Hipermobilitatea articulară (laxitatea ligamentară)

Hipermobilitatea sau laxitatea articulară se referă la capacitatea articulațiilor de a se mișca și ajunge în poziții dincolo de limita normală de mișcare a articulaţiei. Acest lucru este posibil datorită unei mobilități ridicate a articulațiilor, care sunt mai laxe, mai slăbite.

Hipermobilitatea articulară nu este o afecțiune în sine, ci este o trăsătură care poate fi înnăscută (de cele mai multe ori) sau dobândită și în majoritatatea cazurilor nu provoacă probleme la nivel musculo-scheletal și nici nu se manifestă prin simptome specifice. Hipermobilitatea poate fi specifică câtorva sau mai multor articulații. Când toate articulaţiile corpului sunt laxe, extrem de mobile, iar mișcările sunt mult mai flexibile decât este normal, vorbim despre hipermobilitatea generalizată a articulaţiilor. (1), (2), (3)

Imediat după naștere, laxitatea articulară este la nivelul cel mai ridicat (determinată de poziția fătului din uter) și treptat începe să scadă (foarte rapid la copii, mai lent la adolescenți și mult mai încet la adulți). Astfel se explică de ce odată cu înaintarea în vârstă persoanele își pierd din flexibilitatea corpului și devin mai rigide. Statisticile indică o prevalentă mai ridicată a laxității articulare la femei comparativ cu bărbații (la toate categoriile de vârstă). (4), (5), (8)

Hipermobilitatea poate fi foarte benefică pentru persoanele care se îndreaptă spre activităţi precum dansul, gimnastica, patinajul, yoga etc. pentru că îşi pot folosi articulaţiile la nivelul maxim de mobilitate presupus de activităţile respective. (6)



În continuare vom face referire la hipermobilitatea articulară ca trăsătură, nu la afecțiunile ce o au la bază.

Care sunt cauzele hipermobilității articulare?

Nu se cunoaște cu certitudine cauza hipermobilității articulare, dar se consideră, în general, că aceasta este transmisă ereditar. De asemenea, mai există câțiva factori implicați: (7)

Modificări la nivelul colagenului care produc slăbirea și extensibilitatea ligamentelor

Laxitatea ligamentelor este considerată o cauză importantă a hipermobilității articulare. Ligamentele sunt alcătuite din mai multe tipuri de fibre de proteine, care le conferă elasticitate (elastina) și fermitate (colagenul). Unele modificări la nivelul proceselor chimice din organism pot afecta fibrele de colagen (ceea ce duce la o hiperextensibilitate a ligamentelor) și crește, în schimb, nivelul de elastină din ligamente, ceea ce poate duce la o mobilitate mult mare a articulației. Hipermobilitatea determinată de alterarea colagenului din ligamente este considerată o cauză ereditară, iar jumătate dintre copiii unei persoane cu hipermobilitate articulară o pot moșteni. (4), (5)

Forma oaselor

Dacă forma de „ceașcă” a cavității articulare de la nivelul șoldului (în care intră capul femural) ori umărului (în care intră capul osului humeral) nu este suficient de adâncă pentru a permite fixarea adecvată a osului, articulația respectivă va fi mult mai mobilă și mai susceptibilă riscului de dislocare. Este o cauză mai puțin frecventă a hipermobilității articulare, afectează una sau câteva articulații și este de cele mai multe ori ereditară. (5)

Hipermobilitatea dobândită în urma exercițiilor

Pentru că nu toți gimnaștii sau balerinii au articulațiile suficient de flexibile pentru a le permite să facă toate mișcările specifice activității lor, hipermobilitatea trebuie dobândită prin antrenament fizic. Yoga este un alt sport care practicat frecvent poate duce la o mai mare mobilitate a articulațiilor. (4)

Hipermobilitatea, consecință a unor afecțiuni

Laxitatea articulară generalizată poate să apară ca un efect secundar al distrugerii ireversibile a țesuturilor conjunctive, în cazul unor afecțiuni precum: acromegalia, hiperparatiroidismul, alcoolismul cronic, febra reumatică. (4)

Tulburări ale propriocepției

Este vorba despre percepția poziției unei articulații, care la unele persoane poate fi dificilă dacă nu pot vedea articulația respectivă. (5)

Cum se manifestă hipermobilitatea articulară?

O persoană cu hipermobilitate articulară este foarte flexibilă şi îşi poate aduce membrele în poziţii care pentru alţii sunt imposibil de realizat. Chiar dacă hipermobilitatea articulară nu este o boală în sine, cei care au această trăsătură pot fi mai predispuși la disconfort sau durere la nivel musculo-scheletal atunci când întreprind activități fizice.

Ligamentele slăbite, laxe, nu sunt la fel de capabile de stabilizarea articulaţiilor, astfel că articulaţia se poate mişca dincolo de limita sa maximă normală. Ca rezultat, muşchii din jurul articulaţiei trebuie să lucreze mai mult ca să menţină stabilitatea, ceea ce poate duce la durere, suprastimularea mușchilor, oboseală.

Articulațiile laxe au și un risc mai mare de dislocare sau subluxații, predispunând persoana către accidentări și traume la nivel musculoscheletal. (5)

O altă problemă cu care se pot confrunta persoanele cu hipermobilitate este tenosivovita, care constă în inflamarea tecii din jurul tendonului. (9)

Pentru măsurarea hipermobilității articulare se foloseşte scorul Beighton, care constă în evaluarea flexibilităţii articulaţiilor prin capacitatea persoanei de a realiza aceste mişcări standard:

• aducerea degetului mare către braț (1 punct pentru fiecare deget mare);
• din poziţia aplecat cu picioarele întinse atingerea podelei cu palmele (1 punct);
• hiperextensia genunchilor și a coatelor, adică întinderea brațelor și a picioarelor dincolo de o linie dreaptă (1 punct pentru fiecare articulație îndoită astfel);
• extensia degetului mic înapoi la 90 de grade (1 punct pentru fiecare deget mic).

Când hipermobilitatea articulară provoacă simptome, există posibilitatea ca persoana să aibă sindromul hipermobilităţii articulare. Scorul Beighton ridicat arată faptul că persoana este hipermobilă, însă nu este suficient pentru punerea diagnosticului de sindromul hipermobilităţii articulare, de aceea se folosesc criteriile de diagnostic Beighton, care iau în considerare şi numărul de articulaţii hipermobile şi apariţia durerii la nivelul acestora. Dacă persoana are cel puţin 4 articulaţii hipermobile şi timp de cel puțin 3 luni are dureri, atunci este probabilă prezența sindromului hipermobilităţii articulare. (5), (10)

Cum gestionăm laxitatea articulară?

Pentru a evita sau reduce disconfortul sau durerea asociate hipermobilității articulare:

• Menţineţi-vă la o greutate corporală normală pentru a reduce efortul suplimentar al articulaţiilor.
• Hipermobilitatea articulară nu este o contraindicație pentru a face sport. Este important să alegeţi exerciţii şi tipuri de sport care nu pun presiune pe articulaţii (înot, mers pe bicicletă, mers pe jos, Pilates, dans).
• Evitați sporturile și activitățile fizice cu impact ridicat asupra sistemului musculoscheletal: alergarea, săritul, sporturile de contact, ridicarea/tragerea/împingerea unor greutăți mari (atât în sala de sport, cât și în activitățile cotidiene).
• Evitaţi exercițiile de întindere musculară. Chiar dacă pe moment oferă o senzație de relaxare, practicate frecvent pot duce, pe termen lung, la slăbirea și mai accentuată a articulațiilor. De asemenea, nu extindeți brațele sau picioarele până în punctul în care articulațiile genunchilor sau ale coatelor se blochează. (3), (5)

În medicina sportivă se utilizează o terapie controversată, proloterapia, care constă în injectarea unei soluții de dextroză în jurul și în articulație, pentru a stimula regenerarea țesuturilor și vindecarea rapidă a durerii și a leziunilor. Printre beneficii este menționată și reducerea laxității ligamentare în urma traumatismelor la acest nivel. Însă puținele studii care au testat această terapie au fost fie realizate pe animale, fie pe eșantioane prea mici de indivizi și fără să respecte o metodologie științifică, astfel că beneficiile nu sunt (cel puțin deocamdată) în totalitate susținute științific, nici nu se cunosc posibilele riscuri și efecte secundare pe termen lung. (11)