Atacul de panica
Inima începe să bată mai repede. Vrei să te așezi, pentru că nu te mai țin picioarele. Palmele transpiră. Simți cum te ia cu amețeală… Începi să te întrebi: Dacă fac un atac de cord? Dacă înnebunesc? Dacă leșin? Sau…și mai rău, dacă mor? Gândurile vin de-a valma, controlul se duce la vale, timpul stă în loc. Un minut, două, zece…
Cam așa începe orice „love (but hopefully short) story” cu titlul Atacul de panică. Un episod intens de anxietate, ce poate apărea fie ziua, fie noaptea, ca din senin și pe nepusă masă. Nu e timid, își face rapid simțită prezența printr-o serie de simptome precum: palpitații, amețeli, senzație de sufocare, tremor, greață, depersonalizare.
Partea bună este că, de obicei, primul atac de panică este și cel mai intens. Deci mai rău de atât nu va mai fi. Poate dura până la 20-30 de minute, apoi pleacă de unde a venit…Partea mai puțin bună este că, în urma lui, rămâne frica. Frica de următorul atac, de senzația de pierdere a controlului, de locuri care ar putea favoriza noi atacuri și nevoia de a le evita. Locurile publice încep să fie asociate cu un disconfort mai mic sau mai mare, iar comportamentul începe să se modifice în funcție de noul filtru de scanare al mediului cu potențial periculos. Inamicul trebuie ținut cu orice preț la distanță.
În general, primul atac de panică debutează în jurul vârstei de 20 de ani și foarte rar mai târziu de 45 de ani, iar femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbații. Merită menționat și faptul că anumiți factori predispun la apariția atacurilor, precum hipertiroidia, amfetaminele, intoxicațiile, dar și evenimentele de viață stresante sau vulnerabilitatea la anxietate.
In cazul atacurilor de panica, urmez urmatorii pasi:
1.Prima etapă este cea de evaluare și diagnostic, și ea se parcurge prin teste psihologice, fișe, discuții libere, interviu structurat sau semistructurat etc. Se pune diagnosticul de tulburare de panică după ce se exclude orice alt diagnostic medical, deoarece atacul de panică seamănă, în manifestarea sa, cu anumite boli. De asemenea, pentru a putea fi pus un astfel de diagnostic, trebuie ca persoana în cauză să fi suferit cel puțin două atacuri recurente și neașteptate, urmate de o perioadă de cel puțin o lună de îngrijorări sau modificări severe de comportament în ceea ce privește eventuala probabilitate a apariției unui nou atac de panică.
2. A doua etapă este legată de familiarizarea cu intervenția psihoterapeutică, adică lămurește pe larg tot ce presupun tehnicile terapeutice, pașii și care sunt obiectivele urmărite. Tot aici intră și recomandarea de cărți sau articole, oferirea de materiale etc.
3.Urmează faza de expunere, care se referă la confruntarea situațiilor ce cresc anxietatea. Este un proces care se derulează treptat, prin discuții și dialog, cu ajutorul imaginației sau, dacă persoana în cauză își dorește, și în realitate (in vivo).
4. Exercițiile de relaxare: trainingul autogen, relaxarea musculară sau exercițiile de respirație sunt tehnici prezentate și parcurse împreună, în cadrul ședințelor de terapie sau acasă, iar scopul lor este controlarea comportamentelor tensionate care apar în situațiile de criză.
5. De asemenea, foarte importante sunt și tehnicile de intervenție cognitive, și anume: restructurarea gândurilor negative, deconstruirea interpretărilor catastrofale, dezbaterea gândurilor automate, tehnicile de gestionare cognitivă a situațiilor de criză.
Rezumând, vei învăța, cu ajutorul tehnicilor cognitive și comportamentale, cum să îți recapeți controlul în situațiile de criză, să reinterpretezi mai puțin catastrofic ceea ce ți se întâmplă și să dobândești abilități de relaxare care să ducă la o gestionare mai eficientă a stresului pe termen lung și în diferite situații de viață.