Transplantul dentar

Transplantul este un procedeu chirurgical care presupune substituirea unui organ sau țesut netratabil, parțial sau în totalitate de către unul sănătos, preluat dintr-un alt organism uman. Aplicabilitatea metodei există și în medicina dentară, dinții transplantați fiind o alternativă protezării. De cele mai multe ori, intervenția se rezumă la un autotransplant, pacientului beneficiind de propriul dinte, extras din locul lui de pe arcadă și implantat într-o alveolă dentară liberă sau creată chirurgical, dacă rolul funcțional în acea poziție este mai important decât cel avut în locația proprie. Când dintele provine de la o altă persoană (situație mai rară), vorbim de heterotransplant. Este necesar un examen clinic, radiologic riguros pentru a aprecia șansele de succes ale intervenției pentru fiecare pacient în parte.

Indicațiile transplantării dentare

• Cea mai frecventă indicație de transplantare o au molarii de minte cu rădăcina în proces de formare, transplantați pe locul molarului 1 (măselei de 6 ani) sau 2 (măseaua de 12 ani), irecuperabil protetic datorită distrucției masive la nivel de coroană sau proceselor periapicale;
• Dinții ectopici (dinții erupți la distanță de locul normal) care nu por fi readuși în poziție normală nici prin tratament ortodontic, pot fi extrași pentru a completa o breșă edentată (spațiu gol);
• Premolarii superiori, transplantați în locul unor canini sau incisivi absenți de pe arcadă sau compromiși, care prin șlefuiri corespunzătoare au și un efect estetic deosebit;
• Dinții incluși intraosos (de exemplu caninii), la care se urmărește repoziționarea corectă.

Există și câțiva factori care permit transplantarea:

• Anatomia dintelui să se potrivească alveolei, să-i corespundă ca formă și ca mărime;
• În urma extracției trebuie să se păstreze ligamente parodontale atât pe rădăcina dintelui, cât și la nivelul pereților alveolei de transplantare, motiv pentru care extragerea se va face cu grijă;
• Dintele să fie sănătos, necariat, fără afecțiuni parodontale, preferabil cu rădăcina în curs de formare;
• Pacientul tânăr, fără probleme de sănătate, cooperant la tratament, cu o igienă bucală corespunzătoare.

Contraindicațiile transplantării dentare

• Nu se vor transplanta niciodată dinții supranumerari, dinții cu anomalii radiculare;
• Nu se recomandă transplantul dentar persoanelor în vârstă;
• Dacă pacientul prezintă boli generale asociate cu afectarea proceselor de regenerare osoasă (TBC, cancer, boli infecțioase etc);
• Existența unor focare de infecție în alveola de transplantare.

Tehnica

Într-o primă etapă, este necesară extracția dintelui care a urmează a fi înlocuit. Pentru a păstra ligamentele periodontale la nivelul alveolei, se folosesc cleștii și nu elevatoarele. Dacă există granuloame periapicale se chiuretează folosind instrumente de mici dimensiuni, evitând atingerea pereților. Dacă este un dinte cu două sau mai multe rădăcini și septul care le desparte rămâne în lacuna osoasă, se desființează cât mai puțin traumatizant. Alveola pregătită se spală din abundență cu ser fiziologic, apoi se tratează cu soluții de antibiotice. Ca să se asigure protecția alveolei, se aplică o compresă îmbibată cu antibiotice înăuntrul ei, menținută până cănd dintele de transplantat va fi pregătit.

Urmează extracția „transplantului”. Dacă rădăcina lui nu este încă formată, se va extrage cu tot cu sacul folicular și se va introduce în noua sa locație. Uneori poate fi necesară ajustarea dimensiunilor alveolei sau dintelui, situație în care vor fi compromise o parte din ligamentele pe care dorim să le păstrăm. La dinții maturi cu rădăcina formată este necesară devitalizarea pentru că revascularizarea pulpei dentare nu mai este posibilă, existând riscul complicării prin necroză sau gangrenă pulpară. Obturația de canal și cea radiculară poate fi efectuată înaintea intervenției de transplantare sau în termen de maxim două săptămâni după aceasta. În scopul evitării traumei ocluzale și a efectelor sale nefavorabile asupra parodonțiului, dintele este scos din ocluzie prin șlefuire sau poate fi acoperit cu o șină acrilică de protecție menținută pentru 24 de zile. Avantajul șinelor este că pemit totuși, aplicarea unor forțe mici în ax, favorabile pentru regenerarea osul din zonă, prevenind atrofia.

O situație specială avem în cazul când alveola dentară este mai mare decât dintele de introdus în ea, deci există un deficit de țesut osos. Se lasă să se regenereze și completeze pe cale naturală; operația se amână pentru 2 luni, timp în care dintele va fi păstrat în soluție de ser fiziolozic si alcool etilic 96%, la frigider.

Prognostic

• Șansa de succes este cu atât mai mare, cu cât dintele este mai tânâr. La rădăcinile cu apex deschis, prognosticul este cel mai bun;
• Prezența ligamentelor periodontale permit prinderea fiziologică a dintelui și nu sudarea acestuia la os;
• Se estimează o durată medie de viață a transplantului reușit de aproximativ 5 ani, dar există cazuri în care rezistă și 15 ani pe arcadă;
• În timp, dintele este afectat de procese de rizaliză (asemănător dinților de lapte la care li se resoarbe rădăcina și treptat devin mobili);
• Caria dentară, procesele periapicale și afecțiunile parodontale sunt alte condiții care predispun eșecul transplantului dentar.

Avantaje

Transplantarea dentară este o metodă de tratament a edentațiilor dentare, care prezintă următoarele avantaje față de protezarea clasică prin punți:

• Nu este necesară sacrificarea țesuturilor dentare a dinților vecini, pentru prepararea lor ca elemente de susținere (agregare);
• Dintele, fiind material biologic propriu organismului, se evită efectele negative ale materialelor din care este construită lucrarea protetică (alergia la metale, acrilat, curenții galvanici etc);
• Sunt eliminate problemele privind igienizarea protezelor;
• Un mare beneficiu pe care îl are transplantul asupra osului, maxilar sau mandibular este că transmite în mod fiziologic forțele și nu permite atrofia osoasă, una dintre marile probleme pe care le cauzează pierderea dinților. Chiar dacă unitatea dentară va fi afectată de rizaliză și va fi eliminată de pe arcadă, lăcașul în care a fost implantat se va umple cu os, sporind calitatea câmpului ce va fi protezat ulterior;
• Previne migrarea dinților vecini.

Heterotransplantul dentar

Practicat încă din perioada Egiptului Antic, când dinții celor săraci erau extrași pentru a completa defectele reprezentanților păturilor sociale înstărite, acest tip de transplant a fost practicat până în secolul 20. Problemele care limitează aplicarea lui în practică țin de substratul legal, de condițiile tehnice, costurile ridicate și rezultatele deseori nesatisfăcătoare. Absența donatorilor și a băncilor de colectare și păstrare a dinților, riscul de transmitere a diferitelor infecții și respingerea imunologică a grefei dentare de către organismul gazdă sunt impedimentele care au condus la abandonarea metodei.