Un nou compus compus promite să distrugă anumite tipuri de cancer

©

Autor:

Un nou compus compus promite să distrugă anumite tipuri de cancer
Cercetătorii de la Universitatea din Texas au propus recent un nou compus ce ar putea avea capacitatea de a distruge celulele întâlnite într-o serie de cancere dificil de tratat.
Ratna Vadlamudi, cercetătorul șef și profesor de obstetrică și ginecologie, afirmă că echipa pe care a condus-o a descoperit anumite vulnerabilități critice ale unor tipuri de cancer, gamele de linii celulare și xenogrefele folosite dovedind faptul că substanța cu care au experimentat funcționează și are capacitatea de a profita de aceste lacune.

Compusul, denumit ERX-41, este un analog chimic al unei substanțe pe care au descoperit-o în anul 2017, în cadrul unor studii realizate asupra cancerelor de sân și ovarian rezistente la terapia convențională. Ambele substanțe vizează receptorii de estrogen, proteine responsabile de majoritatea cancerelor de aceste tipuri, cel nou-descoperit având o acțiune distructivă și asupra cancerelor de sân triplu-negative (TNBC) care, spre deosebire de cele clasice, nu prezintă receptori de estrogen sau progesteron și nici factorul 2 de creștere epidermică, fiind dificil de țintit în cadrul tratamentelor.

Doctorul Vadlamudi afirmă că ERX-41 s-a dovedit eficient împotriva xenogrefelor pe care le-au realizat pe șoarecii de laborator, celulele proprii țesuturilor mamare și ovariene nefiind afectate de substanță, întrucât aceasta nu are efect toxic asupra organismelor cărora le este administrată. Conform profesorului, aceste constatări sunt deosebit de importante, întrucât lipsa toxicității este o caracteristică esențială pentru substanțele care se folosesc în tratarea cancerelor.

sursa: News Medical
foto: UT Health

Data actualizare: 08-06-2022 | creare: 08-06-2022 | Vizite: 328
Bibliografie
New compound shows promise to kill a range of hard-to-treat cancer types, link: https://www.news-medical.net/news/20220602/New-compound-shows-promise-to-kill-a-range-of-hard-to-treat-cancer-types.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Nanoparticule polimerice pentru localizarea și tratarea tumorilor mamare
  • Nanoroboți pentru distrugerea celulelor canceroase
  • Un sistem anticancer deghizează medicamentele în grăsime
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum