Din cugetările unui părinte
Autor: Anonim - primite de la alţii
O mamă a fost întrebată "Care era copilul ei preferat"?
Ea a răspuns, surâzând: "Nimic nu e mai încăpător decât o inimă de mamă. Copilul ales este acel căruia mă dedic trup şi suflet...
...cel bolnav, până se insănătoşeşte,
cel plecat, până se întoarce,
cel obosit, până se odihneşte,
cel flămând, până-i sătul,
cel însetat, până bea apă,
cel ce citeşte, până învaţă,
cel dezbrăcat, până se îmbracă,
cel ce nu lucrează, până se angajează,
cel îndrăgostit, până se căsătoreşte,
cel ce se căsătoreşte, până convieţuieşte,
cel ce devine părinte, până-i creşte copilul,
cel ce promite, până ce se ţine de promisiune,
cel datornic, până plăteşte,
cel ce plânge, până se înveseleşte,...
Apoi, cu un surâs trist, completează:
...cel ce m-a uitat...până îşi aminteşte.
Copiii au nevoie să perceapă că pe durata copilăriei, părinţii sunt Liderii, capabili de a-i susţine atunci când nu se pot menţine şi de a-i îndruma atunci când nu realizează încotro păşesc.
Suntem prima generaţie de părinţi decişi să nu se repete cu copiii lor ceea ce poate au făcut unii dintre părinţii noştri. Şi cu toate strădaniile de a aboli abuzurile trecutului, acum suntem cei mai dedicaţi şi înţelegători, iar în acelaşi timp...cei mai slabi şi mai nesiguri părinţi pe care i-a oferit istoria.
Problema este că avem de-a face cu copiii tot mai ..."egali", activi, puternici.
Se pare că în încercarea noastră de a fi părinţii pe care am fi vrut să-i avem şi noi, am trecut la cealaltă extremă şi ...dacă autoritarismul zdrobeşte, atunci permisismul îneacă!
Doar o atitudine fermă şi înţelegătoare le va permite să se bazeze pe capacitatea noastră de a le guverna viaţa pe durata copilăriei şi a tinereţii, pentru că mergem inaintea lor conducându-i şi nu în urma lor, ca prizonierii voinţelor lor...
Ea a răspuns, surâzând: "Nimic nu e mai încăpător decât o inimă de mamă. Copilul ales este acel căruia mă dedic trup şi suflet...
...cel bolnav, până se insănătoşeşte,
cel plecat, până se întoarce,
cel obosit, până se odihneşte,
cel flămând, până-i sătul,
cel însetat, până bea apă,
cel ce citeşte, până învaţă,
cel dezbrăcat, până se îmbracă,
cel ce nu lucrează, până se angajează,
cel îndrăgostit, până se căsătoreşte,
cel ce se căsătoreşte, până convieţuieşte,
cel ce devine părinte, până-i creşte copilul,
cel ce promite, până ce se ţine de promisiune,
cel datornic, până plăteşte,
cel ce plânge, până se înveseleşte,...
Apoi, cu un surâs trist, completează:
...cel ce m-a uitat...până îşi aminteşte.
Copiii au nevoie să perceapă că pe durata copilăriei, părinţii sunt Liderii, capabili de a-i susţine atunci când nu se pot menţine şi de a-i îndruma atunci când nu realizează încotro păşesc.
Suntem prima generaţie de părinţi decişi să nu se repete cu copiii lor ceea ce poate au făcut unii dintre părinţii noştri. Şi cu toate strădaniile de a aboli abuzurile trecutului, acum suntem cei mai dedicaţi şi înţelegători, iar în acelaşi timp...cei mai slabi şi mai nesiguri părinţi pe care i-a oferit istoria.
Problema este că avem de-a face cu copiii tot mai ..."egali", activi, puternici.
Se pare că în încercarea noastră de a fi părinţii pe care am fi vrut să-i avem şi noi, am trecut la cealaltă extremă şi ...dacă autoritarismul zdrobeşte, atunci permisismul îneacă!
Doar o atitudine fermă şi înţelegătoare le va permite să se bazeze pe capacitatea noastră de a le guverna viaţa pe durata copilăriei şi a tinereţii, pentru că mergem inaintea lor conducându-i şi nu în urma lor, ca prizonierii voinţelor lor...