Persoanele cu nevroză suferă mai mult în perioada pandemiei

©

Autor:

Persoanele cu nevroză suferă mai mult în perioada pandemiei
Un studiu publicat recent arată că persoanele nevrotice resimt mai multe sentimente negative, sunt mai instabile emoțional și își fac mai multe griji pentru sănătate în timpul pandemiei de COVID-19.
Cercetarea a cuprins două părți și a început cu puțin timp înainte de primul lockdown din Germania, pe 18 martie 2020. Într-un chestionar online amplu, participanții au oferit detalii personale precum și informații despre atitudinile și comportamentele vizavi de noul coronavirus. După acest chestionar a urmat o fază de două săptămâni care a ținut până pe 3 aprilie, când voluntarii, în număr de peste 1.600, au mai primit câteva întrebări la care au răspuns pe smartphone de mai multe ori pe zi. Acestea din urmă aveau legătură cu starea lor emoțională și interacțiunile sociale.

Pentru a descoperi ce categorii de persoane au fost mai afectate, cercetătorii au comparat datele demografice și trăsăturile de personalitate cu starea emoțională din viața de zi cu zi. Persoanele nevrotice, adică acelea care erau nesigure, nervoase și aveau o părere proastă despre propria persoană, despre viitor și despre lume aveau un risc mai mare de probleme emoționale.

Pe durata studiului persoanele nevrotice au resimțit mai multe emoții negative și probleme afective. Au fost mai atenți la știrile despre coronavirus și și-au făcut mai multe griji pentru sănătate. Acest lucru a dus la întărirea sentimentelor negative precum teama, incertitudinea și tensiunea. Personalitatea nevrotică a avut, per total, un impact mai mare asupra persoanelor decât factori demografici precum vârsta, starea de sănătate sau sexul.

Cercetătorii speră ca pe viitor să descopere ce măsuri pot fi luate în cazul persoanelor nevrotice și cum evoluează starea lor emoțională în timp.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 05-01-2021 | creare: 05-01-2021 | Vizite: 430
Bibliografie
1. Especially neurotic people feel worse emotionally during the coronavirus crisis, https://www.sciencedaily.com/releases/2020/12/201217112949.htm
2. Neuroticism and emotional risk during the COVID-19 pandemic, https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0092656620301276
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!