Rugaciunea si meditatia

La inceputul unui nou mileniu din istoria omenirii, psihiatria, ramura medicala destinata sa abordeze dezechilibrele mentale, cunoaste o dezvoltare fara precedent. Asistam la o invazie uriasa de agenti farmacologici psihotropi, care isi dovedesc eficienta transformand binecunoscutele drame ale psihicului omenesc in procese patologice perfect vindecabile. Pe de alta parte, cealalta componenta a psihiatriei curative, psihoterapia, desi desprinsa din milenara arta samanica, s-a dezvoltat si diversificat intr-un mod comparabil cu cel inregistrat de medicamente.

Si totusi, indiferent de calea de tratament abordata (chiar incluzand aici si abordarile alternative cum ar fi homeopatia, cristaloterapia etc.) oamenii au simtit si simt inca prezenta unui alt factor care intervine favorabil. Aceasta componenta ar fi dialogul cu Divinitatea, indiferent de modul cum o denumim [8,10].

Aspectul terapeutic de care aminteam mai sus trebuie sa fie deosebit de psihoterapia religioasa, aceasta incumband de fapt comunicarea dintre pacient si un specialist instruit in acest domeniu. Insistam asupra efectului curativ al dialogului direct intre cel aflat in suferinta si Creator. Problema devine insa dificila odata ce este abordata de pe pozitii ne-religioase, stiintifice. Aici insasi notiunea de

Divinitate pare ca isi pierde sensul. De aceea, in cele ce urmeaza incercam o prezentare a unor rezultate preliminarii care sa semnaleze o baza fiziologica a efectului rugaciunii si meditatiei asupra starii mentale a oamenilor. Sa detaliem fundamentul teoretic al cercetarii noastre [2,10].