Entorsa gleznei
Entorsa gleznei
Entorsa gleznei
Este o afectiune traumatică a gleznei produsă printr-o miscare fortată peste limitele fiziologice ce determină leziuni variate ale capsulei articulare, ligamentelor ce stabilizează glezna, uneori si ale cartilajului articular.
Patofiziologie
Entorsa gleznei poate fi împărtită în:
entorsa capsulară anterioară: examinarea descoperă durere la extensia activă a gleznei sau la flexia ei pasivă maximă.
entorsa medială prin eversiune: este produsă prin rotatia externă si abductia gleznei.
entorsa laterală prin inversiune: este tipul obisnuit de entorsă, cel mai frecvent. Aceste entorse apar de obicei în timpul mersului sau alergării pe un teren denivelat. Cele mai multe entorse laterale afectează ligamentul talo-fibular anterior.
entorsa cu diastazis: reprezintă 1% din totalul entorselor de gleznă. Apare secundar unei rotatii externe foarte mari sau unei hiperextensii a gleznei.Durerea apare sau se accentuează la rotatia externă sau extensia gleznei.
Clasificare
Entorsa acută de gleznă: se împarte în functie de severitatea leziunilor în 3 grade:
gradul I: ligamentul talo-fibular anterior este traumatizat minor. Nu există rupturi ale părtilor moi. Nu se constată laxitate ligamentară crescută la testele de stress.
gradul II: ligamentul talo-fibular anterior este rupt partial. Se constată o laxitate crescută la testul sertarului anterior al gleznei.
gradul III: ligamentul talo-fibular anterior este rupt complet si este afectat întotdeauna si ligamentul calcaneo-fibular.
În afara rupturii ligamentelor talo-fibular anterior si calcaneo-fibular, în entorsa laterală prin inversiune pot apărea si alte traumatisme asociate:
rupturi sau subluxatii ale tendoanelor peroniere.
neurapraxia nervilor peronier superficial si/sau peronier profund.
entorsa articulatiei subtalare (frecventă).
fracturi ale cuboidului.
Tratament
Tratamentul medicamentos cu administrarea de antiinflamatorii si antialgice .
TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in parte si in permanenta adaptat la stadiul bolii.
Obiective:
1)Disparitia sau ameliorarea durerii;
2)Prevenirea, disparitia sau ameliorarea inflamatiei;
3)Mentinerea sau ameliorarea stabilitatii si mobilitatii articulare;
4)Mentinerea sau ameliorarea fortei si rezistentei musculare;
5)Ameliorarea calitatii vietii.
ELECTROTERAPIA
Electroterapia consta în aplicatii terapeutice ale următoarelor tipuri de curenti,pentru efectul antialgic, antiinflamator.
curent galvanic
curenti de joasa frecventa: CDD, TENS, Trabert
curenti de medie frecventa
laser
unde scurte
ultrasunet
diapulse
TERMOTERAPIA
Termoterapia locala pentru controlul durerii si cresterii compliantei tesuturilor moi in vederea instituirii programului de kinetoterapie.
KINETOTERAPIA
Entorsa de gradul I:
În general nu necesită tratament profesional si reabilitare. Glezna rămâne stabilă. În functie de simptome se folosesc:
- gheată local
- pozitia proclivă a piciorului
- medicatie antiinflamatoare
- interzicerea temporară a sprijinului
Reîntoarcerea la sport se testează foarte simplu prin punerea pacientului să sară doar pe piciorul traumatizat, care, dacă este refăcut, nu trebuie să mai doară.
Entorsa de gradul II si III:
Atunci când nu există o patologie asociată sau entorse repetate în antecedente, tratamentul nechirurgical s-a dovedit suficient. El include:
- diminuarea durerii
- diminuarea tumefactiei
- imobilizare potrivită pentru repausul fibrelor ligamentare
- recuperarea muschilor peronieri
- restaurarea miscării normale a gleznei
Tratamentul contine următoarele faze:
a) faza I de tratament :
Tratează sângerarea si edemul prin:
- repaus (mers cu cârjele)
- gheată
- pansament compresiv (sau cizmă gipsată)
- pozitie proclivă
b) faza II de tratament :
Consta în reînceperea recuperării. Aceasta fază începe la 1-3 săptămâni de la traumatism, atunci când edemul a diminuat mult. Recuperarea este activă. Caută să restaureze proprioceptia, soliditatea peronierilor si mobilitatea articulară. În afara miscărilor active, se fac si miscări pasive atente, graduale:
- exercitii pentru degete (extensii si flexii active, cu si fără rezistentă).
- exercitii pentru sensibilitatea proprioceptivă (cu ajutorul unei mingi: pacientul cu piciorul pe minge, o roteste, îsi plimbă piciorul pe ea, o loveste usor, etc., ca un fotbalist la antrenament).
- exercitii pentru întărirea muschilor peronieri: eversiuni repetate izotonice si izometrice.
Această etapa durează între 4 si 10 săptămâni, după care pacientii trec la faza a III-a.
c) faza III de tratament :
Constă în reînceperea activitătii sportive. Este important ca înaintea începerii exercitiilor să se pună o gleznieră. Ea oferă stabilitate mai bună iar contactul cu pielea ameliorează activitatea proprioceptorilor. Vor fi continuate exercitiile pentru recuperarea eversiunii gleznei prin eversiuni repetate contra rezistentă (elastice, scripeti).
Recuperarea este completă atunci când pacientul poate să sară doar pe piciorul traumatizat fără durere sau instabilitate.
Pacientii care la 3 luni de la traumatism si după o recuperare completă si corectă mai au simptome, au cu sigurantă o patologie asociată.
Pentru entorsele a căror patologie este complexă se apelează la tratamentul chirurgical.
Entorsa gleznei
Este o afectiune traumatică a gleznei produsă printr-o miscare fortată peste limitele fiziologice ce determină leziuni variate ale capsulei articulare, ligamentelor ce stabilizează glezna, uneori si ale cartilajului articular.
Patofiziologie
Entorsa gleznei poate fi împărtită în:
entorsa capsulară anterioară: examinarea descoperă durere la extensia activă a gleznei sau la flexia ei pasivă maximă.
entorsa medială prin eversiune: este produsă prin rotatia externă si abductia gleznei.
entorsa laterală prin inversiune: este tipul obisnuit de entorsă, cel mai frecvent. Aceste entorse apar de obicei în timpul mersului sau alergării pe un teren denivelat. Cele mai multe entorse laterale afectează ligamentul talo-fibular anterior.
entorsa cu diastazis: reprezintă 1% din totalul entorselor de gleznă. Apare secundar unei rotatii externe foarte mari sau unei hiperextensii a gleznei.Durerea apare sau se accentuează la rotatia externă sau extensia gleznei.
Clasificare
Entorsa acută de gleznă: se împarte în functie de severitatea leziunilor în 3 grade:
gradul I: ligamentul talo-fibular anterior este traumatizat minor. Nu există rupturi ale părtilor moi. Nu se constată laxitate ligamentară crescută la testele de stress.
gradul II: ligamentul talo-fibular anterior este rupt partial. Se constată o laxitate crescută la testul sertarului anterior al gleznei.
gradul III: ligamentul talo-fibular anterior este rupt complet si este afectat întotdeauna si ligamentul calcaneo-fibular.
În afara rupturii ligamentelor talo-fibular anterior si calcaneo-fibular, în entorsa laterală prin inversiune pot apărea si alte traumatisme asociate:
rupturi sau subluxatii ale tendoanelor peroniere.
neurapraxia nervilor peronier superficial si/sau peronier profund.
entorsa articulatiei subtalare (frecventă).
fracturi ale cuboidului.
Tratament
Tratamentul medicamentos cu administrarea de antiinflamatorii si antialgice .
TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in parte si in permanenta adaptat la stadiul bolii.
Obiective:
1)Disparitia sau ameliorarea durerii;
2)Prevenirea, disparitia sau ameliorarea inflamatiei;
3)Mentinerea sau ameliorarea stabilitatii si mobilitatii articulare;
4)Mentinerea sau ameliorarea fortei si rezistentei musculare;
5)Ameliorarea calitatii vietii.
ELECTROTERAPIA
Electroterapia consta în aplicatii terapeutice ale următoarelor tipuri de curenti,pentru efectul antialgic, antiinflamator.
curent galvanic
curenti de joasa frecventa: CDD, TENS, Trabert
curenti de medie frecventa
laser
unde scurte
ultrasunet
diapulse
TERMOTERAPIA
Termoterapia locala pentru controlul durerii si cresterii compliantei tesuturilor moi in vederea instituirii programului de kinetoterapie.
KINETOTERAPIA
Entorsa de gradul I:
În general nu necesită tratament profesional si reabilitare. Glezna rămâne stabilă. În functie de simptome se folosesc:
- gheată local
- pozitia proclivă a piciorului
- medicatie antiinflamatoare
- interzicerea temporară a sprijinului
Reîntoarcerea la sport se testează foarte simplu prin punerea pacientului să sară doar pe piciorul traumatizat, care, dacă este refăcut, nu trebuie să mai doară.
Entorsa de gradul II si III:
Atunci când nu există o patologie asociată sau entorse repetate în antecedente, tratamentul nechirurgical s-a dovedit suficient. El include:
- diminuarea durerii
- diminuarea tumefactiei
- imobilizare potrivită pentru repausul fibrelor ligamentare
- recuperarea muschilor peronieri
- restaurarea miscării normale a gleznei
Tratamentul contine următoarele faze:
a) faza I de tratament :
Tratează sângerarea si edemul prin:
- repaus (mers cu cârjele)
- gheată
- pansament compresiv (sau cizmă gipsată)
- pozitie proclivă
b) faza II de tratament :
Consta în reînceperea recuperării. Aceasta fază începe la 1-3 săptămâni de la traumatism, atunci când edemul a diminuat mult. Recuperarea este activă. Caută să restaureze proprioceptia, soliditatea peronierilor si mobilitatea articulară. În afara miscărilor active, se fac si miscări pasive atente, graduale:
- exercitii pentru degete (extensii si flexii active, cu si fără rezistentă).
- exercitii pentru sensibilitatea proprioceptivă (cu ajutorul unei mingi: pacientul cu piciorul pe minge, o roteste, îsi plimbă piciorul pe ea, o loveste usor, etc., ca un fotbalist la antrenament).
- exercitii pentru întărirea muschilor peronieri: eversiuni repetate izotonice si izometrice.
Această etapa durează între 4 si 10 săptămâni, după care pacientii trec la faza a III-a.
c) faza III de tratament :
Constă în reînceperea activitătii sportive. Este important ca înaintea începerii exercitiilor să se pună o gleznieră. Ea oferă stabilitate mai bună iar contactul cu pielea ameliorează activitatea proprioceptorilor. Vor fi continuate exercitiile pentru recuperarea eversiunii gleznei prin eversiuni repetate contra rezistentă (elastice, scripeti).
Recuperarea este completă atunci când pacientul poate să sară doar pe piciorul traumatizat fără durere sau instabilitate.
Pacientii care la 3 luni de la traumatism si după o recuperare completă si corectă mai au simptome, au cu sigurantă o patologie asociată.
Pentru entorsele a căror patologie este complexă se apelează la tratamentul chirurgical.