Vip Consult

Conceptul de izopatie este derivat din cuvintele grecești
„iso”, care înseamnă egal și „pathos”, care înseamnă boală. Izopatia este o formă variantă a homeopatiei. Aceasta înseamnă că,
aceasta metodă de tratament are o tradiție foarte îndelungată, fiind folosită
cu 3.000 de ani în urmă de chinezi, dar și de Hipocrate.
În ciuda timpului în care a fost utilizata, nu găsim nicio definiție clară a acestei
școli de tratament în literatură.
Monografiile omogene privind producția de medicamente izopatice nu sunt disponibile în mod deschis.
Acest articol rezumă istoria izopatiei în legătură cu preparatele produse de SANUM-Kehlbeck GmbH & Co. KG
și își propune să umple golurile care există în înțelegerea acestei ramuri a medicinei.
Istoria izopatiei În 1833 Constantin Hering (1800-1880) și Johann Josef Wilhelm Lux (1773-1849),
un veterinar din Leipzig, au înființat o școală de gândire a izopatiei. În loc de Legea asemănărilor („similia similibus curentur”), ei au propus
Legea egalilor („æqualia æqualibus curentur”). Lux și-a dat seama că ar putea trata animalele care sufereau de anthrax prin
potențarea sângelui animalelor bolnave și administrându-l „pacienților” intern.
Și-a publicat propriul periodic, „Zooiasis”, în care a relatat despre succesele sale. Principiul a fost descris în așa fel încât vindecarea unei boli
rezultă din administrarea unei substanțe care este produsul aceleiași boli: „I. Găsiți factorul cauzal și, dacă este de natură materială, folosiți-l în potență ca leac. Luați materialul patologic produs în organism (infecțios sau nu),
potențați-l și vindecați aceeași boală cu el. Aceasta este izopatia!”
Așa o descrie Lux în periodicul său [1].
În 1885, Collet și-a publicat cartea: „Isopathy – Pasteur’s method by the internal path”,
în care a descris utilizarea substanțelor patogene în potența homeopatică. [2] La 27.01.1898, Emil von Behring a explicat principiul curativ al izopatiei
într-o prelegere la Marburg în contextul faptelor cunoscute la acea vreme,
făcând referire la munca și cunoștințele lui Hahnemann și Ehrlich [3]. În expozițiile sale, Hahnemann însuși și-a exprimat opinia despre izopatie;
cu toate acestea, el a considerat-o ca un fel de simillimum și, prin urmare,
o îmbunătățire a Legii asemănărilor [4][5]. Eficacitatea izopatiei ca parte a homeopatiei a fost subiectul discuțiilor științifice
în primul rând cu privire la ceea ce se numește în prezent „principiul Hormesis”.
Hormesis este denumirea pentru efectul biologic, formulat de Paracelsus (1493-1541),
ca doze mici de substante nocive sau otravitoare pot actiona pozitiv asupra organismului:
„Sola dosis facit venenum” (doar doza constituie otrava). În substanțele active
din punct de vedere medicinal, un astfel de efect invers dependent de doză poate fi
demonstrat cu ușurință (de exemplu, Digitalis, Colchicin, Opium).
De asemenea, oamenii de știință moderni, precum profesorul american Edward J. Calabrese,
cercetează acțiunea variată - în funcție de dozare - a substanțelor asupra organismului uman [6]. De-a lungul secolelor, a existat o dezvoltare și adaptare continuă a izopatiei din partea
diverșilor cercetători; opera lui Antoine Béchamp în special [1816-1908] i-a inspirat pe
Günther Enderlein [1872-1968], Wilhelm Reich [1897-1957], Royal Rife [1888-1971] și
Tamara Lebedewa [n.1938] [7]. Bibliografie

Busse, E.: Isopathia - interna et externa, 10 - 11, Haug Verlag, Ulm (1956)

Julian, O.: Materia medica der Nosoden, Karl F. Haug, 8-9 (2004)

Behring, E.: Über Heilprinzi-pien, insbesondere über das ätiologische und das isopathische Heilprinzip.

[On laws of healing, particularly on the law of ætiological and isopathic cure].

Deutsche Medizinische Wo-chenschrift [German Medical Weekly] 5, 65-69 (1898)

Hahnemann, S.: Organon der Heilkunst, ed. Schmidt, J.M. Standardausgabe der sechsten Auflage,

[Organon of the Healing Art standard version  Verlag für Naturheilkunde · 27316 Hoya · Germany

of the Sixth Edition] Karl F. Haug, 136-137 (2002)

[Note: various English translations of this work are available]