Scapi pipi când strănuți sau tușești mai tare

Dacă scapi pipi când strănuți sau tușești mai tare, ai putea suferi de incontinența urinară, adică de pierderea involuntară de urină. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii a înregistrat aproximativ 13 milioane de cazuri de incontinență urinară.

Incontinența urinară poate fi întâlnită la orice vârstă. Incidența maximă a incontinenței urinare a fost înregistrată în rândul persoanelor vârstnice. Conform studiilor efectuate, incontinența urinară afectează 30% din populația feminină de vârstă înaintată şi 15% din totalitatea persoanelor vârstnice.

Scăpările de urină determină alterarea calității vieții persoanei în cauză, prin izolare socială, jenă, scăderea stimei de sine şi depresie.

În cazul persoanelor imobilizate la pat, incontinența urinară poate determina apariția leziunilor ulcerative în regiunea sacrată, prin macerarea şi iritarea pielii. [1], [3], [4], [5]

Tipuri de incontinență urinară

Incontinența urinară poate fi caracterizată prin scurgerea continuă a câtorva picături de urină sau prin golire intermitentă a vezicii urinare, cu sau fără conştientizarea nevoii de golire vezicale.

În anumite cazuri, nevoia de urinare poate fi resimțită printr-o necesitate imperioasă, iar unii bolnavi nu sunt capabili să dețină controlul sfincterian până ajung la toaletă.

De asemenea, exercitarea unei presiuni abdominale pot agrava sau pot determina apariția sau pot agrava incontinența urinară.

În funcție de circumstanțele de apariție şi de intensitatea nevoii de urinare, pot fi descrise mai multe forme de incontinență urinară:

• Incontinența urinară prin preaplin se caracterizează prin picurarea continuă a urinei în condițiile în care vezica urinară este plină. Această formă de incontinență urinară este a doua ca şi frecvență în rândul bărbaților.
• Incontinența urinară imperioasă apare atunci când persoana în cauză resimte nevoia urgentă de a goli vezica urinară, în numeroase cazuri subiectul pierzând controlul sfincterian. Această formă de incontinență urinară poate apărea frecvent şi în timpul nopții (nicturie sau incontinență urinară nocturnă) şi este principala formă de incontinență urinară apărută în rândul persoanelor vârstnice. Incontinența urinară imperioasă este agravată de administrarea de diuretice şi de imposibilitatea bolnavului de a ajunge la toaletă înainte de golire.
• Incontinența urinară funcțională este reprezentată de pierderea de urină aparută în cadrul unor afecțiuni fizice sau mentale, integritatea tractului urinar şi a mecanismelor neuronale fiind intactă.
• Incontinența urinară prin presiunea reprezintă pierderea involuntară de urina in urma exercitării bruşte a unei presiuni la nivel abdominal (la aplecare, la ridicarea unor obiecte grele, în timpul râsului, în momentul în care persoana tuşeşte sau strănută). Această formă de incontinență urinară este a doua cea mai frecventă în rândul femeilor şi este datorată, deseori, complicațiilor apărute în urma naşterii sau a uretritei atrofice. Incontinența urinară prin presiune apare în forme mai severe în rândul persoanelor supraponderale sau obeze.

Din punct de vedere al perioadei în care scăpările de urină persistă, poate fi descrisă incontinența urinară tranzitorie, cauzată de factori etiologici reversibili (precum infecții-vaginită, urerită, administrarea unor medicamente, etc.), care poate dispărea în urma corectării factorului declanşator şi incontinența urinară stabilă, care poate persista pentru tot restul vieții și este cauzată de factori etiologici ireversibili. [1], [2]

Cauze şi factori de risc

Factorii etiologici care pot determina scăpările de urină tranzitorii sunt reprezentați de următoarele aspecte patologice:

• Litiază urinară
• Prezența unor corpi străini la nivelul tractului urinar
• Vaginita atrofică
• Solidificarea materiilor fecale
• Infecțiile acute de tract urinar
• Prezența anumitor afecțiuni psihiatrice, precum depresie, psihoză, delir
• Consumul de alcool
• Producția crescută de urină, aparută în urma administrării unor medicamente sau a consumului excesiv de alcool
• Traumatisme pelvine
• Slăbiciune
• În urma administrării unor medicamente, precum: diuretice (furosemid, bumetanid, etc.), anticolinergice (antidepresive triciclice, antipsihotice, antihistaminice), Misoprostol, opioide, agonişti alfa-adrenergici (precum pseudoefedrina), psihotrope (benzodiazepine, sedative, hipnotice), antagonişti alfa-adrenergici (Prazosin, Doxazosin, Terazosin, etc.), blocante ale canalelor de calciu (Verapamil, Diazepam, Nifedipin).

Factorii etiologici care determină apariția scăpărilor de urină stabile sunt reprezentați de următoarele aspecte:

• Leziunile măduvei spinării
• Lezunile neuronului motor inferior
• Scleroza multiplă
• Boala Alzheimer
• Spondiloza cervicală
• Stenoza cervicală
• După realizarea prostatectomiei radicale, în cazul bărbaților
• Neuropatia autonomă
• Accidentul vascular cerebral
• Plexopatia
• Compresia discală
• Defectul de tub neural
• Tumorile maligne
• Anumite defecte rezultate în urma efectuării unor intervenții chirurgicale. [1], [3], [4], [5]

Semne şi simptome clinice

Persoanele care au pierderi involuntare de urină pot prezenta şi alte manifestări clinice asociate, precum polachiurie, nicturie, ezitarea la inițierea actului micțional.

La examinarea clinică a bolnavului cu incontinență urinară, trebuiesc examinate zona pelvină, rectală şi sistemul neurologic.

Examinarea neurologică constă în evaluarea statusului mental, evaluarea mobilității extremităților inferioare şi a mersului, identificarea semnelor de neuropatie, identificarea cazurilor cu hipotensiune arterială. Evaluarea extremităților superioare şi a gâtului trebuie efectuată în vederea identificării semnelor clinice de stenoză sau spondiloză cervicală, a unor deformări ale coloanei vertebrale, a smocurilor de păr şi a curburilor care pot sugera prezența defectului de tub neural.

De asemenea, trebuiesc evaluate contracția voluntară a sfincterului anal (reflexul anal de închidere şi reflexul bulbocavernos), inervația sfincterului uretral extern şi sensibilitatea perineală. Cu toate acestea, prezența acestor reflexe nu poate exclude apariția unei afecțiuni vezicale, iar absența lor nu poate indica cu certitudine o anumită cauză patologică.

La efectuarea examenului pelvin, în rândul femeilor poate fi identificată slăbirea planşeului pelvin, apariția vaginitei atrofice sau hipermobilitatea uretrală. Semnelor clinice specifice atrofiei vaginale sunt reprezentate de o mucoasă vaginală palidă, subțiată, lipsită de pliuri. Hipermobilitatea uretrală poate fi pusă în evidență atunci când bolnava tuşeşte. Apariția unui entrocel, a unui cistocel sau a unui rectocel poate fi expresia slăbirii planşeului pelvin.

La examinarea zonei rectale poate fi evidențiată prezența maselor rectale, solidificarea materiilor fecale, iar în cazul bărbaților, prezența unor noduli sau a unor formatiuni tumorale la nivelul prostatei. La realizarea tuşeului rectal, poate fi observată creşterea în dimensiuni a prostatei. În cazurile cu retenție urinară, poate fi observată distensia vezicii urinare la palparea şi la percuția zonei suprapubiene. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic

Diagnosticul de incontinență urinară se pune pe baza datelor clinice (simptomele clinice asociate, istoricul personal de incontinență urinară, antecedente personale patologice-afecțiuni, intervenții chirurgicale sau medicamente care pot determina apariția incontinenței urinare) şi a investigațiilor imagistice şi de laborator (urocultura şi examenul sumar de urină, ultrasonografie, cistomeria, testarea urodinamică, cistometrografia, citologia, cistoscopia, biopsia şi examenul histopatologic).

Examenul sumar de urină şi urocultura sunt recomandate în caz de suspiciune a unei infecții urinare.

Determinarea serică a ureei şi a creatininei sunt utile pentru examinaea funcției renale.

Ultrasonografia şi cateterismul cardiac sunt utile pentru măsurarea volumului rezidual postgolire. Un volum rezidual de peste 100 mL poate indica prezența unei afecțiuni (disfuncția detrusorului sau obstrucție vezicală) a vezicii urinare.

Cistometria este utilă pentru identificarea incontinenței urinare imperioase. Investigația constă în introducerea a 50 mL de apă distilată în interiorul vezicii urinare, până în momentul în care apar contracțiile vezicii urinare sau bolnavul resimte necesitatea imperioasă de a urina. Incontinența urinară imperioasă este prezentă atunci când bolnavul prezintă contracții sau nevoie imperioasă de a urina la un volum de urină de sub 300 mL.

Cistoscopia, examenul citologic, biopsia vezicală şi examenul histopatologic sunt recomandate în cazul bolnavilor care prezintă incontinență urinară însoțită de disconfort perineal sau suprapubian sau hematurie, care prezintă risc crescut de apariție a cancerului vezical. [1], [3], [4], [5]

Tratamentul pierderilor involuntare de urină

Măsurile generale care pot fi adoptate pentru ameliorarea incontinenței urinare sunt reprezentate de scăderea aportului de fluide și exerciții de întărire a musculaturii vezicii urinare.

Tratamentul medicamentos este tratamentul de primă intenție care presupune ameliorarea şi chiar combaterea stării de incontinență urinară. Printre medicamentele administrate în cadrul tratamentului medicamentos al incontinenței urinare se numără: relaxante ale musculaturii netede (Oxibutinin, Diciclomin, Flavoxat), anticolinergice (Hiosciamina, Propantelin), antagonişti muscarinici (Tolterodin), antidepresive triciclice (Imipramină), alfa-agonişti (Pseudoefedrina), blocanți alfa-adrenergici (Doxazosin, Terazosin, Prazosin, Talsulosin), agonişti adrenergici (Betanecol), inhibitori ai recaptării serotoninei şi norepinefrinei (Duloxetin), inhibitori ai 5 alfa-reductazei (Finasterid).

Tratamentul chirurgical este recomandat în formele severe de incontinență urinară, sau în caz de eşec al tratamentului medicamentos şi presupune realizarea unei cistoplastii augmentative, autocateterizare intermitentă, miomectomia detrusorului, montarea dispozitivelor ocluzive, suspendarea colului uterin pentru corectarea hipermobilității uretrale, în cazul femeilor cu incontinență urinară, etc. [1], [3], [4], [5]