplasa pentru a acoperi cavitatea și drept urmare va apărea o lipsă de țesut în zonele din care acest os a migrat. Acest proces va fi accelerat și mult mai evident în situațiile în care există o extracție traumatică care va distruge parte din osul alveolar. (6, 1)

În cazul bolii parodontale resorbția apare ca urmare a plăcii bacteriene și a tartrului ce vor duce la inflamarea gingiilor, iar în final ca urmare a proceselor inflamatorii la o deficiență osoasă. (2)

Indicații pentru adiția de os

Implanturi

Conform unui studiu, din 800 de persoane care au primit implanturi, mai bine de jumătate au avut nevoie de adiție osoasă. (7) Implantul dentar este o rădăcină artificială care înlocuiește rădăcina naturală a dintelui, fiind folosit în cazurile în care dintele natural lipsește. Această rădăcină este format dintr-un șurub peste care se va pune o coroană dentară și va prelua funcțiile dintelui. Pentru ca acest șurub să rămână în locul din care dintele a fost extras este nevoie de o cantitate suficientă de os alveolar care să adere de implant și să participe la osteointegrarea acestuia. (1, 2, 5)

Boala parodontală și lipsa dinților

În situația în care există o deficiență osoasă ca urmare a bolii parodontale, urmată sau nu și de pierderea dinților este indicat să se facă o adiție osoasă, de cele mai multe ori această manoperă făcând parte din terapia bolii parodontale sau a edentațiilor. (2, 1)

Estetica

Organismul uman suferă o serie de transformări pe parcursul vieții, dintre aceste transformări făcând parte și osul alveolar. Cu vârsta osul alveolar se va resorbi în sens vertical ceea ce va duce la o lipsă de susținere pentru mușchi și piele, cu apariția unor cute în zona maxilarelor (specifice persoanelor vârstnice). Există însă și unele situații precum boli sistemice sau accidente ce interesează aceste zone și vor duce la resorbție osoasă, iar în final vor necesita adiție de os. (5, 1)

Tehnici și metode

Pentru adiția osoasă este nevoie de o grefă osoasă, ce poate fi autogenă (prelevată de la pacient), alogenă (prelevată de la un donator sau cadavru), aloplastic (sintetică) și xenografă (preluată de la un animal). Locul de proveniență al grefei depinde de multitudine de factori și diferă de la un pacient la altul. În medie procedura durează aproximativ 1 oră, însă se poate lungi în cazurile mai complexe. Mai întâi se vor face o serie de radiografii și analize, se va elabora un plan de tratament și se va începe procedura. De cele mai multe ori se face doar o anestezie locală, însă în cazurile mai complexe poate fi nevoie și de o anestezie generală. După ce țesutul a fost prelevat și prelucrat dinainte se va obține grefa. Medicul va face o incizie la nivelul crestelor alveolare și va adăuga grefa. În unele situații este nevoie și de o membrană care să protejeze grefa. Mai apoi se va repoziționa țesutul, iar incizia se va închide și sutura. După intervenție medicul va prescrie antialgice pentru eventualele dureri și antibiotice dacă va fi cazul. Procedura nu este una dureroasă, iar după intervenție simptomele nu ar trebui să fie mult prea pronunțate. (3, 2, 1)

Recuperare și riscuri

Cel mai probabil vă veți putea întoarce la activitatea normală în 1-2 zile, însă unele forme de disconfort pot persista până la două săptămâni, recuperarea efectivă putând dura până la 6-9 luni sau mai mult în funcție de capacitatea de vindecare a organismului, complexitatea procedurii, locul adiției, etc., variind de la o persoană la alta. În situația în care urmează să beneficiați și de un implant dentar, medicul vă va spune când sunteți recuperat și puteți efectua și această intervenție.

Există însă și anumite riscuri, iar unele proceduri pot eșua, însă într-o proporție covârșitor de mare procedura este una destul de simplă și de succes. În situațiile în care pacientul nu respectă indicațiile medicului, cum ar fi stoparea fumatului, sau în cazul unor boli sistemice, simptomele postoperator pot varia de la inflamații purulente la recesiuni gingivale, sângerări abundente sau reacții alergice la materialele dentare și la lipsa oricăror rezultate. (2, 1)

Concluzii

Adiția osoasă în stomatologie nu este una foarte complicată, însă necesită personal specializat și o comunicare eficientă între medic și pacient pentru rezultate optime. Beneficiile procedurii pot fi stabilizarea implanturilor, îmbunătățirea aspectului estetic al zâmbetului și îmbunătățirea funcției masticatorii. Este foarte important să vă informați împreună cu un medic specializat care să vă expună în mod personalizat care sunt riscurile și complicațiile cu care vă puteți confrunta.

Acest articol are drept scop informarea cu caracter general, nefiind un breviar teoretic ci o expunere cu caracter general a unor informații, comunicarea cu medicul fiind obligatorie.