O nouă aplicație pentru depistarea fibrilației
©
Autor: Mancaș Mălina

Citiți aici mai multe informații despre fibrilația atrială.
Aplicația poartă numele de Cardiio Rhythm, fiind dezvoltată de o echipă de cercetători din cadrul Universității din Hong Kong. Utilizează camera foto a smartphone-ului pentru a analiza modificările ce apar asupra culorii feței la pacienți, un indicator al fluctuațiilor ritmului cardiac, cu ajutorul unui algoritm specific. De fiecare dată când ritmul cardiac crește, o cantitate mai mare de sânge este pompantă în zona feței. Acest lucru duce la creșterea volumului de sânge și absorbția unei cantități mai mari de lumină. Cardiio utilizează camera foto a telefonului pentru a identifica aceste modificări de reflexie a luminii ce nu sunt vizibile cu ochiul liber și calculează ritmul cardiac și riscul asociat.
Aplicația a fost testată într-un studiu preliminar pe un grup de 85 de pacienți, 25 dintre aceștia prezentând pe durata studiului fibrilații, detectate simultan și cu ajutorul elecrocardiogramei pe 12 canale, pentru comparație. Cardiio a fost capabilă să identifice problema de sănătate cu o precizie de 92%. Rezultatele nu sunt perfecte, dar cercetătorii menționează că aceasta va fi îmbunătățită. În orice caz, aplicația este destinată publicului larg, dar nu înlocuiește investigațiile medicale de specialitate, mai ales în cazul apariției unor simptome sau a persoanelor cu risc cardiac.
Cercetarea a fost prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice a Asociației Americane a Inimii de anul acesta din New Orleans.
Sursa: New Atlas
Data actualizare: 18-11-2016 | creare: 18-11-2016 | Vizite: 4421
Bibliografie
Checking for heart problems? There's an app for that, link: http://newatlas.com/cardiio-rhythm-atrial-fibrillation-app/46425/ ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Intervenție ablatie
- Akg al fiului meu
- Ekg
- Electroconversie
- Peretele stâng al inimi încordat. Ce înseamnă?
- Diagnostic: insuficienta mitrala degenerativa medie si fibrilatie atriala cu AV rapid
- Interpretare ECG si Angio CT
- Test Ekg (Block de ramura)