Durerile de spate la sportivi

©

Autor:

Durerile de spate la sportivi
Sportul are un rol incontestabil în menținerea sănătății. Cu toate acestea, efectele executării unor exerciții fizice nu sunt întotdeauna favorabile. Persoanele care au dureri de spate pot practica sportul preferat doar dacă acordă o atenție deosebită coloanei vertebrale. Intensitatea durerilor de spate poate varia, astfel că unele persoane au dureri ușoare. Pentru alții, durerile de spate pot deveni o reală problemă din cauza severității și intensității continue.

Leziunile de la nivelul coloanei vertebrale

Sportivii de performanță dar și cei care practică exercițiile fizice ocazional, pentru a se menține în forță, sunt supuși unor riscuri. Acestea pot apărea atunci când intervin leziuni în orice parte a coloanei vertebrale, cât și leziuni ale țesuturilor moi.

Gâtul este acea parte a corpului adesea rănită în timpul practicării unui sport, cum ar fi fotbalul, care presupune confruntarea directă cu un adversar. Efectele în urma unor leziuni produse la nivelul gâtului în timpul practicării fotbalului pot să fie dezastruoase.

Partea inferioară a spatelui este supusă, de cele mai multe ori, unei presiuni mai mari atunci când se practică un tip de sport ce implică o anumită serie de mișcări. Spre exemplu exercițiile fizice cu impact repetitiv, ridicarea de greutăți (haltere) sau mișcările de răsucire (golf). în cazul practicării golfului, unele persoane nu consideră acest sport ca pe o activitate atletică sau ca pe un sport în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai de aceea, din lipsa unei pregătiri temeinice, cei care joacă golf pot să aibă dureri de spate.

Mijlocul coloanei vertebrale care corespunde cu nivelul cutiei toracice este o zonă mai protejată, cu riscuri mai mici de a fi rănită, deoarece are un suport suplimentar. Asta nu înseamnă că leziunile care pot apărea în această zonă nu sunt dureroase. Rănirea în zona respectivă implică, uneori, fractura de coaste, nevralgia intercostală dar și întinderi musculare intercostale mai ales în sporturile care implică rotirea trunchiului (tenis, golf, schi pe apă). înotul ajută la protejarea sănătății spatelui, datorită senzației de imponderabilitate. Nu același lucru se poate spune și despre schiatul pe apă care duce la compresia coloanei și cauzează dureri mari de spate. Și alergatul excesiv poate avea aceleași efecte în cazul în care se produce o forțare a spatelui.

Încălzirea înainte de antrenament

Încălzirea înainte de începerea unui antrenament este foarte importantă pentru pregătirea spatelui dar și a mușchilor solicitați în sport. Încălzirea nu este universală pentru orice tip de sport, ci trebuie să fie specifică pentru activitatea depusă.

Ameliorarea durerii de spate

Cauza durerii de spate trebuie identificată cît mai rapid. Mulți sportivi care acuză dureri mari în zona spatelui nu sunt consecvenți în menținerea unui tratament tradițional. Aceștia pot suferi luni sau chiar ani întregi din cauza herniei de disc netratate corespunzător. Sportivii trebuie să înțeleagă cum funcționează dezechilibrul muscular care apare în urma efectuării unor exerciții fizice sau a unui efort prelungit. Nu în ultimul rînd, trebuie evaluat modul în care poziția coloanei vertebrale este dispusă, dacă se stă în picioare sau dacă ridică greutăți. Tratamentele cu cald și rece pot să reducă semnificativ durerea de spate. Astfel, căldura relaxează mușchii și calmează zonele dureroase, iar modalitățile de aplicare a căldurii sunt diverse. Puteți opta pentru tampoanele de încălzire sau comprese cald, dar și pentru dușuri și băi calde. De cealalte parte, recele are un efect de amorțire care, de asemenea, ameliorează durerea. O pungă de gheață, un pachet de legume congelate sau un cub de gheață mare pot fi folosite pentru combaterea durerii. Repausul este absolut necesar în cazul durerilor de spate. Durata de ședere la pat poate varia, de la două sau trei zile până la o săptămînă sau mai mult, în funcție de gravitatea leziunii de la nivelul coloanei vertebrale. Alternativ, pot fi utilizate perne și dispozitive speciale. Dacă nu vreți să apelați la analgezice, puteți opta să faceți un tratament la chiropractor, care vă poate ajuta să restaurați funcția normală, să scăpați de durere și să vă îmbunățiți performanțele. Consultarea unui doctor este absolut necesară în cazul în care durerea persistă în pofida încercărilor tradiționale de ameliorare.

Data actualizare: 24-10-2021 | creare: 29-05-2013 | Vizite: 9677
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul Sport, fitness:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  mai multe discuții din Sport, fitness