ROmedic Cabinete medicale Ploiesti Cabinete Cardiologie Cardiologie Ploiesti

Colecistul

Autor: Spital Lotus

Colecistul (veziculă biliara sau fierea) este un rezervor al bilei, produsă de ficat în drumul acesteia de la ficat către duoden.

 Înmagazinarea bilei în colecist permite acumularea acesteia în vederea evacuării în momentele de digestie. Colecistul se contractă și evacuează întreaga cantitate de bilă în tubul digestiv pentru a se permite efectuarea unei digestii normale.

 Atunci când apăr diverși factori care perturbă acest mecanism digestia se face cu greutate(în absența unei cantități suficiente de bilă) generându-se flatulență, dureri, modificări ale tranzitului intestinal.

 Factorii care pot determină o funcționare defectuoasă a colecistului în general sunt următorii:

-              Factori care împiedică evacuarea normală a bilei din colecist prin tulburări ale motilității acestuia sau deschiderea insuficiență a anumitor ,,portite’’ de-a lungul căilor biliare până în duoden. De foarte multe ori acest mecanism este legat de o labilitate psihică exagerată a pacientului.

-              Alți factori care împiedică evacuarea normală a colecistului sunt cei obstructivi. Aceștia sunt reprezentați de concentrări ale sărurilor biliare care formează noroi biliar sau litiază biliară (pietre).

 În funcție de cât de afectat este colecistul de aceste două principale mecanisme patologice acesta poate să genereze o suferința locală sau generală. De la dureri locale-hipocondrul drept eradiate în umărul drept sau în zonă epigastrică până la manifestări algice intense colicative iar în caz de suprainfecție-febră. În cazuri foarte grave, colecistul se poate perfora generând peritonite de diverse grade de gravitate.

 În general tratamentul de elecție este constituit din tratament medical care asigură o normalizare a funcției colecistului dietetic (pentru a permite ocolirea factorilor alimentari nocivi pentru colcist) și în sfârșit, cel chirurgical atunci când primele două tratamente eșuează.

 Tratamentul chirurgical constituie din colecistectomie(îndepărtarea chirurgicală a colecistului) și se poate face pe cale clasică, deschisă, prin incizia mediană a abdomenului de la apendicele sifoid la ombilic.

 O altă metodă este reprezentată de colecistectomia laparoscopica în care este ocolită incizia mediană a abdomenului, practicându-se mici butoniere orizontale ale abdomenului. Prin acestea se întroduc niște instrumente lungi care permit vizualizarea interiorului abdomenului, disecția colecistului și extragerea acestuia. Dacă recuperarea pacientului în urmă intervenției clasice se face în 10-14 zile prin operația laparoscopică (operație minim-invaziva) recuperarea se poate face în 2-3 zile maxim.

 Avantajul intervenției laparoscopice este considerată recuperare pentru pacient fiind mult mai rapidă, manifestările algice post operatorii fiind minime și reînceperea activității socio-profesionale cât se poate de rapid.

În Spitalul Lotus, peste 85% din intervențiile de îndepărtare a colecistului (colecistectomie) se fac laparoscopic, deoarece ne dorim ca pacientul să fie mulțumit, iar ,,urmele’’ intervenției să fie cât mai puțin evidențiate.

 
Programare