A fost descoperită cauza rezistenței la antibiotice
Autor: Vasiliu Alina
Oamenii de știință de la Newcastle University au confirmat, pentru prima dată, că bacteriile își pot schimba forma pentru a evita să fie detectate de antibiotice.
Rezultatele publicate în Nature Communications arată că, în prezența antibioticelor, bacteriile au capacitatea de a-și schimba forma, desprinzându-se de peretele celular care este, adesea, ținta antibioticelor.
Studiul a arătat că diferite specii bacteriene sub formă de L au fost asociate cu infecții ale tractului urinar (ITU), inclusiv E. coli, Enterococcus, Enterobacter și Staphylococcus au fost detectabile la 29 din 30 de pacienți implicați în studiu. Atunci când iau această formă, bacteriile sunt fragile, dar unele supraviețuiesc, ascunzându-se în interiorul corpului.
De asemenea, cercetarea a surprins, pentru prima dată, imagini cu bacteriile sub formă de L, care, imediat după ce efectul antibioticului dispăruse, au reușit să schimbe forma peretelui celular la pacienții cu ITU.
Echipa a arătat, de asemenea, printr-o microscopie directă într-un model transparent de pește zebra, că schimbarea formei L este posibilă și în organismele vii, nu doar în condiții artificiale de laborator.
„La un pacient slăbit sau în vârstă, bacteriile sub formă de L pot supraviețui. Ele pot apoi schimba peretele lor celular, iar pacientul se confruntă, din nou, cu o altă infecție, iar acesta poate fi unul dintre principalele motive pentru apariția infecțiilor urinare recurente”, a declarat Katarznya Mickiewicz, autorul studiului.
Organizația Mondială a Sănătății a descris rezistența la antibiotice drept una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății, securității alimentare și dezvoltării globale.
sursa: Science Daily
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Un studiu francez a analizat agenții bacterieni purtați de 418 căpușe extrase de la pacienți
- O specie de bacterii din intestin poate ajuta la evitarea infecțiilor grave
- O proteină implicată în replicarea virusurilor ARN poate fi cheia în dezvoltarea de noi terapii antivirale
- Ghid practic pentru diagnosticul, prevenirea și tratamentul variolei maimuței
intră pe forum