ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Însoțirea în moarte

Autor: Cristina Stărică
Accesați fișierul [format pdf]
Similitudinea paradoxală între viaţă şi moarte indică drumul către descifrarea mesajului morţii: murim întocmai precum trăim – glorios sau penibil, depinde de moştenirea genetică sau educaţia fiecăruia, experienţă, cultură sau temperamentul sub semnul căruia ne ducem micile bătălii....Pentru netezirea obstacolelor întâlnite în lumea aceasta, în cea de dincolo sau în procesul de trecere de la una la alta, sunt necesare alăturarea cumpătării, echilibrului şi armoniei, ca elemente esenţiale. E normal să existe teamă de moarte. Orice ar fi acel ceva despre care am putea crede că trebuie să urmeze după moarte, pierderea atât de multe lucruri pe care le preţuim, trebuie să fie dureroasă şi, din moment ce propria noastră moarte dă naştere durerii semenilor noştri, este normal să ne simtim şi noi trişti în numele lor (Kubler-Ross, 2008).


Despre “Patternurile specifice de comunicare în terapia iertării și însoțirea în moarte” s-a vorbit la Bucureşti, în zilele de 21 – 22 februarie 2014, Formatorii au fost: psiholog clinician Ruxandra Filipescu, lector dr., psihoterapeut Cristina Starica, psiholog dr. George Macarie, psihoterapeut. Activităţile au fost astfel structurate încât abordările teoretice să se îmbine cu exerciţii concrete, însoţite de prezentări de caz.

Redau impresiile unor participanţi la curs :

Maria: Cursul a fost activ, dens şi plin de sens pentru mine. Am înţeles, am trăit, am experimentat, fapte, senzaţii, emoţii noi. Venirea la acest seminar a fost pentru mine ca “o întoarcere acasă”. Mulţumesc pentru tot!
Monica: Cursul a fost bine organizat. Informaţiile au fost bine structurate, clare şi uşor de înţeles. Alternanţa dintre teorie şi exerciţii a facilitat înţelegerea noţiunilor şi a situaţiilor concrete. Studiile de caz prezentate au fost edificatoare şi foarte, foarte interesante.
Lorena : Am învăţat ce înseamnă iertarea Imi voi aminti mereu de aceste zile. Vă mulţumesc din suflet!
Dorea : Un curs aducător de multiple sensuri şi valori care mi-au îmbogăţit perspectivele asupra vieţii şi a morţii, un curs cu numeroase momente de insight-uri, ce au apărut presărate în exerciţiile inspirate care l-au alcătuit. Un prilej de bucurie a fost întâlnirea cu formatorii, cu experienţele cunoaşterii oferite în timpul lucrului.
Ana-Maria : foarte valoros la nivel de lucru personal.
Alice: Un curs care mi-a plăcut, s-a pliat extraordinar de bine pe nevoile mele, a fost bine structurat, care a acoperit bine tema de bază. Am gustat fiecare minut, m-a captat şi m-am implicat complet.
Simona: In cadrul acestui curs am experimentat, am trăit multe emoţii şi am asimilat multe cunoştinţe. Vă felicit pentru ceea ce faceţi şi mai ales pentru modul în care faceţi: dăruire, pasiune şi profesionalism.
Teodora: am dobândit o nouă viziune asupra trecerii în nefiintă, asupra vieţii, ....am trecut de un prag al neuitării, al amintirii, al refiinţării, al reinventării, al revenirii, al iubirii, al iertării, al revenirii. Plec îmbogăţită...
Leontina: Pentru mine s-a deschis un nou orizont spre cunoaştere. Am deschis o uşă, pe care marea majoritate o ţine ferecată cu lanţuri şi lacăte, de teamă să nu dea ochii cu moartea (subiect tabu). Dragii noştri coordonatori m-au ajutat să trecem cu uşurinţă dincolo de uşă, în siguranţă şi să ne întoarcem cu mai mult curaj şi deschidere spre....a asculta, a înţelege, a deschide inima şi mintea.
*** Cursul din aceste 2 zile mi-a adus un plus de cunoaştere şi experienţă. Concentrat, sistematizat, bine structurat şi explicat, însă timpul a fost mult prea scurt pentru a putea atinge toate subiectele. Mi-a plăcut interacţiunea grupului şi plec de la acest curs bucuroasă şi recunoscătoare pentru aceste experienţe.
*** Pentru mine, în mod paradoxal, a fost liniştitoare explorarea temei fundamentale a morţii. Mi-a adus seninătate şi un sentiment de firesc. Teama de moarte a fost cadrată într-un proces natural de transformare. Cursul a fost folositor, atât prin insight-urile primite în exerciţii, cât şi prin împărtăşirea experienţelor.
*** Am participat la acest workshop cu deschidere, curiozitate şi nevoie de înţelegere a cât mai multor elemente care ţin de procesul morţii. Am primit informaţii despre modalităţi concrete de lucru atât cu propria persoană, cât şi cu cei aflaţi în apropierea morţii sau cu cei care au pierdut pe cineva drag. A fost un workshop fructuos şi hrănitor.
Oana: Acest curs a constituit o parte semnificativă din procesul de formare continuă, care mi-a adus claritate, informaţii noi, specifice lucrului cu bolnavii aflaţi în faza terminală, a abordării aparţinătorilor în vederea comunicării diagnosticului pacientului, a consilierii post-traumatice. Mulţumesc pentru prezenţă, structură a cursului, exerciţiilor practice şi pentru împărtăşirea experienţelor trainerilor.
Liliana: Intens, util...mi-a plăcut să particip la acest curs. M-am simţit înţeleasă şi susţinută.