Progrese recente în managementul rozaceei cu ajutorul compușilor naturali
©
Autor: Airinei Camelia

Produsele dermatologice naturale câștigă popularitate datorită beneficiilor lor variate și efectelor secundare reduse, iar integrarea tratamentelor medicamentoase cu produse naturale este recomandată. Extractele botanice oferă o alternativă pentru pacienții care experimentează efecte secundare la medicamentele standard.
În cadrul acestei revizuiri, cercetătorii au analizat potențialul fitochimicalelor în atenuarea simptomatologiei rozaceei, folosind date din baze de date precum PubMed, MDPI, Google Scholar și Springer, colectate între februarie și septembrie 2023. Compușii activi din plante, precum alovera, pelinul, mușețelul, ceaiul verde, ovăzul coloidal și alții, au proprietăți antimicrobiene, antiangiogenice, de protecție împotriva daunelor UV, anti-eritematoase și antioxidante, care adresează diferiți factori declanșatori ai rozaceei.
Studiile anterioare pe compuși naturali, precum extractul de lemn dulce și licochalcone A din Glycyrrhiza inflata L., au arătat proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, reducând expresia iNOS și COX2 și îmbunătățind scorurile de eritem și calitatea vieții. Lotiunile pe bază de ovăz coloidal au demonstrat proprietăți antiinflamatorii și antipruritice, iar extractele de Quassia amara (lemn amar) au îmbunătățit telangiectaziile. Spilcuța, prin inhibarea 5-lipoxygenazei și ciclooxigenazei, și artemisinina (extract de pelin dulce) au efecte antiangiogenice și antiinflamatorii utile în tratamentul rozaceei.
Concluzia revizuirii evidențiază potențialul preparatelor cosmetice pe bază de plante în managementul rozaceei, în special pentru reducerea eritemului și papulelor, deși mecanismul antiangiogenic este mai puțin raportat. Rezultatele subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare privind utilizarea compușilor botanici în tratamentul rozaceei, pentru dezvoltarea de farmaceutice care să minimizeze efectele nedorite și să îmbunătățească eficacitatea tratamentului și aderența pacientului.
sursa: News Medical
foto: Julia Shauerman/Shutterstock.com
Data actualizare: 09-02-2024 | creare: 09-02-2024 | Vizite: 869
Bibliografie
What natural compounds can help you manage your rosacea?, link: https://www.news-medical.net/news/20240207/What-natural-compounds-can-help-you-manage-your-rosacea.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Pielea închisă la culoare nu constiuie un „scut” împotriva cancerului de piele
- Cancerul de piele non-melanom face mai multe victime la nivel mondial decât melanomul
- Povara globală a bolilor dermatologice: acnee vs. cancer de piele
- Tehnica Mohs - intervenția împotriva cancerului de piele cu cea mai mare rată de satisfacție
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Cuperoza
- Rozacee... Ce pot face sa-mi treaca?
- Acneea, rozaceea si anticonceptionalele
- Rozaceea faciala
- Roseata in obraji la 34 ani din orice constituie stres
- Rozacee
- Probleme de sanatate