Pneumonia

Pneumonia este o boală caracterizată prin inflamaţia ţesutului pulmonar secundară unor infecţii bacteriene sau virale sau inhalării de gaze toxice, lichide sau alimente.

Cum acţionează boala

Atât căile respiratorii superioare (cavitate nazală şi faringe), cât şi cele inferioare (laringe, trahee, bronhii), prin particularităţile lor structurale, opresc germenii şi substanţele nocive să coboare până la nivelul plămânilor. Întrucât majoritatea pneumoniilor implică o cauză bacteriană, mecanismele de producere a bolii vor viza această modalitate de infecţie.

În cazul în care: se produce o slăbire a sistemului imunitar, germenii sunt în cantitate prea mare ori prea puternici sau componentele tractului respirator sunt incapabile să filtreze aceşti germeni, ei pot ajunge până la nivelul plămânilor. Se cantonează în alveolele pulmonare, produc inflamaţia acestora şi umplerea lor cu lichid, fapt ce va determina apariţia simptomelor pneumoniei. La nivelul alveolelor pulmonare se fac schimburile gazoase: oxigenul necesar ţesuturilor pătrunde din aerul atmosferic, iar dioxidul de carbon şi alte gaze rezultate din activitatea celulară vor fi eliminate. Din pricina inflamaţiei şi a acumulării lichidului, oxigenarea va fi defectuoasă, fapt care se traduce prin afectarea majoră a funcţiei organelor şi a ţesuturilor, răspunzătoare de cazurile grave capabile să producă decesul pacienţilor.

Mai este cunoscut un tip de pneumonie numită pneumonie interstiţială nespecifică. Aceasta este o boală rară care afectează ţesutul ce înconjoară şi separă alveolele generând inflamaţia pereţilor alveolari şi uneori inflamaţia pleurei (structură ce înveleşte plămânii). Momentan nu sunt pe deplin elucidate nici cauzele şi nici mecanismele de producere ale acestei boli, însă se consideră că este asociată cu: afecţiuni ale ţesutului conjunctiv, reacţii adverse la medicamente şi secundar infecţiei HIV.

În linii mari, pneumonia poate afecta un singur lob pulmonar şi atunci poartă denumirea de pneumonie lobară sau poate fi răspândită difuz la nivelul plămânilor şi a tractului respirator, situaţie în care se numeşte bronhopneumonie. [1], [3]

Când trebuie să bănuieşti că ai pneumonie

Încă din definiţie a fost subliniat faptul că în privinţa cauzelor, pneumonia este determinată de germeni sau de anumite substanţe inhalate.

Dintre bacteriile implicate în producerea acestei afecţiuni se pot aminti: Streptococcus pneumonie (determină cele mai frecvente cazuri de boală), Stafilococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Haemophilus infleunzae, Neisseria meningitidis. Există germeni răspunzători de producerea unor pneumonii atipice: Legionella pneumophila, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae. Pneumonia bacteriană poate apărea la orice vârstă, indiferent de sex. Este secundară gripei sau unor răceli puternice. O parte din bacteriile enumerate anterior se regăsesc la nivelul tractului respirator, iar sistemul imunitar nu le permite să coboare până la nivelul plămânilor. Tocmai din acest motiv, o predispoziţie mai mare apare la pacienţii convalescenţi, la indivizii care au boli respiratorii sau au avut infecţii virale ori al căror sistem imunitar este slăbit (HIV, tratament cu chimioterapice). [1], [3]

În privinţa virusurilor, adeseori pneumonia este asociată infecţiilor cu virus gripal. Alte virusuri implicate sunt: virusul repsirator sinciţial, virusul herpetic, rhinovirusurile, metapneumovirusul uman şi virusul paragripal. O mare parte dintre aceştia populează în mod normal tractul respirator superior, provocând, în cazul scăderii imunităţii, infecţii locale, dar uneori pot fi cauză de pneumonie, mai ales la copii. Pneumonia virală se poate complica cu o pneumonie bacteriană. [4], [5]

Există şi alte tipuri de pneumonie precum: infecţia cu Pneumocystis jirovecii responsabilă de infecţii potenţial fatale la bolnavii HIV/SIDA; inhalarea de lichide, gaze, praf; microorganisme care sunt la limita dintre bacterii şi virusuri având caracteristicile amândurora: Rickettsii. [1]

Se cunosc şi anumiţi factori de risc, resposabili pentru producerea pneumoniei:

• fumatul (slăbeşte capacitatea plămânului de a lupta contra infecţiilor);
• consumul excesiv de alcool (printr-un mecanism similar cu cel al fumatului);
• infecţiile virale recente;
• dificultăţile la înghiţire (demenţă, accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, alte boli neurologice);
• boli cronice pulmonare (boala pulmonară obstructivă cronică, bronşiectazie, fibroza chistică);
• paralizia cerebrală;
• boli cronice: cardiace, hepatice (ciroza hepatică), diabetul zaharat;
• tulburarea stării de conştienţă (pacienţi comatoşi);
• intervenţii chirurgicale recente sau alte traumatisme;
• slăbirea sistemului imunitar (HIV/SIDA; chimioterapie);
• mediul profesional (asistente medicale). [1], [6]

În privinţa factorilor predispozanţi ce vizează copiii, aceştia sunt reprezentaţi de:

• afectarea sistemului imunitar adesea printr-o nutriţie deficitară, neechilibrată;
• infecţia HIV;
• factorii de mediu: poluarea aerului intern (prepararea mâncării, utilizarea lemnului drept combustibil); spaţii aglomerate; fumul de ţigară. [5]

Pneumonia nu este o boală transmisibilă, dar germenii care o produc sunt extrem de contagioşi. Mai frecvent, transmiterea acestora se poate face în urma tusei, strănutului, picăturilor de salivă. O predispoziţie mai mare spre dezvoltarea acestei afecţiuni este întâlnită în cazul copiilor, vârstnicilor peste 65 de ani şi indivizilor cu boli cronice. Cele mai multe cazuri de pneumonie apar toamna şi iarna. [7]

Când să te prezinți la medic

Există câteva simptome ce caracterizează pneumonia la modul general:

• tuse seacă sau productivă cu expectoraţie verzuie, ruginie sau, mai rar, roşie;
• febră înaltă, persistentă (40-41 de grade Celsius);
• frisoane;
• respiraţie greoaie sau senzaţie de sufocare. [7]

În cazul pneumoniei bacteriene, simptomele apar, de cele mai multe ori, brusc şi sunt reprezentate de:

• febră înaltă (40-41 de grade Celsius);
• astenie;
• respiraţie rapidă;
• frisoane;
• tuse cu expectoraţie (verde, ruginie);
• dureri toracice;
• senzaţie de sufocare;
• pierderea apetitului;
• tegumentele, unghiile şi mucoasele capătă o nuanţă albastră (din cauza slabei oxigenări). [8]

În pneumonia de cauză virală, simptomele apar gradual şi sunt puţin diferite de cele care caracterizează o infecţie bacteriană:

• febră;
• tuse seacă;
• dureri de cap;
• gât uscat;
• pierderea apetitului;
• dureri musculare;
• tegumentele, unghiile şi mucoasele capătă o nuanţă albastră. [8]

La copii, simptomele de pneumonie sunt de multe ori similare cu ale adultului, dar pot fi şi atipice. Spre exemplu, sunt situaţii în care respiraţia rapidă constituie singurul simptom care sugerează pneumonia, celelalte fiind, la început, slab reprezentate. [4]

Pneumonia interstiţială nespecifică are la rândul ei simptome atipice, acestea fiind reprezentate de:

• tuse seacă;
• senzaţie de sufocare;
• oboseală fizică şi psihică;
• îngroşarea unghiilor (unghii cu aspect de cadran de ceas). [2]

Uneori, în pneumonie pot apărea transpiraţii nocturne şi scădere neexplicată în greutate.

Cărui medic te adresezi şi la ce să te aştepţi

Atunci când apar simptomele menţionate în capitolul anterior sau dacă simptomele unei gripe sau ale unei răceli nu se ameliorează sau, dimpotrivă, tind să se amplifice după câteva zile de la debut, este necesară prezentarea la medicul de familie. Acesta va discuta cu pacientul sau cu părinţii (în cazul în care pacientul este copil) despre momentul apariţiei, despre semnele şi simptomele bolii, va examina pacientul şi poate dispune efectuarea unor analize generale: analize de sânge şi radiografia pulmonară. În situaţia în care, în urma acestor investigaţii, se ridică suspiciunea de pneumonie, medicul de familie poate trimite pacientul la un medic pneumolog (specialistul care se ocupă cu diagnosticul şi tratarea bolilor aparatului respirator) pentru analize suplimentare. Uneori, tratarea pneumoniilor se poate realiza şi de către medicul internist sau de către medicul specializat în bolile infecţioase. [3]

Cum se pune în general diagnosticul

Diagnosticul de pneumonie presupune discuţia cu bolnavul, examenul fizic general şi efectuarea de investigaţii paraclinice şi de laborator.

Examenul fizic implică şi investigarea toracelui (inspecţia, palparea, percuţia şi auscultaţia acestuia) pentru a putea depista existenţa lichidului în cavitatea pleurală (spaţiul dintre cele două foiţe ce căptuşesc plămânul) sau eventualele zgomote pulmonare anormale menite să ridice suspiciunea de pneumonie.

În privinţa investigaţiilor paraclinice şi de laborator, acestea sunt reprezentate de:

• radiografia pulmonară;
• investigaţii uzuale de laborator: hemoleucograma (pentru a verifica numărul de globule albe), glicemia, evaluarea funcţiei hepatice (enzimele hepatice), evaluarea funcţiei rinichilor (creatinină, uree), proteinele totale serice, mineralele (sodiu, potasiu, calciu, clor, magneziu), examenul sumar de urină şi sedimentul urinar;
• gazometria arterială (pentru a identifica procentul de oxigen ce porneşte din plămâni spre ţesuturi);
• culturi din: sânge, spută, lichidul pleural (pentru a depista eventualul germen care a cauzat boala);
• bronhoscopie.

În pneumonia interstiţială nespecifică, alături de investigaţiile uzuale şi de cele anterior menţionate, pentru realizarea diagnosticului se poate dispune şi de efectuarea unui tomografii computerizate (CT). [1], [2], [8]

Ce trebuie să ştii despre tratament

Tratamentul presupune:

• eradicarea infecţiei şi prevenirea complicaţiilor;
• reducerea simptomelor;
• rehidratarea organismului (administrarea de lichide);
• refacerea organismului prin odihnă.

În pneumonia bacteriană apărută la persoane care nu au alte boli, pentru eradicarea infecţiei, se vor administra antibiotice macrolide (azitromicină, claritromicină, eritromicină). Dacă sunt asociate şi alte afecţiuni, atunci antibioticele trebuie administrate în doze mai mari sau se vor da antibiotice mai puternice, ţinându-se cont atât de stadiul bolii de fond, cât şi de medicaţia pe care pacientul o primeşte pentru tratarea acesteia. Nu în ultimul rând se recomandă o dietă adecvată şi echilibrată, iar în cazuri mai severe oxigenoterapie. [8]

Pentru tratarea pneumoniei virale se pot administra medicamente antivirale şi medicaţie simptomatică. Pneumonia interstiţială nespecifică răspunde la corticosteroizi administraţi oral (prednison) sau la alte produse cu proprietăţi imunosupresoare (inhibarea funcţiilor sistemului imunitar). [2]

În privinţa medicaţiei simptomatice, pentru controlul febrei se pot folosi: aspirina, ibuprofenul, naproxenul, paracetamolul. Aspirina trebuie adminstrată cu prudenţă sau chiar deloc la copii. La cei cu vârste mai mici de 6 ani trebuie discutat cu medicul înaintea începerii tratamentului cu medicamente care se pot procura fără prescripţie medicală. Antitusivele nu se vor administra decât în cazul în care sunt recomandate de medicul specialist. [1], [4], [5]

Ameliorarea respiraţiei prin fluidificarea secreţiilor şi umidificarea mucoaselor se poate realiza cu ajutorul infuziilor cu apă fierbinte sau cu aerosoli. Trebuie menţionat că şi în acest caz este necesară o discuţie cu medicul specialist.

De obicei, îmbunătăţirea stării de sănătate se face într-un interval de 1-3 săptămâni. Recuperarea mai rapidă depinde de următorii factori:

• vârstele tinere;
• depistarea timpurie a bolii şi începerea rapidă a tratamentului;
• funcţionarea adecvată a sistemului imunitar;
• absenţa răspândirii infecţiei;
• absenţa unei alte boli. [3], [8]

Netratată corespunzător, pneumonia conduce la complicaţii serioase:

• insuficienţă respiratorie;
• empiem pulmonar (acumularea de bacterii în licidul ce umple alveolele pulmonare) ;
• inflamaţia pleurei (pleurezie) şi acumularea de lichid între foiţele acesteia;
• abcese pulmonare;
• septicemia (răspândirea infecţiei în tot organismul). [7]

Dietă şi mod de viaţă

Prevenirea pneumoniei se poate realiza prin respectarea unor măsuri simple:

• igiena mâinilor (spălarea mâinilor: înainte de prepararea mâncării, după suflarea nasului; după utilizarea toaletei, după schimbarea scutecelor copilului; după contactul cu persoanele bolnave);
• evitarea fumatului şi a consumului excesiv de băuturi alcoolice;
• vaccinarea: antigripală (efectuată anual, mai ales de populaţia care prezintă un risc crescut), antistreptococică (în special la copiii sub 5 ani şi la adulţii expuşi riscului de infecţie), anti-Haemophilus influenzae tip b (la copii) şi pentru prevenţia infecţiei cu virus respirator - Palivizumab (la copiii sub 2 ani);
• adoptarea unor obiceiuri sănătoase: dietă, odihnă, exerciţii fizice regulate. [6]

În ceea ce priveşte dieta, aceasta poate fi urmată de oricine care doreşte să-şi întreţină funcţiile de apărare ale organismului sau de bolnavii de pneumonie, numai după o discuţie prealabilă cu medicul, pentru a se asigura că alimentele nu interferă cu medicamentele primite sau cu procesul de vindecare. Dieta trebuie să fie echilibrată şi însoţită de o hidratare riguroasă. Aceasta curpinde:

• fructe şi legume bogate în antioxidanţi: citrice, roşii, fructe de pădure, broccoli, kale, spanac, dovleac;
• cereale integrale, bogate în carbohidraţi (sursă de energie), în vitamine din grupul B (combaterea febrei) şi seleniu (ajută sistemul imunitar): ovăz, quinoa, orz;
• proteine: cele cu o cantitate scăzută de grăsimi saturate (fasole, păstăi, pui, peşte); bogate în omega 3 (proprietăţi antiinflamatoare): sardine, somon; celebra supă de pui (iar pentru potenţarea efectului benefic ar trebui adăugate şi legume bogate în antioxidanţi);
• lichide: 6-10 căni/zi: apă, suc, ceai; trebuie evitat alcoolul şi produsele bogate în cofeină. [9]

De reţinut

• pneumonia este o boală care afectează în general alveolele pulmonare (structuri pulmonare la nivelul cărora se produc schimburile gazoase);
• cauzele sunt reprezentate de: bacterii, virusuri, substanţe inhalate;
• principala bacterie incriminată de producerea pneumoniei este Streptococcus pneumoniae, iar principalul virus este cel gripal;
• printre factorii de risc se numără: fumatul, consumul excesiv de alcool, slăbirea sistemului imunitar, bolile cronice (pulmonare, cardiace, hepatice);
• mai predispuşi la dezvoltarea acestei afecţiuni sunt copiii, vârstnicii şi cei care suferă de boli cronice (ciroză hepatică, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat);
• dintre simptome, cele mai frecvente sunt: tusea cu expectoraţie de cele mai multe ori verzuie sau ruginie; febra înaltă; frisoanele; respiraţia greoaie, superficială, însoţită de senzaţia de sufocare;
• specialistul care se ocupă de diagnosticarea şi tratarea bolilor aparatului respirator este medicul pneumolog;
• diagnosticul se pune în urma discuţiei cu bolnavul, examinării acestuia şi efectuării de investigaţii paraclinice şi de laborator;
• tratamentul urmăreşte: înlăturarea infecţiei şi prevenirea complicaţiilor; controlul şi diminuarea simptomelor; rehidratarea organismului; refacerea organismului prin odihnă;
• tratată corespunzător boala se vindecă în 1-3 săptămâni, fără sechele; tratamentul neadecvat poate conduce la dezvoltarea de complicaţii importante care scad calitatea vieţii pacientului sau pot determina decesul acestuia;
• pentru prevenţie se recomandă: igiena mâinilor, evitarea fumatului şi a consumului de alcool, vaccinarea, adoptarea unui stil de viaţă sănătos;
• în pneumonie, se recomandă o dietă echilibrată şi un consum crescut de lichide pentru rehidratarea organismului.