Depresia și sistemul imunitar

Stresul cronic are efecte și asupra stării emoționale, dar și asupra creierului în mod direct, iar labilitatea psihică trăită în perioadele de stres puternic determină un nivel scăzut de energie, stare de oboseală, iritabilitate, incapacitate de concentrare, depresie.

Prin depresie înțelegem o afecțiune manifestată prin simptome așa cum este tulburarea stării de dispoziție, caracterizată prin tristețe, descurajare, sentiment de neajutorare, stări depresive și se înregistrează de obicei, fără a fi toate obligatoriu prezente, scăderi în greutate, tulburări de somn, oboseală generalizată, sentimente de lipsă de valoare, renunțare, anhedonie vină irațională, dificultăți de concentrare și ideație suicidară.

Stările anxioase cum sunt sâcâiala, neliniștea copleșitoare, tulburarea sunt înrudite cu depresia când sunt trăite constant pe o perioadă mai lungă de timp. Alături de dereglările cognitive și tulburările emoționale cu care se asociază depresia, aceasta se asociază și cu alterări comportamentale, cum sunt tulburările obsesiv- compulsive și atacurile de panică, influențate de magnitudinea răspunsului general la stres și producția de cortizol.

Tulburările de somn se regăsesc între alterările comportamentale asociate depresiei, iar acestea pot duce la slăbirea sistemului imunitar. Persoanele care suferă depresie și au simptome neurovegetative cum sunt tulburarea de somn sau pierderea poftei de mâncare au risc crescut să manifeste modificări imunitare, față de acele persoane care nu resimt astfel de simptome.

Sistemul imunitar

Sistemul imunitar este cel care ne protejează de infecții cu ajutorul anticorpilor, substanțe chimice, care sunt proteine extrem de specializate să recunoască și să se ocupe de materiile străine de corp, numite imunoglobuline, alături de răspunsul în fața agenților patogeni a celulelor produse de splină, timus, măduva spinării și glandele limfatice.

Rol reglator

Studiile arată o relație de tip doză – răspuns între severitatea depresiei și modificările imunității. Creierul reglează sistemul imunitar prin mai multe mecanisme, așa cum este sistemul nervos simpatic, răspunzător cu reacția luptă, îngheață sau fugi, și efectele nivelului crescut de cortizol – așa cum crește în situații stresante cum sunt pierderea sau depresia. Când cortizolul are nivel ridicat, acesta are efect supresor asupra imunității celulare.

Însă poate exista o situație de tip adaptativ în cazul trăirii stresului cronic, atunci când în trăirea neputinței și a disperării, persoana ajunge la trăirea renunțării. Aceasta din urmă, trăită prelungit, poate duce la boală, iar nivelul ridicat de cortizol poate duce la leziuni ale creierului. Însă dacă este trăită pentru o scurtă perioadă – de la câteva ore la 1, 2 zile, ea este constructivă, prin faptul că în timpul acestei stări depresive există o activitate crescută a componentei parasimpatice a sistemului nervos vegetativ, care duce la o perioadă de repaus și refacere, cu o activitate anabolică ridicată, ce determină o conservare a energiei.

Căutare de soluții

Timusul și splina sunt inervate de sistemul nervos simpatic, iar modularea neuronală a activității imunitare implică ariile creierului ce se ocupă de emoții și cogniție – acolo unde este produs hormonul eliberat de corticotropină sub influența stresului.

Fiziologul Cannon susținea că oamenii sunt în mod natural într-o continuă pregătire pentru situații și evenimente ce pot apărea ca urgențe, iar când ele au loc, o astfel de stare poate fi transformată în modificări fiziologice adaptative prin intermediul sistemului nervos vegetativ, din care face parte sistemul nervos simpatic.

 

Atunci când este identificată o posibilitate de rezolvare a acestei situații urgente, nivelul de stres activat se diminuează, permițând astfel și implementarea soluțiilor. Când o astfel de rezolvare nu se întrevede, atunci se dezvoltă stresul cronic și o stare cronică de atenție mărită, care duce la dezvoltarea anxietății, urmând în lanț sentimentele de neajutorare, iar acestea, suprageneralizate fiind, duc la depresie. (1)

 

Stresul poate deveni cronic atunci când nu se identifică nici o cale de eliberare a frustrării, nici un sentiment al controlului, nici suport social ori perspectivă de îmbunătățire a situației.

 

Influențe

Sistemul nervos simpatic influențează vasele de sânge, inima, pancreasul, glandele suprarenale, ficatul, stomacul, pielea pentru a pregăti omul pentru apărare – luptă sau fugi. De exemplu, s-a observat la rudele îngrijitoare ale bolnavilor de Alzheimer că, situația stresantă cronic pe care o trăiesc, conduce la întârzieri ale capacității rănilor de a se vindeca. Totodată datele clinice ale mai multor studii arată că există modificări importante ale funcției imunitare în cazul depresiei și a bolnavilor de cancer. În cazul celor din urmă sunt studii care demonstrează că rezolvarea depresiei duce la ameliorarea funcției lor imunitare, crescând astfel șansele de supraviețuire sau de prelungire a vieții.

 

Stein și colegii săi au descoperit că producerea neuroendocrină de cortizol și activitatea vegetativă ce modulează fiziologia imunitară sunt controlate de hipotalamus, care transmite semnale sistemului imunitar, iar hipotalamusul modifică procesele imunitare și răspunsurile anafilactice (tip de răspuns imunitar). Dacă stresul este prelungit, alături de modificări vegetative, el contribuie și la modificări ale sistemului endocrin și ale celui imunitar, contribuind la apariția unor boli, când există factorii necesari declanșării bolii, prin deprimarea răspunsului imuitar, ce duce la scăderea rezistenței la infecții.

S-a observat că depresia trăită de tineri are perioadă scurtă de debut, în timp ce la adulții în vârstă are perioadă progresivă a simptomelor și că la aceștia din urmă simptomele depresive și stresul zilnic provocat de dizabilitatea fizică sau boala cronică pot determina declin constant al stării de săntate fizică și psihică.

 

Un studiu realizat de Tomoyuki Furuyashiki la universitatea de Medicină din Japonia arată că inflamația neuronală cauzată de sistemul imunitar poate avea ca răspuns depresia. (3)

 

La pacienții deprimați se înregistrează nivel crescut ale hormonului care eliberează un peptid (corticotrofina CRH) implicat în integrarea răspunsurilor neurale, neuroendocrine și imunitare la stres. Creierul controlează celulele imunitare ca și pe alte viscere, iar când aceste căi sunt blocate de factori specifici care se leagă de receptorii simpatici sau de cei pentru hormoni, efectele CRH asupra funcției imunitare sunt și ele blocate.

 

Sunt studii care arată că la aceste persoane numărul limfocitelor (implicate în procesul imunitar) este foarte crescut, însă au fost raportate și rezultate incerte privind monocitele acestor persoane. Studiile arată că depresia este invers proporțională cu procentul de limfocite, însă există studii care arată rezultate opuse și în această privință. Rezultatele contradictorii obținute pot fi însă datorate în special diferenței dintre populații și a metodologiei de lucru și analiză.

 

După cum am observat mai sus, sistemul nervos simpatic reglează diverse aspecte ale sistemului imunitar, astfel mediind modificările imunitare observate în depresie. Nervii simpatici pătrund și ei în glanda suprarenală și determină eliberarea adrenalinei în sânge, fiind un semnal reglator simpatic pentru celulele sistemului imunitar.

 

A fost identificată asocierea între depresie și scăderea răspunsurilor privind dezvoltarea leucocitelor la mitogenii fitohemaglutinină, concanavalina A și mitogenul din cârmâz. Mitogenii determină o primă etapă de activare celulară, dublarea cantității de AND și diviziune celulară. Depresia majoră se asociază cu un declin funcțional al limfocitelor care gestionează virusul varicelo-zosterian, fiind considerat un răspuns imunitar ce joacă rol de indicator al riscului de apariție a zonei zoster. S-a mai observant o asociere între stresul psihologic și scăderea răspunsului prin anticorpi la virusul hepatitei B, dar și a răspunsului prin anticorpi la vaccinarea antigripală. (2)

 

Reducerea imunității celulare nespecifice și a celei natural reiese din aproape toate studiile pe această temă. Legătura dintre depresie și bolile inflamatorii este considerată a fi mediată de activarea imunitară și exprimarea citokinelor inflamatorii, așa cum s-a identificat în bolile cardiovasculare și artrita reumatismală. Citokinele sunt molecule secretate de limfocite și macrofage, cu scopul dezvoltării și a reglării răspunsurilor imunitare, iar exprimarea lor poate contribui la comportamentul la boală și la apariția simptomelor depresive în situația anumitor tipuri de pacienți. Răspunsurile inflamatorii la stres cresc riscul de a dezvolta boli autoimune.

Mecanisme comportamentale implicate în disfuncția imunitară asociate cu depresia ar putea fi abuzul de alcool și substanțe, tutun, tulburările de somn și inactivitatea fizică.

 

Stresul este o constantă a vieții moderne, însă putem alege să găsim metode de gestionare sau eliberare a stresului și, mai eficient, să privim situațiile posibil stresante din perspective diferite, care să ducă la creșterea calității vieții.