Căderea părului la copii (alopecia la copii)

Căderea părului, fenomen cunoscut și sub numele de alopecie, reprezintă o afectare survenită în ciclul normal, natural, de producere și creștere a firelor de păr. În mod fiziologic, în fiecare zi se pierd aproximativ 50-100 de fire de păr, fără ca acest lucru să afecteze aspectul general al distribuției pilozității. (1) Pierderea părului în exces este o problemă foarte des întâlnită, atât în rândul adulților, cât și al copiilor, fiind o situație frecventă cu care medicii dermatologi se confruntă.

Este important de știut faptul că pierderea părului este normală la nou-născutul mic, până la o anumită vârstă și că nu reprezintă întotdeauna un motiv de îngrijorare. (2) Majoritatea nou-născuților se pot naște fără păr sau își pot pierde părul imediat după naștere, proces fiziologic care precedă creșterea permanentă a părului. De asemenea, la sugarii sănătoși, se poate observa, uneori, o porțiune lipsită de păr pe partea posterioară a scalpului, survenită în urma frecării de salteaua din pătuț sau a decubitului dorsal prelungit. Imediat ce copilul va învăța să stea mai mult în șezut, păr normal va crește în zona respectivă. (3)

Patogenia căderii părului

Există numeroase mecanisme incriminate în fenomenul de cădere a părului. În mod normal, firul de păr trece prin 3 faze în ciclul său de dezvoltare: faza de anagen, faza de catagen și faza de telogen. Prima etapă, cea de anagen, durează, în medie, 4-6 ani și este perioada în care firul de păr crește și se dezvoltă. A doua etapă, de catagen, este caracterizată de oprirea procesului de creștere și de împingerea firului de păr în sus pentru a permite regenerarea foliculului pilos, iar ultima faza, cea de telogen, care durează, în general, între 2 și 3 luni, este cea pe parcursul căreia firul de păr rămâne la nivelul foliculului până ajunge să cadă. Fazele de dezvoltare se repetă după ce căderea firului de păr a avut loc, la nivelul aceluiași folicul.

În cazul alopeciei, diverși factori favorizează întreruperea ciclului normal de dezvoltare a firului de păr, producându-se un dezechilibru între fenomenul de cădere a părului și cel de regenerare. Practic, căderea acestuia are loc mult mai repede și în cantitate foarte mare, comparativ cu capacitățile de refacere. Firele de păr părăsesc faza de anagen precoce și intră, în număr mult mai mare, în cea de telogen.

Cauze ale căderii părului la copil

Pe lângă determinismul genetic, incriminat frecvent în apariția alopeciei la copil, pot exista diverse cauze care intervin în procesul normal de creștere și regenerare a părului, printre care cele mai frecvente sunt cele legate de evenimente infecțioase, boli autoimune cu formare de autoanticorpi orientați împotriva foliculului pilos, de efectul anumitor medicamente sau de diferite obiceiuri nesănătoase de îngrijire a părului. Alte cauze, mai rar întâlnite, sunt reprezentate de afecțiuni tiroidiene, lupusul eritematos discoid, anemia feripirivă, malnutriția sau anomalii structurale survenite în timpul procesului de dezvoltare, care duc la formarea unui fir de păr foarte fragil predispus ruperii și căderii. (4)

Tinea capitis

Este una dintre cele mai comune cauze de cădere a părului la copil și este determinată de o infecție fungică la nivelul scalpului. Germenii cel mai frecvent incriminați în apariția acestei afecțiuni sunt Trichophyton sau Microsporum. (5) În general, apare la copii cu vârsta între 3 și 7 ani, mai des la băieți decât la fete. Modul de transmitere este prin intermediul periilor de păr, al pălăriilor sau diverselor obiecte purtate de cineva care are deja infecția. Acesta este motivul pentru care este mai des întâlnită în rândul familiilor sau comunităților numeroase. Există și posibilitatea transmiterii pe cale animală, în mod special de la pisici. (6)

Tinea capitis se poate manifesta în mai multe moduri. Cea mai frecventă formă de manifestare este cea în care apar una sau mai multe zone rotunde lipsite de păr la nivelul scalpului. Aceste zone pot fi edemațiate și înroșite și pot avea chiar și prurit intens. Uneori, părul poate să fie foarte fragil și să se rupă, dar să nu cadă, situație în care, la nivelul scalpului, vor apărea aceleași zone de formă rotundă, dar cu puncte negre la nivelul lor. (7) În situații mai grave, atunci când infecția este mult mai severă, apar niște mase, organizate sub forma unor abcese, numite kerioane, care pot fi umplute cu secreții purulente și pot fi foarte dureroase.

Diagnosticul de tinea capitis se pune, în primul rând, printr-o examinare clinică corectă făcută de un medic specializat în probleme dermatologice. Se pot efectua culturi din straturile superficiale ale pielii prelevate de la nivelul scalpului pentru a pune în evidență prezența fungilor. În cazuri extrem de rare este necesară biopsia de la nivelul pielii afectate. (5)

În ceea ce privește tratamentul, acesta constă în administrarea de medicamente antifungice orale, pe o durată de aproximativ 6-8 săptămâni. În plus, medicul dermatolog poate recomanda spălarea copilului cu un șampon medical special. (7) Nu trebuie uitată verificarea tuturor membrilor familiei sau a persoanelor care au intrat în contact cu copilul infectat pentru a evita transmiterea continuă a infecției fungice.

Alopecia areata

Este o altă cauză extrem de frecventă a căderii părului la copii și adolescenți. Este o afecțiune foarte des întâlnită, considerându-se că aproximativ 1 din 1000 de copii este afectat de acest tip de alopecie. (8) Cauza exactă nu este pe deplin cunoscută. Se presupune că este o afecțiune din sfera bolilor autoimune, în care sistemul imun percepe țesuturile proprii organismului ca pe elemente străine, în acest caz foliculii firelor de păr. Având drept cauză anomalii la nivelul sistemului imunitar, această patologie poate fi un element însoțitor al altor boli autoimune, de exemplu tiroidite autoimune, vitiligo sau miastenia gravis, de aceea sunt necesare investigații suplimentare pentru depistarea acestora. În general, alopecia areata are determinism genetic, drept urmare, în cazul în care există cazuri preexistente în familie, diagnosticul va putea fi pus mult mai ușor.

Debutului bolii este determinat de un eveniment stresant în viața copilului, cum ar fi venirea pe lume a unui alt copil sau schimbarea școlii. Cel mai frecvent apar porțiuni de formă rotundă, lipsite de păr, fără să fie însoțite, însă, de semne de inflamație, durere sau mâncărimi, fie la nivelul scalpului, fie la nivelul sprâncenelor și genelor. (1)

Evolutiv, părul poate crește spontan în locurile afectate sau poate fi nevoie de un tratament dermatologic, care stimuleaza producția firelor de păr. Din nefericire, niciun tratament nu certifică dispariția totală a bolii, aceasta putând recidiva oricând, în ciuda faptului că părul poate crește la loc în zonele lipsite de pilozitate. (9)

Telogen Effluvium

Este un alt tip de alopecie, care poate apărea atât la copil, cât și la adult. Mecanismul patogen, care stă la baza apariției acestei afecțiuni, este reprezentat de blocarea unui număr mare de fire de păr în faza de telogen și împiedicarea fazei de anagen să înceapă. Copilul poate pierde până la 300-500 de fire de păr pe zi, însă nu va ajunge la calviție. (1)
Poate fi declanșată de un stres puternic, survenit brusc la nivelul organismului, cum ar fi o intervenție chirurgicală desfășurată sub anestezie generală, un episod de febră foarte ridicată sau poate fi urmarea unui exces de vitamină A sau a unui deficit ionic. (8)

Diagnosticul poate fi pus anamnestic, prin discutarea cu părinții copilului și aflarea eventualelor evenimente care ar fi putut duce la apariția alopeciei. Nu este necesară inițierea unui tratament, deoarece, de cele mai multe ori, simptomatologia se remite spontan după o anumită perioadă de timp.

Tricotilomania

Este un semn de tulburare emoțională, în care copilul are tendința de a-și smulge singur firele de păr, văzând acest lucru ca pe o metodă de relaxare sau ca pe ceva involuntar, care nu poate fi oprit. Adesea, se manifestă sub forma unor zone în care părul lipsește, alternând cu zone în care părul este rupt și are diverse lungimi. Pot fi implicate și alte zone ale corpului, cum ar fi sprâncenele sau genele. Este considerată a fi o altă formă de sindrom obsesiv-compulsiv și necesită psihoterapie pentru identificarea motivelor pentru care copilul simte nevoia să facă asta. Dacă traumatismul creat de tracțiune nu a fost suficient de sever, atunci părul poate crește spontan la loc, în cazul în care acest obicei este rezolvat.

Alopecia de tracțiune

Apare, de cele mai multe ori, la fetițele cărora li se prinde părul în cozi strânse și este strict determinată de tragerea puternică a firelor de păr și detașarea lor de la nivelul folicului. Odată ce modalitatea de prindere a părului este schimbată, firele de păr reîncep să crească în zonele afectate, nefiind o problemă care să necesite tratament dermatologic.

Sindromul „Loose Anagen”

Cel mai frecvent apare la copii mici, în mod special la cei cu păr blond sau șaten. Este un sindrom a cărui cauză nu este cunoscută până în prezent, însă se presupune că ar fi o tulburare în ciclul normal al firelor de păr, care nu le permite acestora să rămână atașate la nivelul folicului odată ce au atins o anumită lungime. Nu există un tratament pentru această afecțiune, însă s-a constatat că situația se remediază odată cu instalarea pubertății. (1)

Căderea părului postchimioterapie

Este un efect advers extrem de des întâlnit în cazul tratamentului chimioterapic și radioterapic. (10) Medicamentele utilizate în tratamentul anumitor boli oncologice sunt țintite asupra celulelor cu ritm de creștere rapid pentru a putea fi capabile să distrugă celulele canceroase. Însă atacă și celulele normale ale organismului care au același ritm, printre care și firele de păr. Căderea părului va putea fi observată la un interval de câteva săptămâni, până la câteva luni de la inițierea tratamentului, dar, odată ce acesta va fi oprit, părul va crește normal.

Hipotricoza

Este o afecțiune genetică rară caracterizată de creșterea limitată a părului, atât la nivelul scalpului, cât și la nivelul corpului. În general, nou-născuții au pilozitate normală la naștere, însă ulterior, la câteva luni postpartum, părul începe să cadă. Majoritatea copiilor afectați de această boală ajung să nu mai aibă păr până la vârsta de 25 de ani. (1)

Diagnostic

Etapa cea mai importantă a depistării corecte a cauzelor de cădere a părului este cea anamnestică, deoarece istoricul familial sau obiceiurile copilului pot aduce informații esențiale pentru formularea unui diagnostic final. Se pot efectua analize de sânge, pentru a exclude sau confirma afecțiuni asociate, cum ar fi cele legate de patologia tiroidiană, se pot preleva culturi de la nivelul scalpului, în cazul în care se suspicionează un eveniment infecțios sau se poate efectua chiar și o biopsie de la nivelul scalpului.

 

Principii de tratament și îngrijire

Scopurile principale ale tratamentului, adaptate în funcție de cauza care determină apariția alopeciei, sunt reprezentate de încercarea de a stimula creșterea firelor de păr, de a împiedica pierderea excesivă a acestora sau, în cazurile în care nu se poate face nimic, de acoperire a zonelor lipsite de păr.

Uneori, cel mai bun tratament este cel conservator, în care se așteaptă creșterea naturală a părului după ce factorului declanșator a fost îndepărtat sau tratat. Se mai pot folosi diverse substanțe, care se pot aplica local la nivelul scalpului și care pot stimula creșterea firului de păr, însă tratamentul trebuie adaptat în urma unui consult de specialitate, care poate pune diagnosticul de certitudine.