Radiografia și sarcina

Radiografia realizată în timpul sarcinii reprezintă un act medical care a generat numeroase controverse, date fiind nivelul de radiații folosit și posibilele consecințe ale acestora asupra organismului expus.

Tipuri de investigații radiologice

Investigațiile radio-imagistice care utilizează raze X (roentgen, după numele celui care le-a descoperit) sau raze Gamma au scop diagnostic sau terapeutic. Radiația ionizantă uzitată determină obținerea imaginilor necesare examenului paraclinic (radiografia, tomografia computerizată, tomografia cu emisie de pozitroni, fluroscopia, mamografia). Evaluarea imagistică prezintă un potențial de expunere la radiații mai scăzut, în cazul radiografiei și mai crescut, în cazul tomografiei computerizate, aspect determinat de procedeul de multislice, rezultând imagini de secțiune ale organelor interne și ale altor segmente ale corpului. Cu toate acestea, cantitatea de radiații absorbită diferă în funcție de segmentul anatomic interesat. În mod obișnuit, cantitatea de radiații absorbită de către organismul uman fetal, în urma evaluării paraclinice de acest tip, este mai mică de 1 mGy pentru evaluarea segmentelor care nu vizează în mod direct pelvisul și mai mică de 10 mGy, în cazul examinării directe. (3, 5, 6)

Investigațiile radiologice care vizează expunerea directă a embrionului sau fătului sunt reprezentate de următoarele: radiografia lombo-sacrală, pielografia (examinarea sistemului pielo-caliceal al rinichiului și funcția acestuia), examenele baritate ale tractului gastro-intestinal, histerosalpingografia (examinarea structurală și funcțională a uterului și a trompelor uterine), radiografia pelvină, radiografia abdominală simplă. Astfel, investigațiile care nu vizează în mod direct pelvisul și abdomenul (radiografiile dentare, toracice, ale membrelor superioare și inferioare sau cutiei craniene) nu vor expune organele reproducătoare la radiații. În plus, sunt disponibile accesorii speciale care pot limita radierea (guler, șorț). (2, 4)

Riscurile atribuite radiografiei

Riscul radiografiei pentru o femeie însărcinată apare în momentul în care doza de radiații este peste limita maximă admisă, timpul de expunere devine prelungit și segmentul vizat interesează abdomenul și pelvisul femeii.

Riscurile implicate de radiografia în timpul sarcinii constau în teratogenitate, moarte intrauterină, anomalii genetice sau predispoziția copilului după naștere către anumite forme de cancer, precum leucemia. Această ultimă afecțiune este cauzată de modificările apărute la nivelul timpului de maturație celulară, accelerându-l, fiind singurul efect advers posibil, dovedit din punct de vedere statistic. O importantă excepție este riscul cancerului tiroidian fetal apărut în urma expunerii la iod radioactiv, după săptămâna 12 de sarcină.

În plus, trebuie menționat faptul că în urma studiilor efectuate de cercetătorii din cadrul Academiei Americane a Medicilor de Familie, s-a observat că pentru apariția acestor condiții cantitatea de radiații răspunzătoare trebuie să aibă o valoare mare, ori investigațiile radio-imagistice folosite în scop diagnostic folosesc o doză infimă de radiații, comparativ cu cele la care sunt posibile malformațiile. (1, 2, 5)

Actul medical care poate implica riscuri adiționale fătului este încadrat în conduita terapeutică a cancerului, dar și a altor afecțiuni, prin administrarea per os sau injectabilă a diverselor materiale radioactive necesare mamei. În urma studiilor realizate privind acest subiect controversat, s-a constatat că tratamentul cancerului tiroidian și al hipertiroidismului reprezintă cea mai comună cauză de apariție a modificărilor de evoluție și dezvoltare fetală. În acest sens, aducerea la cunoștință medicului curant de sarcina dumneavoastră este extrem de importantă.

Factori de risc asociați investigațiilor radio-imagistice

Expunerea embrionului sau a fătului și apariția riscului sunt corelate cu vârsta gestațională. Acest aspect poate constitui sau nu, un risc adițional, în funcție de perioada de evoluție a sarcinii. Așadar, în primele două săptămâni de viață, embrionul prezintă rezistență crescută în ceea ce privește modificările pe fond genetic ce pot apărea. Însă șansa unui avort spontan este mai probabilă în acest interval. Organogeneza, etapă ce are loc între săptămâna a doua până în săptămâna a șaptea de sarcină reprezintă perioada dezvoltării embrionare, în care produsul de concepție este susceptibil la apariția efectelor adverse ale radiațiilor. (6)

După săptămâna 20 de gestație fătul dezvoltă o rezistență mai crescută față de efectele mutagene ale radiațiilor. Cu toate acestea, Colegiul American de Radiologie susține faptul că investigațiile radio-imagistice utilizate în scop diagnostic nu uzitează cantități mari de radiații suficiente pentru a determina consecințe notabile în buna dezvoltare a fătului. (1, 3, 4)

De asemenea, radiațiile pot contribui la apariția unui risc potențial în cadrul aparatului reproducător masculin, cu repercusiuni asupra spermatogenezei, iar în cazul fecundării ovulului, cu modificări de natură genetică ale embrionului nou format. Radiografiile efectuate care interesează aparatul reproducător masculin sunt: radiografia pelvină, radiografia abdominală simplă, examenul baritat al tractului intestinal inferior, pielografia, fluoroscopia tractului urinar. Cantitatea de radiații la care este expusă funcția reproducătoare a bărbatului este mai mică de 100 mSv. În esență, riscurile apariției unor anomalii de natură genetică sunt scăzute, însă în cazul neinstalării infertilității (infertilitatea se poate instala consecutiv expunerii la radiații), ca urmare a expunerii la radiații este recomandată așteptarea a două cicluri spermatogenetice (aproximativ 4 luni), până în momentul procreării. (4)

Un aspect important de reținut este cantitatea de radiații absorbită de către un pacient apropiat mamei, în situația în care acestuia îi sunt administrate în scop terapeutic sau diagnostic, materiale de natură radioactivă, care poate fi reținută de către organism un timp mai îndelungat față de perioada examinarii. Astfel, este recomandată spitalizarea pentru o perioadă de câteva zile și evitarea contactului cu femei însărcinate. (4)

Avortul post-radiografie este posibil?

În mod obișnuit, examenele paraclinice imagistice utilizează un nivel de radiații scăzut, care nu determină modificări în evoluția și dezvoltarea organismului fetal și matern.
Experții sugerează faptul că în urma unei evaluări paraclinice imagistice directe a segmentului pelvis și/sau abdominal cantitatea de radiații absorbită este mai mică de 50 mSv, iar anomaliile genetice sau moartea intrauterină a produsului de concepție pot fi posibile doar în eventualitatea unei expuneri mai mari de 200 mSv. (1,4)